RUPEREA RÂNDURILOR // La închiderea ediţiei

MIRCEA-V.-CIOBANU

Orice istorisire are un sfârşit – aşa se încheie un roman citit în adolescenţă. Lumea-i curioasă cu ce se va încheia povestea (altfel, de ce ar mai citi?), iar zidul părăsit şi neisprăvit dezamăgeşte. Data trecută vorbeam de începuturi. Azi vom vorbi despre finaluri. „Restul e tăcere”, îşi încheie existenţa scenică celebrul personaj. Un (alt) final aduce o notă optimistă, în sens narativ: „– Eşti încă tânăr, D’Artagnan, îi răspunse Athos, toate amintirile tale amare au destulă vreme să se schimbe în duioase şi dulci amintiri”. Un laitmotiv al unui roman, reluat în final, face acest final deschis: „Am să mă mai gândesc mâine la asta […] La urma urmelor şi mâine e zi”.

Finalurile pot fi (nou) testamentare: „Şi atâta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricând: dacă dragoste nu e, nimic nu e…”. Un celebru roman mulţumeşte aşteptarea cititorului cu o frază- monolog de zeci de pagini, încheiată promiţător-erotic: „… şi atunci i-am cerut din ochi să mă întrebe iar da şi atunci el m-a întrebat dacă vreau da să spun da floarea mea de munte şi întâi mi-am petrecut braţele pe după umerii lui da şi l-am tras în jos spre mine să-mi simtă sânii numai parfum da şi-mi bătea inima nebuneşte şi da i-am spus da vreau Da”.

Dragostea poate să obţină în final şi dimensiuni groteşti: „Două lacrimi, înmiresmate de gin, i se prelinseră pe obraji. Acum toate se aranjaseră, totul îşi recăpătase desăvârşirea. Lupta era încheiată. Se învinsese definitiv. Îl iubea pe Marele Frate”. Alt final ne sugerează că din toate rămâne doar… numele: „E frig în scriptorium, degetul gros mă doare. Las scrierea aceasta, nu ştiu pentru cine, nu mai ştiu întru ce: stat rosa pristine nomine, nomina nuda tenemus.” (~ „stă/ dăinuie prin nume vechiul trandafir, îi reţinem [doar] numele gol”. Totul (ce rămâne) e literatură.

…Ţin această rubrică (rectific: am ţinut-o) pe parcursul a trei ani. Săptămână de săptămână, fără pauză. Un ritm neobişnuit pentru mine, deprins cu o respiraţie mai largă. Spaţiul limitat mi-a impus să elimin tot ce-i în plus. Am fost obligat să renunţ la digresiunile (sufocante pentru cititor) pe care mi le permit în eseurile întinse pe paginile generoase ale revistelor literare. Într-un anume sens, rubrica m-a învăţat să scriu.

Era un joc al unuia care refuza înregimentarea, vroind cu tot dinadinsul să iasă din contingent, dezaprobând inerţia şi uniformizarea. Sunt recunoscător celor care mi-au acceptat jocul, m-au găzduit şi mi-au suportat textele incomode, deranjante. Eram convins că adevărul (propriu, subiectiv, efemer) trebuie expus deschis, nu tăinuit, nu şoptit ca bârfă.

Credeam că m-am jucat destul, dar apăreau alte fapte de inerţie (uneori agresivă) şi nu vroiam să ratez şansa de a polemiza. Mi-am făcut duşmani, m-am certat cu prietenii. Mi i-am re-făcut prieteni, inclusiv pe foştii adversari. Nu am crezut nicio clipă că am marele adevăr în buzunarul de la piept. Am avut, ca tot omul, îndoieli. Dar mai cred şi acum că polemicile sunt mai utile decât tăcerile.

Am acceptat replicile şi m-am nedumerit de supărări. Unele replici m-au amuzat, altele m-au întristat. Mai ales, atacurile mârşave, ale unor anonimi, ascunşi după porecle, luate din frică sau din ticăloşie funciară. M-au întristat atacurile la persoană, etichetările şi înjurăturile, dar am salutat polemica ideilor, criticile aplicate, pe text. Ele nu depindeau de subiectul discutat, ci de fizionomia psihică şi morală a oponentului.

Au fost – poate spre bucuria mea – şi zile când nu mai aveam subiecte. Am publicat şi exerciţii de admiraţie. Un critic nu trebuie să taie şi să spânzure, ci să disocieze, imparţial, subiectiv, dar onest, texte şi fapte de cultură. Unele cărţi şi fenomene artistice erau în sine lucruri ieşite din comun, care rupeau rândurile inerţiei. Le-am aplaudat tot aici.

Orice istorisire are un sfârşit. Închid această cafenea a dezbaterilor incomode, sperând să ne întâlnim şi pe alte spaţii. Înţepenirea într-un loc şi într-o formulă e şi ea dovada unei inerţii.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)