RUPEREA RÂNDURILOR // Inspiraţia şi transpiraţia

Gheorghe Erizanu reia, pe blogul său, subiectul unei vechi polemici: „Mircea V. Ciobanu, mare susţinător al teoriei că biografia scriitorului nu are tangenţe cu opera, greşeşte”. Mă bucur să polemizez cu oameni inteligenţi. Adevărat, eu nu am afirmat niciodată că biografia nu are tangenţe cu opera. Eu am repetat un lucru pe care mi l-a spus Umberto Eco: opera are autonomia sa, „intenţionalitatea” sa, care nu coincide neapărat cu intenţionalitatea autorului. Capodoperele lui Gogol, de exemplu, au o singură „tangenţă” cu biografia: prietenia cu Puşkin, care i-a sugerat (insistent) subiectele Revizorului şi Suflete-lor moarte.

„Teoria” că un mare scriitor este numaidecât şi un martir e un mit comunist. O fi având dreptate Hemingway că o (pre)condiţie bună pentru un romancier e o copilărie nefericită. Or, dramele personale pot fi (şi ele) surse de inspiraţie. Dar nu toate se topesc în capodopere. E bine ca scriitorul să aibă „biografie”, dar e mai bine să aibă talent. Iubirea nefericită a lui Alecsandri e în Lăcrămioare, dar capodoperele lui sunt în alte cărţi. Drama lui Aureliu Busuioc este în Pactizând cu diavolul, dar capodoperele sale sunt Singur în faţa dragostei şi Hronicul Găinarilor, artefacte construite în pofida durerilor personale. Povestea… lui Vasile Vasilache e un refugiu (sublim!) în sferele inteligenţei. Scrisul poate fi un exerciţiu terapeutic necesar (pentru oricine!), dar asta nu e despre geneza capodoperelor.

Corbul, capodopera poetică a lui Edgar Poe, e un poem dramatic, cu o simbolistică macabră, anunţând un fatalism inalienabil. La numai un an de la apariţie, poetul scrie în Filosofia compoziţiei: „Majoritatea scriitorilor – în special poeţii – preferă să dea de înţeles că ei compun printr-un soi de frenezie sublimă, printr-o intuiţie extatică şi s-ar înfiora pur şi simplu dacă ar lăsa publicul să arunce o privire în culise, să zărească cum se înfiripă gândirea lor rudimentară în continuă schimbare.”

Relatarea este cu atât mai relevantă, cu cât poetul vorbeşte despre un text romantic, asociat adesea cu geniul, cu revelaţia divină, cu chinurile sufleteşti. „Scopul meu, spune Poe, e să dovedesc că niciun moment din compunerea poemului nu poate fi pus pe seama unui accident sau a unei intuiţii, că lucrarea a înaintat, pas cu pas, spre forma definitivă, cu precizia şi consecvenţa rigidă a unei probleme de matematică.” Gândindu-se mai întâi la un „efect”, şi-a propus să scrie poemul în tonalitatea minoră a tristeţii. A conturat, metodic,un „pivot”, în jurul căruia să se rotească toată construcţia: un refren scurt, dar cu aplicare variată. În corelarea ideii de frumuseţe cu sonoritatea şi registrul melancolic, „ar fi fost imposibil să evit cuvântul Nevermore”, spune poetul.

Găseşte că acest cuvânt e bine să-l repete, monoton, enervant, o fiinţă non-raţională. Renunţă la un papagal, în favoarea unui corb: pasăre de rău augur. Prin acumularea detaliilor (refrenul, corbul, atmosfera), ajunge la ideea de frumuseţe asociată cu moartea. Îşi propune o succesiune graduală a folosirii refrenului: iniţial un „Niciodată” banal, apoi mai plin de sens, mai dramatic, până la o dimensiune gravă, metafizică…

Tudor Vianu face (în Estetica) o analiză a exerciţiului poetic eminescian, în momentul creării unei bijuterii: sonetul Trecut-au anii… Opt schiţe succesive ale fabricării denotă lucrul unui meşter, nu revelaţia unui geniu. Ideea este conturată vag, la început. Până a ajunge la construcţia care va emoţiona, artistul desenează linia sonoră, carcasa formală a sonetului. Din primul vers va rămâne doar… rima. Versul al doilea lipseşte cu îndărătnicie şi apare doar în schiţa a IV-a. Lipseşte în toate variantele anterioare versul al şaselea. În schimb, atunci când apare, în final, este surprinzător: „Abia-nţelese, pline de-nţelesuri”.

Lucrul asupra sonetului, când poetul schiţează, adaugă, rupe, aruncă, aminteşte modelarea în lut, apoi în ghips, în fine, turnarea în bronz pe modelul definitivat în material moale. Rezultă o capodoperă a unui maestru, nu un strigăt al unui individ obidit de soartă.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)