RUPEREA RÂNDURILOR // Revistele literare din Basarabia – un zbor frânt?

Prietenii au memorat (cu zâmbetul pe buze) o declaraţie voltairiană a subsemnatului: dacă cineva se va încumeta să interzică vreodată (d.e.) revista Literatura şi arta, voi protesta în PMAN. Revolta mea ipotetică putea să pară ipocrită, odată ce m-am certat de atâtea ori cu LA. Dar nu e aşa!

Eu cred sincer că există un anume cititor care preferă o astfel de literatură şi că există un anume scriitor care vrea (şi poate) să scrie numai pentru acest cititor. Altfel, pentru ce am obţinut noi poate singurul lucru important de la ’89 încoace: pluralismul de expresie, manifestat prin existenţa unor publicaţii diferite?

Până în anul trecut, datorită, în bună parte, susţinerii financiare a ICR, în Basarabia au existat câteva reviste de cultură de bună calitate: „Semn”, „Sud-est cultural”, „Contrafort”, „Destin românesc”, „Clipa”, „Limba română”. Unele dintre ele pot fi trecute, fără rezerve, la ceea ce s-ar numi patrimoniu cultural românesc. Dacă ICR (împreună cu fosta FCR) ar fi trebuit să facă un raport al eficienţei sale în timp, un argument forte ar fi colecţiile revistelor. Spre deosebire de unele activităţi efemere, revistele pot fi prezentate ca argument şi ca patrimoniu real.

În acest an însă revistele nu au mai apărut. Până la finele lui 2012 ele au fost ţinute în suspansul incertitudinii. După ce presa românească a semnalat tăcerea suspectă, pe pagina oficială a ICR a apărut ştirea precum că revistele din Basarabia vor fi finanţate conform listei din anul trecut. Au urmat nişte informaţii oximoronice. Într-o ştire de pe site-ul ICR se spune că vor fi sprijinite şi alte publicaţii din Basarabia (în lipsa unui concurs, cine şi cum le-a testat acestora validitatea?), într-o contradicţie inexplicabilă cu reducerea finanţării revistelor existente. Pare neinspirată decizia de a finanţa revistele prin intermediul filialei Chişinău a ICR. Nu va putea fi evitat partizanatul local şi efectul unor mofturi personale şi lipseşte un instrument de evaluare conform strategiilor ICR, nu conformă cu gusturile directorului ICR Chişinău. Iar dacă asta mai presupune linguşiri dizgraţioase ale noului „şef”, încerc să-mi inhib (cu greu) straturile lexicale arhaice, care răbufnesc în mine.

M-au pus în gardă nişte obiecţii, strecurate în paralel cu invocarea lipsurilor. Unele reviste au fost învinuite de elitarism. Or, poţi să spui că o publicaţie este elitară, iar alta e cumva „democrată şi populară”. Dar să sugerezi unei reviste să devină „mai populară” înseamnă să-i ceri să mai scadă din calitate, în favoarea divertismentului. Deplasată mi s-a părut replica noilor manageri culturali că e timpul „să se mai hrănească” şi alţii. Adică, „să facem o rotaţie”: un an „se va hrăni”, din fondurile ICR, vreun Eminescu, într-un alt an va gusta din mierea instituţiei vreun Samson Bodnărescu sau un alt Petrino ş.a.m.d. Credeam că misiunea unui institut cultural este să promoveze cultura de calitate, să identifice şi să susţină elitele culturale, nu să „hrănească” hoarde de veleitari.

Există oameni de cultură în Basarabia pentru care revistele sunt parte a destinului lor. Nu e corect să te joci cu aceste destine ori să le pui la cheremul unor factori de decizie foarte subiectivi. Încă şi mai trist este dacă românii din afara graniţelor ţării devin ostatici ai unor confruntări politice interne. Anul 2013 lasă o umbră mare pe activitatea ICR în Basarabia. Dacă nu cumva trage o linie de demarcaţie a independenţei ICR faţă de cultura română din Basarabia.

Deocamdată presa noastră literară s-a dus să moară puţin. E o sincopă? E un hiatus? Vom deduce din bâlbâielile culturii menajate pe nou. Sau din bâlbâielile managerilor.

În acest an, în Basarabia a apărut, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, o singură revistă de cultură. Bravo managerului ei insistent, dar… E trist viitorul unui ţinut care are o singură revistă literară, chiar dacă (sau mai ales dacă) ea se numeşte, totalitar-imperial, Literatura şi Arta.

Mircea V. CIOBANU