RUPEREA RÂNDURILOR // Lecţiile Busuioc (2)

Împreună cu Gheorghe Prini, îi organizasem lui Aureliu Busuioc o primă întâlnire cu Alex Ştefănescu. Măsurând silueta impozantă a criticului bucureştean, Busuioc constată, de la înălţimea sa de aproape doi metri: „Văd pentru prima dată un critic pe potriva staturii mele”. În legătură cu Alex Ştefănescu, am putea însuşi două lecţii Busuioc: Lecţia evaluării prin comparaţie şi Lecţia demnităţii aristocratice.

După acea comunicare pe viu şi după primele texte citite, redactorul-şef de atunci al „României literare” l-a văzut pe scriitorul basarabean perfect încadrat în literatura română de cea mai înaltă probă, propunându-i o rubrică permanentă la revistă. Tot Alex Ştefănescu i-a remarcat distincţia (diferenţa necesară). Iată şi secvenţa din portretul făcut de critic: „Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn”.

Lecţia intelectualului absolut şi Lecţia profesionalismului: Nu poţi fi scriitor, om dintr-o tagmă selectă a societăţii, fără a fi şi un intelectual absolut, fără o cultură distinctă (acumulată, dar şi intrinsecă, cea numită „cultură interioară”). Arta nu este un hobby, este o meserie care trebuie practicată zilnic, începând cu desprinderea blocului brut şi până la finisarea formelor.

Lecţia ironiei şi a atitudinii ludice plus Lecţia spiritului critic intransigent, dar subtil: Când Busuioc se adresează lectorului: „atoateştiutorul meu cititor”, el vrea să ne flateze, bineînţeles. Dar, totodată, deja ironizează pe seama cititorului. Îl ţine treaz. Un pic de ironie, discernământ, luciditate şi, totodată, un pic de atitudine ludică niciodată nu strică. Aureliu Busuioc a ştiut să desfiinţeze mediocritatea şi impostura literară într-un mod delicat: „Volumul lui/ Se trece sub tăcere; / De unde nu-i/ Nici Dumnezeu nu cere!”

Lecţia originalităţii: Trebuie să ştii ce şi cum s-a scris până la tine şi să propui lumii ceea ce ea încă nu a citit. Altfel nu are niciun rost să rozi pana. Dacă am vrea să argumentăm că avem literatură, am putea s-o facem exclusiv pe textele lui. Şi literatura ar arăta mai onorabil decât este ea în ansamblu.

Lecţia prieteniei selecte: Nu a fost un prieten foarte comod şi nici prietenii nu i-au fost pufoşi-catifelaţi. Am înţeles de la el că prietenii trebuie să ţi-i alegi cu grijă. Indiferent de vârstă şi de starea lor socială (a fost prieten cu artiştii de vârsta lui, cu tinerii lupi optzecişti şi cu prietenii-vânători). Trebuie să ţii la prieteni, dar nu trebuie să-i menajezi; trebuie să-i susţii, dar nu trebuie să-i lauzi exagerat. Prietenii sunt cei cărora le poţi spune adevărul, oricât de neplăcut.

Lecţia patriotismului sincer şi calm: Nu a agreat patriotismul zgomotos, strigat de la tribună ori scandat în pieţe. A iubit o Ţară concretă, nu una abstractă. Una care se contura din oameni concreţi, din localităţi dragi inimii lui, cum erau Oneştii copilăriei, Timişoara adolescenţei, Sibiul tinereţii, Chişinăul maturităţii. Din această dragoste, pentru o patrie demnă, a ironizat, a criticat necruţător ipostazele ticăloase, profitoare, stridente, amatoriste ale ceea ce lumea credea că e „patrie, neam, limbă”.

Lecţia limbii române: Nu i-a plăcut o limbă abstractă, rostită oricum, ci una elevată, bine articulată şi, mai ales, una măiestrită artistic. Putea să recite la nesfârşit din marii ei făuritori. Este poate cea mai de preţ lecţie a Maestrului: citindu-l pe Aureliu Busuioc, te convingi cât de rafinată, cu câte nuanţe şi subtilităţi este limba română, cu toate registrele ei (în care a excelat): patetic, nostalgic, melancolic, ironic, maliţios, meditativ, dramatic, liric sau domol-povestitor… Cărţile lui ne învaţă scrisul românesc modern, urban, fără bâlbâieli, fără falsete şi fără zgomot.

Mircea V. CIOBANU

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău