RUPEREA RÂNDURILOR // Scriitorii şi ministrul

Un grup de maeştri ai cuvântului s-a întâlnit cu ministrul Educaţiei. Despre utilitatea întâlnirii am putea vorbi mai târziu, când (şi dacă) vor lua foc ideile câtorva proiecte comune. Numai că (mi s-a părut că?) scriitorii care au solicitat întâlnirea au vrut mai mult să-şi cânte tradiţionalele doine-lamentaţii, decât să declanşeze proiecte. Dacă greşesc cumva, aştept proiectele… ca pe o palmă dată tupeului meu.

Prima durere recitată de scriitori e veche: de ce Ministerul Educaţiei (privit, probabil, ca o agenţie de achiziţii) nu le cumpără producţia? Adevărat, durerea se cam bate cap în cap cu altă revoltă: (de ce?!) în şcoli şi grădiniţe năvălesc hoarde de „scriitori” şi „editori”, care împing cărţi de calitate dubioasă ori, pur şi simplu, nocive.

O altă durere: scriitorii consideră că programele şcolare îi ignoră. Revolta e susţinută şi de un text recent al lui Dumitru Crudu, în care acesta era nedumerit că în curriculum lipsesc nişte scriitori importanţi. Informaţia lui Crudu e greşită. Beşleagă, Vieru, Druţă, Busuioc, Vasilache, Stere sunt recomandaţi de curriculum. Mai mult: textele literare fiind doar sugerate autorului de manual (nu impuse), acesta poate include operele oricărui scriitor, care este potrivit temei şi demersului didactic.

Problema e falsă din oficiu. În curricula de gimnaziu şi de liceu sunt recomandaţi cca 30 de autori basarabeni contemporani (cu cei propuşi pentru clasele primare, se mai adaugă vreo duzină). Anglia n-are atâţia scriitori contemporani în programele şcolare! Nici Franţa! Iar noi vorbim de limba şi literatura română! Unde mai încap aici Caragiale, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, Bacovia, Sorescu sau Blandiana?

Manualele se fac pentru a forma cititori, nu pentru a promova imaginea vreunui scriitor. Textele literare sunt „citate” ilustrative, cuvinte de acces sau linkuri pentru a-l introduce pe elev în lumea cărţilor lumii. Închipuiţi-vă o revoltă a academicienilor că în manualele de fizică sunt incluşi tot felul de Faraday, nu şi savanţii noştri!

Unele dureri personale (expuse ca nevoi naţionale, bineînţeles) m-au amuzat, altele m-au nedumerit. Atmosfera a fost una de scânceli şi blesteme pe capul tinerilor de azi care – cică! – nu vor să înveţe, nu vor să citească, se gândesc la distracţii. Nimic nou sub soarele durerilor noastre: e percepţia bătrânilor morocănoşi şi a babelor acre de când există omenirea! Cunoscându-i pe tineri, eu sunt liniştit: ei sunt – într-adevăr! – altfel, iar asta înseamnă că-s mai buni decât noi.

Un venerabil critic şi-a cântat tradiţionalul discurs împotriva „literaturii licenţioase”. S-a lăudat cum, văzând o profesoară procurând cărţi pentru laureaţii unei olimpiade, a atenţionat-o asupra unui titlu: Portret de grup. O altă faţă a poeziei basarabene, ARC, 1995. I-a arătat finalul unui poem: „Aţi văzut, doamnă, acest vers?”. După ce a citit versul (nu cartea, nu poemul!) profesoara, intimidată, a întors exemplarele de carte librarului, înlocuindu-le cu altele.

În cartea „rebutată” există, într-adevăr, un cuvânt licenţios, dar într-un vers perfect poetic. O imagine inedită, şocantă, căreia îi stă bine într-un poem modern. Portret de grup este ediţia poetică cea mai relevantă din ultimele două decenii, la noi. Azi, e o raritate bibliografică. „Datorită” ochiului de cenzor al criticului, ea nu a ajuns în şcoli. În locul ei s-a dus o altă carte, în care nu există cuvinte licenţioase. Dar în care nu există nici poezie. Nici un alt Savonarola autohton nu i-a mai făcut cărţii (şi cititorului) un atât de evident deserviciu precum onorabilul critic literar.

La sfârşitul discuţiei, nişte scriitori i-au dăruit ministrului cărţi. Accentuând, bineînţeles, că acestea „nu au analog în spaţiul nostru cultural” şi că ar fi stringent necesar ca „cel puţin” câte un exemplar să fie în fiecare şcoală. Fie: cel puţin, în fiecare liceu.

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău