RUPEREA RÂNDURILOR // Fără înghesuială la carte

MIRCEA-V.-CIOBANUReportajul de la deschiderea Târgului de Carte „Gaudeamus” se încheia cu o constatare deloc optimistă: nu s-a resimţit aglomeraţia specifică evenimentului. Pentru a forţa un fel de model de „gândire pozitivă”, unul de nevoie, desigur, corespondentul buletinului informativ al tradiţionalului târg autumnal de la Bucureşti continua: „Ce poate fi mai plăcut decât să te afli în cea mai completă librărie a anului, dar fără înghesuială?” O uşoară ipocrizie consolatoare?

Nu prea multe apariţii noi mi-au făcut din ochi. Nici podiumul lansărilor nu propunea nimic ispititor-provocator. Avangardistul din mine nu a prea tresărit. În schimb, de pe rafturi, uşor manierat, în stil retro, cum ar veni, zâmbeau enigmatic nişte doamne elegante, calme, sigure pe sine: ediţiile repetate. Noutatea agresivă, sclipitoare şi zgomotoasă făcea loc lucrurilor consacrate şi… răbdătoare într-un fel. Fără înghesuială. Or, anume „ediţia a doua” validează cartea. O carte bună e ca şi vinul – cu trecerea anilor, valoare ei (a nu o confunda cu preţul de vânzare!) creşte. Dacă pentru timpul postmodern reciclajul e un concept-cheie, de ce nu am avea, să zicem, un an al reeditărilor?

Editurile „de origine basarabeană” nu au făcut excepţie. Cartier l-a prezentat Gaudeamus-ului pe Vladimir Beşleagă cu celebrele sale romane scrise în anii ’60 şi reeditate recent. Cea mai solicitată carte la standul Literei a fost culegerea de nuvele ale proaspetei laureate Nobel, Alice Munro (o reeditare cu copertă promoţională, nobeliată). Ştiinţa a lansat cele 16 volume Hasdeu, un act recuperatoriu. Arc a pus pe tapet, într-o acţiune comună cu Curtea Veche şi Ambasada Cehiei la Bucureşti, o traducere din nuvelistica cehă. Tot un act de… reciclaj. Adevărat, Arc-ul avea în tolbă şi o noutate absolută: cartea lui Mihai Poiată despre „Noroc”. Dar tot o istorie, tot un act reparator.

Ca vizitator, te simţeai confortabil, chiar foarte special, hălăduind lejer prin acest spaţiu, fără să fii îmbrâncit de alţi fani ai invenţiei lui Gutenberg… Privit însă cu ochii încruntaţi semiotic ai sociologiei, fenomenul nu pare tare îmbucurător. Cum să nu-ţi vină în minte vechea remarcă a lui Cantemir (care, în timp, capătă valoare de argument istoric) despre imunitatea conaţionalilor noştri la carte? Dar acelaşi lucru s-a întâmplat – păstrând proporţiile, bineînţeles – şi la ediţia din acest an a Târgului de la Frankfurt. Cel puţin, aceasta a fost impresia editorilor prezenţi acolo: standuri mai modeste, lume mai puţină, spaţii mai restrânse.

Criza a mutat accentele de pe cantităţile industriale ale producţiei de carte pe o funcţionalitate atent dirijată, cu mâna pe frâna economică. Iar ofensiva agresivă şi eficientă a noilor tehnologii şi a noilor purtători de informaţie, cum sunt mediile electronice, a impulsionat o revizuire radicală a managementului editorial. Toate la un loc determină şi o revizuire a modului de utilizare a cărţii. Or – graţie noilor tehnologii, inclusiv, Internetului – viteza cu care se scriu, se traduc, se editează, se multiplică şi se difuzează cărţile în toată lumea (o libertate şi o viteză de circulaţie a informaţiei – în cantităţi nelimitate! – imposibil de imaginat acum câteva decenii) nu poate fi asistată de o procesare tot atât de rapidă de către utilizator.

Utilizatorul de texte, azi, trebuie să ţină cont de potenţialul său de cumpărare, de suportul cel mai convenabil (carte printată, e-book, sau text on-line); de capacitatea sa de procesare a informaţiei venită din toate culturile lumii! Or, cititorul a rămas acelaşi (cu aceiaşi ochi şi creier), dar autorii care scriu pentru el sunt într-un număr incomensurabil mai mare, biblioteca fiind de mult o entitate internaţională şi operativ disponibilă.

Sigur că „argumentarea” mea e forţat optimistă (aşadar, ipocrită) şi ea. Dar încercasem şi eu să(-mi) explic… Dar şi să vă încurajez să nu desperaţi, va fi şi mai rău!