RUPEREA RÂNDURILOR // Pseudonime

MIRCEA-V.-CIOBANUUn capitol al romanului lui Umberto Eco despre falsificatorii de acte începe cu descrierea unui restaurant parizian celebru, Magny. Lumea venea acolo („Chez Magny”) să vadă celebrităţi „ca Gautier sau Flaubert”. Tot acolo, sugerează naratorul, lumea putea să-l observe „pe pianistul ăla polonez ofticos, întreţinut de o degenerată care umbla îmbrăcată în pantaloni”.

„Ofticosul” era, desigur, marele Frédéric Chopin, iar „degenerata în pantaloni” – celebra romancieră George Sand. Amănuntul vestimentar indică subtil motivul pentru care Amantine Aurore Lucile Dupin baronesa Dudevant şi-a ales să semneze cu un nume de bărbat. Amănuntul divulgă şi jocul literar propus de scriitoarea emancipată: regula e să-mi citiţi romanele de parcă ar fi fost scrise de un bărbat. Din considerente similare, Mary Ann Evans semna cu numele bărbătesc George Eliot, „pentru a fi luată în serios” şi pentru a-şi proteja viaţa privată.

Pseudonimul e parte a jocului, precum naratorul sau eul liric: cel care povesteşte sau îşi cântă/ plânge sentimentele nu e autorul, ci un intermediar, o instanţă inventată. Jocul de aici începe. Orice text are în subsidiar o introducere mută, dar explicită: să ne închipuim că există o lume (ea poate să semene sau nu cu cea „reală”) şi nişte personaje (ele pot să semene mai mult sau mai puţin cu cele din „realitate”), despre care am să vă povestesc, deghizându-mă într-un mag al cuvintelor, care, în acest joc, sunt cuante ce construiesc lumi.

Personajele sunt parte a jocului: tu ai să fii tata (sau eroul), îi spune autorul unui personaj; tu ai să fii mama (sau poate Îngerul), tu ai să fii Stalin (sau poate Mefisto), iar tu vei fi Bunul Dumnezeu. Cuiva i se dă rolul Povestitorului. Uneori jocul începe încă de mai departe: de la pseudonimul literar: când îmi pun masca George Sand, am de gând să fac literatură, să fac un rol. Numele de pe copertă e, aşadar, parte din joc, e (doar) pentru că toate „trebuie să poarte un nume…”

Gerard Genette spunea că „pseudonimul este deja o activitate poetică, ca şi creaţia. Dacă vă puteţi schimba numele, puteţi scrie”. Matematicianul Charles Lutwidge Dodgson, atunci când îşi propune să se joace de-a literatura, îşi ia numele Lewiss Carroll. Cum de s-a întâmplat că aventurile micuţei Alice în Ţara Minunilor şi în Ţara Oglinzilor l-au făcut mai cunoscut decât cărţile sale de matematică e o altă poveste. Un alt joc, secund, mai pur, unul care, în raport cu realitatea brută, are perfecţiunea obiectului bine lucrat în detalii. Şi dacă am pomenit de jocul secund, nu putem evita cazul altui matematician, Dan Barbilian, care a intrat în literatură ca unul din poeţii exponenţiali ai interbelicului cu pseudonimul (era, evident, vorba de un joc) Ion Barbu.

Regulamentul Premiilor Goncourt stipulează că premiul se acordă unui autor o singură dată. În 1956 premiul este ridicat de Romain Gary. Peste două decenii, în 1975, laureat devine Émile Ajar, care – aţi ghicit! – este acelaşi scriitor, semnând cu alt pseudonim pentru a adormi vigilenţa juraţilor literari de la Academia Goncourt. Oricât s-ar fi supărat juriul, totul e o glumă, totu-i literatură. Dacă cineva l-ar fi va învinuit pe scriitor de minciună, ar fi trebuit s-o ia de mai departe. Or, nici Romain Gary nu a existat în realitate, acesta fiind pseudonimul literar al lui Roman Kacew.

Editura ARC a scos recent de sub tipar un volum de versuri, Verde regal, semnat: Emanuel Alexandru. Legenda îl prezintă pe un anonim care, pe pat de moarte, a încredinţat manuscrisul nepotului său. Eugen Lungu, prefaţatorul, nu exclude o mistificare. Poemele confirmă presupunerea: cartea nu e doar fapta unui om talentat şi inteligent, dar şi mâna unui scriitor experimentat, erudit, care ştie multe despre poezie. Cititorii pot degusta aici texte poetice autentice. Dar se găseşte mereu cineva care se întreabă: cine se ascunde după pseudonim? Eu nu aş insista. Dovada poetului sunt textele lui, nu numele (sau biografia, vorba vine).

Dacă admitem că omul e viu, dar i-ar fi plăcut să se joace de-a poetul descoperit postum, de ce i-am refuza jocul?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)