RUPEREA RÂNDURILOR // Lecţiile Busuioc (1)

Nu m-am gândit vreodată să iau lecţii de la Aureliu Busuioc, după cum nici lui nu i-a trecut vreodată prin minte să mi le dea. Fericita şansă de a fi printre prietenii lui în ultimul deceniu al vieţii sale mi-a lăsat însă multe semne pe retina memoriei şi a conştiinţei. Ideea de „lecţii” mi-a trecut prin minte recent, când am fost rugat să le vorbesc unor elevi (erau olimpicii de la română) despre scriitorul şi omul Busuioc.

Ar fi câteva Lecţii Busuioc. Pe care încă le mai învăţ, pe care mi le mai integrez. Poate că multe gânduri doar mi le-a confirmat, pe altele mi le-a generat chiar el. O lecţie, dincolo de toate ar fi chiar asta: dacă laşi în urmă semne durabile ale prezenţei tale, exişti. Nu prin statui şi strigarea numelui tău în pieţe, ci prin operă, cea care rezistă timpului şi care depăşeşte timpul, fără a fi promovată agresiv.

Lecţia lecturilor : Aureliu Busuioc mi-a demonstrat, poate mai mult decât oricine, că, pentru a stăpâni instrumentele artei, scriitorul trebuie să fi citit toate cărţile bune care l-au precedat. Poezia Evoluţie surprinde simbolic această listă formatoare a unei familii: Kafka, Proust, Remarque, Lamartine… O bună cultură formată în şcolile româneşti din interbelic i-au asigurat o stăpânire fermă şi calmă a artei cuvântului. O bună cunoaştere a literaturii antice, clasice, moderne i-au format competenţele necesare unui scriitor profesionist, unui artist modern.

Lecţia talentului pus la treabă: Talentul şi cunoştinţele nu sunt valori în sine. Ele nu trebuie puse în safeul memoriei, ci trebuie integrate în propriul sistem axiologic, trebuie puse să lucreze. Aici s-ar potrivi, în context, Pilda talanţilor, din Evanghelia lui Matei, dar ne-a demonstrat-o chiar scriitorul, pe viu. A fost, în ultimii ani, cel mai insistent dintre noi în ale scrisului şi, neîndoielnic, a scris cel mai bine dintre toţi. Deşi era un scriitor consacrat, deja neîntrecut în cele mai multe genuri literare, a continuat să creeze şi să dea poate cele mai mari texte ale sale în ultimii ani, adică după al şaptelea deceniu de viaţă!

Lecţia artei absolute: Un artist adevărat e la curent cu ceea ce se întâmplă în toate genurile de artă. A fost un fin degustător de muzică clasică, de artă plastică, de teatru. O demonstrează textele sale dramatice, foarte teatrale (şi mă gândesc, în primul rând, la Radu Ştefan, Întâiul şi ultimul), dar şi pasiunea pentru muzică clasică şi arta plastică modernă, de calitate bună, pasiune sublimată, într-un fel, şi în unele texte poetice: Impresionistă, Concert, Cântec de leagăn, Bolero ş.a.

Lecţia literaturii ca artă a cuvântului: Cuvântul, mai des decât sunetul în muzică ori culoarea în pictură, este folosit şi în comunicarea noastră cotidiană. Poate că tocmai de aceea multă lume confundă versificările de duzină ori povestirile insipide cu arta. Aureliu Busuioc a dat literaturii noastre rafinamentul şi subtilitatea nuanţată a unei arte distincte, a făcut din literatură o artă selectă, aristocratică.

Lecţia diversităţii ca element al totalităţii: Diversitatea genurilor cultivate nu e o calitate în sine. Aureliu Busuioc ne învaţă un lucru simplu, dar greu de urmat: dacă porneşti ceva, convinge-te că poţi mânui instrumentele necesare. Busuioc nu a creat în varii genuri literare, el a excelat în ele, în toate propunându-ne adevărate modele: în poezia clasică, cu forme fixe, sau în cea modernă, impresionistă, simbolistă, postmodernistă, ori în epigramistică; în dramaturgie, în roman (fiind unul din fondatorii romanului modern în Basarabia), cu Singur în faţa dragostei şi continuând cu romanele din ultimii ani: de la Lătrând la lună şi Pactizând cu diavolul, până la Spune-mi Gioni şi Hronicul Găinarilor.

Mircea V. CIOBANU