RUPEREA RÂNDURILOR // Falsul american al lui Dumitru Crudu

MIRCEA-V.-CIOBANUÎntr-un concurs ceva mai feri(ci)t de împrejurări, textul de mai jos ar fi putut ajunge postfaţa romanului Un american la Chişinău. N-a fost să fie. Prejudecata că prefeţele-postfeţele trebuie să fie nişte entuziasmate clipuri publicitare condamnase textul meu la moarte de sertar…

Dumitru Crudu scrie iresponsabil de lejer, într-un fel de minimalism antiflauberian. Îşi asumă gafele (logice, stilistice, gramaticale), sau, mai curând, le pune în cârca acestui stil (al efortului) minimal şi a naratorului zăpăcit. Cuvintele sunt ori creează impresia că-s primele la îndemână. Cursivitatea (o calitate) se suprapune peste rigiditatea unui limbaj simplist, fără nuanţe (o deficienţă). Până şi acolo unde se cere fineţe (d.e., în ironizarea unor tipaje), D.C. apelează la prima expresie la îndemână, sfidând realitatea nuanţelor în favoarea caricaturii inventate. În răspăr cu stilistica minimalistă „statutară”, multe secvenţe sunt gândite ca mici glumiţe (dar nu aluzive, nuanţate discret, ci caricaturale, îngroşate fugar, cu spatula)…

Cu toate tarele acestea, de care te poticneşti intermitent, naraţiunea te prinde, povestea se adună şi devii captivul ei, fără să te mai deranjeze înjurăturile (spuse cu treabă şi fără treabă), ilogismul sau gândirea liniară a personajelor. Autentică – în măsura în care faci efortul (ratat de autor) să interpretezi istoria ca fiind povestită de personaj – povestea se construieşte pe sine şi se povesteşte pe sine în acelaşi timp. În general, excesul de erori intenţionate (poate) conduce la crearea unui stil. Abundenţa de greşeli dintr-o afişată neglijenţă să fie oare şi ea marca unui stil?

Pornit cu uneltele unui minimalism clasic, evoluând într-un (imposibil) soi de minimalism expresionist, romanul se desfaşă într-un incontrolabil-instructurabil balcanism caricatural, à la Custurica. Evenimentele par a fi luate din filmele excentrice, ele seamănă, adesea, cu faptele din cărţile citite de narator (sau de personaj). Uneori cartea sau autorul sunt numiţi, alteori e „… ca în nu mai ştiu ce proză sau film de altădată”. La fel de iresponsabile sunt şi personajele. Ele pot să lase acţiunea la mijlocul facerii, să vorbească pe alături şi să acţioneze aiurea. Toate – de dragul unui spectacol iraţional şi burlesc, îngroşat şi incredibil.

Pe terenul segmentului geografic dintre Braşov şi Chişinău, autorul fabulează ca Swift şi Rabelais. Istoriile devin legende, bârfele devin mituri, nuanţele unor evenimente minore sunt îngroşate grotesc. Deoarece nimic nu e cu adevărat surprinzător, autorul exagerează în născocirea faptelor. Şi toate astea ar aduna, chipurile, de o literatură „autenticistă”, toate ar ilustra, chipurile, realităţile uni sfârşit de mileniu, pe axa unui teritoriu în criză de identitate.

O falsă istorie cu un fals americanul (capcana comercială a cărţii). Şi o adevărată poveste a unui basarabean privit cu suspiciune la Braşov şi dispreţuit, ca „român” indezirabil, în Basarabia. Eroul (un alter ego nedisimulat al autorului) nu este cruţat. Nu este eroizat. Dimpotrivă, este cel mai autentic, aproape exemplar, antierou.

Un personaj secundar al romanului cumpără din librării toate exemplarele cărţii sale de versuri mediocre şi le arde, atunci când descoperă că-s doldora de greşeli. Îşi face iluzia că, dacă acestea nu ar fi existat, ar fi fost o capodoperă. Erorile se scaldă şi în textul primitor al lui Crudu. Poate că autorul visează ca cineva va spune, nichitian: vai, ce roman genial ar fi fost, dacă nu ar fi avut aceste greşeli!

Eu recomand cititorului să-l parcurgă până autorul nu a cumpărat toate exemplarele, ca să le ardă. Or, în măsura în care greşelile, atingând o masă critică, devin stil, se poate întâmpla că tocmai neglijenţa criminală şi lejeritatea iresponsabilă cu care se grăbeşte (a câta oară!) Dumitru Crudu să ne mai spună o ficţiune (pentru care bagă mâna în foc că e adevărată) să impună un stil al minimalismului expresionist (sic!) de sorginte basa.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu