RUPEREA RÂNDURILOR // Între vii şi morţi

Cehov vorbeşte într-o nuvelă despre un medic care „de la ora 9 şi până la amiază” este un fel de asistent de serviciu într-un spital, iar după-masă urcă MIRCEA-V.-CIOBANUîn trăsură şi merge la un alt spital, unde este prosector. Adică, într-o instituţie acordă consultaţii şi tratează pacienţii, iar în cealaltă face disecţii pentru a stabili cauza decesului unor pacienţi mai puţin fericiţi.

Eu fac cam acelaşi lucru. La editură, tratez manuscrisele, uneori grav bolnave, le dau o şansă, făcând din ele cărţi. Iar seara, noaptea şi în zilele de odihnă îmi scriu textele critice în care, disecând trupul unor opuri nefericite, constat moartea (şi cauzele decesului) unor cărţi doar aparent vii şi sănătoase. Se întâmplă şi invers, desigur, să omor unele manuscrise la locul de tratament, în editură. Dar în care spital nu se întâmplă să moară bolnavii? Şi invers, se întâmplă să salvez vieţile unor cărţi pe care le tratez în afara programului.

Mă macin între spital şi morgă, între tratament şi înmormântare, între operaţie întru salvare şi disecare pentru a găsi morbul care a omorât. Uneori nu mai înţelegi unde tratezi şi unde mimezi o tratare, unde tămăduieşti şi unde dăunezi. Lumea aşteaptă de la tine minuni, ea nu înţelege că ceea ce li se pare lor o strălucire vie nu este, de fapt, decât luciul morţii.

Îţi dai seama uneori că te ocupi de îmbălsămarea unei mumii, iar lumea crede că este o operaţie cosmetică pe un corp viu. Dar poate că eu îmi fac iluzii în privinţa faptului că într-un loc tratez, iar în altul disec. Poate că în ambele cazuri sunt doar un patologanatomist, care fac disocieri şi disecţii ale unor cadavre. Deşi insişti că scriitorul produce, nu reproduce realităţi, unele opuri te fac să cazi de acord că literatura e secundară în comparaţie cu viaţa, repetând nişte gesturi consumate. Confecţionând flori artificiale. Nişte arabescuri baroce, manieriste, bune de ornamentat morminte.

Când începi să lucrezi, încă nu ai siguranţa că faci o operaţie pentru salvare sau o disecţie pentru raportul de deces. Uneori eforturile tale sunt sincere şi intense, dar rezultatul niciodată nu e garantat. Schema tratamentului e diferită. Uneori ai ferma dorinţă de a „păstra stilul” autorului şi intervii minimal, doar acolo unde este evident greşit. Faci, mai curând, un lucru de corector.

Alteori însă autorul te supără tare de tot, din oficiu. Nu îţi poţi explica motivul, dar simţi o ignoranţă asistată de aroganţă. Pretenţiile ascund un agramatism cras. Eziţi între a respinge manuscrisul (şi să rămâi fără lucru), între a-l întoarce autorului pentru perfecţionare (dar asta înseamnă să mai aştepţi câteva luni de zile şi… cam degeaba)…

…şi între a te apuca tu, benevol şi nesilit de nimeni, să aduci în ordine acest nenorocit manuscris, încât să nu-l mai recunoască nici autorul, iar cititorul să-l aplaude într-un final pentru exactitatea expresiei. Faptul că „scriitor al poporului” va fi el, şi nu tu, nu ar trebui să te deranjeze. E inutil să te revolţi. Pentru că tu ţi-ai ales meseria. Dacă te făceai scriitor (ficţionar), şi nu redactor, altul avea să asude asupra textelor tale, să te blesteme şi să-ţi facă pârtie în literatură.

Schimbi, în prima frază, trei clişee şi un cuvânt pretenţios, dar inexact. Regăseşti însă în fraza a doua termenul pe care l-ai utilizat tu, în loc. Revii la prima frază, o reciteşti, dar după intervenţiile tale ea arată bine şi o laşi în pace. Cauţi un sinonim pentru cuvântul folosit de el relativ adecvat în fraza a doua. După câteva tentative, ordonând nuanţele, înţelegi că textul începe să-ţi semene ţie mai mult decât lui.

Un simplu masaj făcut textului se transformă în îndreptare de oase, iar aplicaţiile traumatologice solicită, pe parcurs, intervenţii chirurgicale. Ca în orice spital, un mic tratament are ca efect colateral nişte investigaţii care solicită alte şi alte tratamente, iar aplicarea unor antibiotice cheamă după sine tratarea ficatului care suferă deja din cauza medicamentelor…

Între toate acestea, e de mirare că reuşesc să-ţi apară şi cărţile proprii. De regulă, una la câţiva ani buni. Sunt şi excepţii, când îţi apar câteva pe an. Ceea ce este un abuz, bineînţeles.

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu