RUPEREA RÂNDURILOR // Eu, impostorul

Precum se ştie, impostura se manifestă acolo unde criteriile de performanţă sunt vagi, unde fişa de sarcini e un cadru fluid. Un fals inginer e demascat repede, un pseudoartist, mai greu. Un medic impostor până la urmă e deconspirat, pe când cariera unui politician amator poate să dureze. Impostura se proliferează uneori prin transferul de imagine. Un scriitor, un regizor, un profesor sau un medic, ajunşi în funcţii publice graţie primei meserii, sunt percepuţi, din inerţie, ca nişte oameni la locul lor. Dar, fiind bun într-un domeniu, nu e garantat că eşti bun la toate.

Eşti, să zicem, autorul unor versuri memorabile, puse pe muzică. Este suficient pentru a te bucura de un succes modest, dar foarte concret, foarte sigur. Eşti popular. Dar ajungi pe acest val şi în politică, iar succesul cântecelor tale te face să crezi că eşti tot atât de bun în proză sau dramaturgie. Inventezi legende eroic-disidente şi spui braşoave. Ceri ca piesele tale să fie jucate în toate teatrele şi să ia toate premiile. Te revolţi că lumea nu vine să-ţi aplaude opera şi-i înjuri pe „organizatorii de spectacole”.

Sau ai fost, să zicem, un elev activ şi ai scris versuri pentru gazeta de perete a şcolii. Soarta ţi-a fost blândă şi te-a făcut poet. Ai imitat paradigme străine, ai ticluit o carte şi ai devenit „profesionist”. Nu ai vrut să auzi de critici. Imaginea de poet te-a introdus în mediile culturale, iar apoi şi în cele politice. Nimic remarcabil, dar toate împreună ţi-au construit o carieră. Ai devenit şeful unei instituţii de cultură. Biografia de gazetar de perete se reflectă în postul pe care îl ocupi: umbli prin ţară cu ambulante gazete de gard. Mergi la spectacole, fără să pricepi că ele te ironizează chiar pe tine. Vorbeşti la vernisaje. Fiindcă subiectele te depăşesc, spui bancuri ori povesteşti amintiri. Sponsorizezi (din banii contribuabilului, dar asta nu te împiedică să mergi la cules lauri). La sfârşit de concert, ieşi cu buchete de flori, ca pe timpuri, să se vadă cine a finanţat plăcerea… Cine să-ţi spună că azi asta nu se mai poartă? Nici măcar acest gen de cravată, care ţi se bălăbăneşte ca un ceainic la gât…

Toate bune, ar spune cititorul, dar dă-ne vreun nume, domnule, că insinuezi… fără adresă. Ştiam că se va ajunge aici. E inutil să explic că numele ar transfera atenţia de pe fenomen pe persoană. Dacă vreţi numaidecât un nume de impostor, atunci acesta sunt chiar eu. Am vrut să fiu scriitor, cercetător literar, dar am fost trimis în şcoală. Pasager, în lipsa locurilor vacante, am lucrat în construcţie, ca să am un bildungsroman real. Nimeni nu mi-a reproşat că aş fi fost un impostor (deşi eram!). Dimpotrivă, lumea mă îndemna să mă fac inginer. Adică să adâncesc impostura! Am ajuns – totuşi – la liceu şi universitate (şi la ministerul educaţiei!): o cascadă de imposturi!

Cineva ar zice că şcoala vieţii face parte din cariera de scriitor. O fi, dar eu aş fi preferat să stau în bibliotecă. Setea de cărţi şi indiferenţa cvasitotală faţă de restul m-a rupt de realitate şi m-a făcut să scriu nu despre oameni, ci despre cărţile lor. Meseria mea a devenit facerea cărţilor altora. Dar, fiindcă nu toate cărţile îmi plac la fel de mult, am devenit critic (încă o impostură!). Fiind în temă, am luat o rubrică în care scriu chiar despre asta: impostură, amatorisme, prejudecăţi. Deoarece la ziar rămase neacoperită o rubrică de comentarii politice, m-am împotrivit insuficient, prăbuşindu-mă şi în această impostură. Toate bune, dar mai sunt invitat la televiziune. La o emisiune cu subiecte politice. Mă împotrivesc, dar cedez şi aici. Un prieten îmi transmite opinia cuiva: bine, critic literar mai este el, dar analist politic nu prea… Stop, fraţilor, eu rămân, în toate cazurile, cititor de cărţi. Nu sunt politolog! Dar cine să mă audă?

Aşa se adună (şi se trece) gloria lumii, aşa se construieşte impostura. Acelaşi prieten îmi povesteşte că aude cumva la radio: „După cum a afirmat ieri, într-o emisiune televizată, politologul (sic!) Mircea V. Ciobanu, trebuie să schimbăm formatul de negocieri în Transnistria…” Asta-i culmea! QED.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)