RUPEREA RÂNDURILOR // Poetul şi cititorul

Eminescu debuta cu o pastişă. De-aş avea, poezia publicată în „Familia” din 25 februarie/ 9 martie 1866, era o imitaţie după o Doină de Vasile Alecsandri (care imita, la rându-i, un text folcloric). Strămoşul poetic comun al lui Alecsandri şi Eminescu era poezia populară (celelalte „rude” se bifurcau: pentru unul, poezia franceză; pentru altul, cea germană).

Nichita Stănescu scria în antologica Evocare: „Ea era frumoasă ca umbra unei idei/ a piele de copil mirosea spinarea ei […] // Ea era frumoasă ca umbra unui gând/ Între ape numai ea era pământ”. Nicolae Dabija pastişează exuberant-idilic: „Ea era aşa frumoasă/ că se lumina în casă/ […] Parcă-avea văzduh în oase/ Ora cinci se făcea şase…” etc., în aceeaşi cheie nichitiană. Florin Iaru, postmodernist sadea, nu putea să scrie (pe câmpul aceluiaşi text) decât o parafrază ludică şi ironică: „Ea era atât de frumoasă/ încât vechiul pensionar/ se porni să roadă tapiţeria/ scaunului pe care ea a stat”. Şi tot aşa, în manieră ludică, ironizând clişeele, dar păstrând spiritul emiţătorului prim: „Dar ea era atât de frumoasă/ încât a fost la fel de frumoasă/ şi-n continuare…”

Citesc un poem dramatic de Arcadie Suceveanu: „Misterioasă e noaptea. Ca în celebra poemă/ a lui e. a. poe. Pe un pat de spital, trupul şi sufletul/ în dilemă – vocale roşii, gri, indigo…// Dintr-un colţ de salon, împietrită pe noptieră,/ mă privea fix o pasăre cu ochi/ de sferă şi gheare de onix, pasărea oracol, pasărea himeră.// Nu, nu era corbul, deşi/ ale corbului erau/ noaptea şi ora.// Cine eşti şi ce vrei?/ Eu? Bufniţa poetului Ioan Flora. Pasărea lui/ şi a tuturora. […] Nu, pasăre, demon sau duh, încă/ nu. […] Graba ta/ mă-nhibă, chemarea-ţi mă sperie”.

Poţi să nu ştii de unde vine cromatica acestor „vocale roşii, gri, indigo”, să nu cunoşti cine este e.a. poe, poţi să nu fi auzit de „crescătorul de bufniţe” Ioan Flora. Cineva se va opri aici, la drama unui om pe patul de suferinţă şi la o misterioasă pasăre care vrea să-l răpească şi să-l ducă pe tărâmurile de dincolo. Alt cititor însă va merge să se limpezească şi va descoperi (sau, mai curând, va şti) că Ioan Flora a scris o carte cu un titlu straniu: O bufniţă tânără pe patul morţii. Nu este însă un titlu de nerecunoscut, pentru cei care l-au citit pe… Bolintineanu. Poetul paşoptist debuta în „Curier de ambe sexe” cu poezia O fată tânără pe patul morţii (text invocat şi în Epigonii lui Eminescu). Pentru cititorul curios din fire călătoria va continua până la a afla că poezia lui Bolintineanu e o imitaţie după oda La jeune captive (“Tânăra prizonieră”) de André Chénier (scrisă de poet în închisoarea iacobină, înainte de a fi executat, în 1794).

Unde trebuia să ne oprim? Ştia Arcadie Suceveanu de istoria poeziei lui Bolintineanu? Dar Ioan Flora despre drama lui André Chénier? Contează? Mai ales că oda lui Chénier este solemnă, elegia lui Bolintineanu e forţat-dramatică, textul lui Flora e un joc intelectual, iar Arcadie Suceveanu trăieşte o dramă umană nemijlocită… apelând la un cod cultural complex (sau poate construindu-l). Bine, Flora şi Suceveanu trimit în mod expres la surse livreşti, se adresează cititorului cu multe lecturi. Dar Alecsandri, Eminescu, Bolintineanu, Chénier?

Citind un text, trebuie să am în minte literatura care l-a precedat şi influenţat? Sigur că se poate şi fără. Nu e obligatoriu să citeşti toate romanele cavalereşti ca să-l înţelegi pe Cervantes. Oricum, cititorul îşi face asocierile proprii. Dar lecturile anterioare contează, or, limbajul poetic este un cod construit de multiple lecturi. Uneori cititorul poate să (re)cunoască sursele îndepărtate ale unui poem mai bine decât emiţătorul acestora. Nu e de ordinul supranaturalului. Paradoxal, se întâmplă ca poetul să se bizuie doar pe har şi intuiţie, dar cititorului un dram de cultură în plus nu-i strică.

Să nu uităm însă (şi) de e.a. poe. Adică, de Edgar Allan Poe şi de Corbul său, evocat discret în poemul lui A. Suceveanu. Vom vorbi despre el într-un (relativ) alt context.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)