RUPEREA RÂNDURILOR // Ritmurile lui Andrei Mudrea

MIRCEA-V.-CIOBANUPornit în lumea artelor plastice pe o filieră emoţional-paseistă, pe un simbolism cu substrat tradiţional evident, Andrei Mudrea se deosebea, totuşi, de reprezentanţii picturii tradiţionale printr-un simţ modern al culorilor şi formelor. Asta se datorează (şi) comunicării cu maestrul Mihai Grecu. Trecând prin câteva „etape”, dar tot mai evident (chiar metodic) marcat de tehnicile moderne, Andrei Mudrea şi-ar fi putut pune şi el întrebarea pe care şi-o formula Grecu în dialogul său cu Serafim Saka din Aici şi acum: inspirat, succesiv, de Delacroix, impresionişti, icoana rusă etc., ajungi într-un moment să te întrebi: „unde eşti tu, Grecule, cu timpul tău, cu stilul tău?”

Pictura lui Mudrea din cadrul expoziţiei de la Sala Brâncuşi ar putea să răspundă foarte surprinzător la această întrebare. Surprinzător, pentru că toată expoziţia o reprezintă, în cvasitotalitate, pictura nonfigurativă, abstractă. Surprinzător pentru că expoziţia este, într-un anume sens, o excursie prin arta plastică a secolului XX, regăsind aici citate din impresionism, din cubism, orfism, abstracţionism, iar sculpturile mai adăugând şi ideea de pop art. Surprinzător pentru mine a fost şi că cei care au vorbit în cadrul vernisajului sunt poeţii noştri foarte tradiţionalişti, antimodernişti şi antipostmodernişti. Pictura lui Mudrea i-a apropiat şi pe ei de arta modernă.

Remarcăm o detaşare de orice speculaţie solemn-patetică, scoţând în prim-plan artistul absolut, ludicul şi ironicul, expresia artistică pură, denotând un bun mânuitor al formelor, culorilor şi proporţiilor, un maestru al ritmurilor. Poate că „Ritmuri” ar fi un posibil titlu alternativ al expoziţiei („Metamorfozele luminii” tot încolo bat). Unele jocuri de forme vin în acelaşi plan, fără perspectivă, fără accente, abstracţionist şi fovist. Altele (recunosc, acestea m-au uns la inimă) permit un joc al perspectivei printr-o stratificare a clarităţii, a planurilor şi clarobscurului, o porţionare a sectoarelor pierdute în nuanţe de sfumato, alături de şocante culori pure, scoase în relief, în prim-plan. Pe lângă jocul de culori şi forme propriu-zis, aceste stratificări ale planurilor perspectivei construiesc un ritm complex, unul în 3D.

Mudrea de la Sala Brâncuşi este foarte intertextual. O pictură cu citate (uneori, sugerate şi de titlurile lucrărilor: Picasso, Brâncuşi, alteori deductibile din tehnica folosită: Delaunay, Kandinski, Mondrian, Pollock). O descriere a unei lucrări tipice (pentru cel care nu are ocazia să vadă expoziţia) ar fi cam asta: închipuiţi-vă că pe o grunduire stropită-picurată de Pollock se suprapun desenele geometrice, dinamice, nervoase, ale lui Kandinski, iar totul este armonizat de un joc pur orfic, cald şi calm, în genul Delaunay. Şi toate sunt temperate (pe anumite segmente) de nişte semitonuri care vin din ceţurile lui Bonnard.

Or, topirea tehnicilor într-o sinteză conştientă a jocului ludic citaţional se numeşte postmodernism. O altă tehnică este aplicată, la prima vedere, în cazul sculpturilor. Aici avem de a face, mai curând, cu ceva în genul pop art, artistul retopind în imagini volumerice expresive obiecte ale unui cotidian apus: un fier de călcat din epoca preelectrică, o suveică, o bardă (care devine coafură irocheză a unui conducător al pieilor roşii) sau o uşă dintr-o casă de la ţară, ruinată. Pictorul le numea, atunci când experimenta procedeul, „artobiecte”. Sunt obiecte uzuale, devenite, prin reciclare, piese de o (in) utilitate artistică superbă.

Arta postmodernă se ţine chiar pe acest procedeu al topirii unor elemente asimilate într-un mesaj propriu, distinct. Este ca şi cum artistul şi-ar fi adunat într-un univers creat de el (un univers foarte unitar stilistic, cu tot eclectismul părţilor componente) experienţa facerii estetice, lumea pe care a văzut-o şi trăit-o, bucuriile exprimate coloristic, refulările sublimate în imagini. Şi fiindcă aceste forme şi culori, obiecte uzuale şi asocieri mentale, tehnici şi procedee ale experienţei plastice a modernităţii trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Andrei Mudrea.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)