RUPEREA RÂNDURILOR // Pentru o biografie a textului

Istoriile literare sunt – helas! – nişte poveşti despre scriitori. Portretele literare sunt biografii ale autorilor. Până şi cărţile despre genuri/ curente includ capitole despre scriitori, în interiorul cărora se structurează subcapitole despre texte. Excepţie fac dicţionarele de opere literare. O structurare a literaturii pe texte ar părea o impietate. Dar cititorul priveşte literatura ca o relaţie dintre texte, nu ca o relaţie dintre creatorii acestora!

Ce ar cuprinde o istorie a textelor literare sau o biografie a unui text? Mai întâi, originea, sursele literare/ culturale/ istorice, genealogia completă (aici s-ar încadra şi rudele textului, de grad diferit). În măsura în care este relevant, se va indica şi relaţia autorului piesei cercetate cu hipotextele (textele-matrice, din care au derivat altele) respective. Desigur că ar urma descrierea operei, structura ei, analiza ADN. Ar veni apoi derivatele, influenţa (textului, nu a autorului) asupra epigonilor, tot aici: pastişele, plagiatele, imitaţiile, parafrazele, parodiile… Ar urma feedbackul, receptarea, impactul, ecourile… În fine, ar fi binevenite interpretările, opiniile exegeţilor, corelarea interpretărilor, pertinenţa lor.

Dacă citim Zburătorul lui Heliade Rădulescu şi vrem să intrăm în esenţe, vom căuta versiunile mitului nostru erotic (apropo, aici nu avem un „text de bază” absolut) în poemele cu acelaşi titlu scrise, culese/ prelucrate de Bolliac sau de Alecsandri, vom ajunge la Călin şi la Luceafărul, la Zburătorul lui Hugo (tradus de Stamati), poate că ne vom aminti şi de… Danaia lui Rembrandt (sic!). Dar nu vom citi şi compara biografiile lui Heliade Rădulescu, Rembrandt şi Hugo…

Flaubert, unul dintre cei mai obiectivi scriitori din toată istoria literaturii, scria: „Artistul trebuie să facă posteritatea să creadă că el n-a existat.” Nu biografia scriitorului trebuie să-l preocupe pe cititor. Kundera (de la el furasem citatul lui Flaubert) preferă să se prezinte, pe copertele romanelor sale: „Milan Kundera s-a născut la Praga. În 1975, se stabileşte în Franţa”. Tot ce e dincolo de aceste detalii, consideră scriitorul, e viaţa lui particulară, care nu are nimic cu literatura pe care o face.

Depinde cât vrei – şi dacă vrei – să ştii despre „prototip”. Uneori informaţia dăunează. Să zicem că doreşti numaidecât să afli dacă Daniel Defoe şi-a inventat celebrul personaj sau dacă acesta a avut un prototip. Aflând, e bine să te opreşti aici. La ce ţi-ar trebui să ştii că Alexander Selkirk a trăit pe o insulă nelocuită (numai) patru ani? Cum se conjugă informaţia asta cu istoria lui Robinson, care a locuit acolo o viaţă de om, şi-a creat propriul univers, a parcurs calea omenirii, a repetat gestul Creatorului, a re-construit lumea, în miniatură!? Cât de mic şi neimportant e Alexander Selkirk, în comparaţie cu Robinson Crusoe, care face concurenţă nu numai prototipului său, ci şi autorului său!

Meritele autorului, „patimile” sale, ar fi trebuit cumva să influenţeze receptarea operei? Este… cam cum – în lipsa altor calităţi – opera s-ar lăuda cu meritele strămoşilor. Aţi citit Gâştele lui Donici? Ei bine, comparaţia nici măcar nu e cea mai potrivită. Strămoşii unui text sunt… alte texte. Relaţiile extraliterare ale textului sunt, ca şi relaţiile extraconjugale ale vreunei vedete, doar în centrul de interese al tabloidelor.

…Fiindcă am ajuns cu explicaţiile la origini, trebuie să amintesc şi de modelul absolut, cum ar veni. Creatorul, prin chiar textul Său exponenţial, cel literal (or, există şi Marele Text, care e lumea însăşi), nu ne-a povestit biografia Sa, ci ne-a arătat creaţia Sa. Nu ştim nimic despre ce a fost până la… Putem doar să intuim că El era trist până atunci. Putem să bănuim că, după Actul Creaţiei, S-a înveselit. Dar S-o fi şi îngrijorat. Sunt presupunerile noastre, micile deducţii, după lectura Textului. Autorul adevărat, cel care contează, este Cel-pe-care-îl-deducem-din-opera-Sa.

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.