RUPEREA RÂNDURILOR // Dragă scriitorule, iubite cetitorule,

Cu orice text scris de tine (artist al cuvântului!), lumea devine mai altfel. Nu fă pe modestul, chiar aşa este. Aşa a gândit lumea Creatorul: participi şi tu la proces. Eşti, deopotrivă, cititorul textului care este lumea, al textului făcut de Creator, dar eşti şi coautorul. Fie vorba între noi, nu numai tu (autorul de texte scrise) eşti coautor, ci şi instalatorul ori vinificatorul, pentru că totul este text. Oricine proiectează, repară, completează, şterge praful de pe cronice bătrâne, ori de pe vitrina cu jucării, este coautor al Creatorului Suprem.

Responsabilitatea ta este enormă. Eşti nu numai parte a Creaţiei, ci şi parte a Creatorului. Cum să duci această povară, fără ca să te strivească? Lumea e diferită şi uneori greu de priceput, pentru că prea mulţi [co-autori] o schimbă. Cu orice text al tău, lumea devine mai altfel. Întrebarea e: mai bună? Mai frumoasă? Mai urâtă? Mai interesantă? Mai plictisitoare? Enormă responsabilitate…

Cuvintele de mai sus, onorate Cititor, le adresam celor care scriu. Dar, de fapt, mă gândeam să vorbesc cu tine. Pentru că numai tu poţi schimba situaţia. Textul scris are o proprietate uimitoare. Oricâtă energie creativă ar consuma autorul – care poate fi şi un geniu – oricât de talentată ar fi opera creată de el, ea începe să existe cu adevărat (să schimbe faţa lumii, cum ar veni) numai atunci când e citită. Numai atunci când cineva o acceptă, când se lasă pătruns de lumina (sau, după caz, de întunericul) ei. Ai văzut faţa unei cititoare în timpul lecturii unei cărţi interesante? Ea devine mai luminoasă şi ea împrăştie lumină. Respectiv, o carte proastă schimonoseşte faţa, o crispează.

Simplu spus, e suficient să nu citeşti o carte proastă şi ea nu urâţeşte lumea. E suficient să citeşti o carte făcută din cârpeală şi lumea începe să devină şi ea cârpită din petice. Cărţile proaste nu dăunează numai celui care are imunitate, celui care nu lasă întunericul ei să-i umbrească firea. Acum vreun secol şi jumătate, Ion Creangă presupunea că multe prostii vei fi citit în viaţa ta, iubite cetitorule. Dar nici el nu bănuia că vor fi scrise chiar atât de multe.

E un talent aparte să citeşti texte proaste şi să te dumereşti că sunt proaste. Atunci ele nu sunt periculoase. Poţi scuti de noroi faţa lumii doar atunci când vei dezavua această lipsă de inspiraţie, care are capacitatea de a se prolifera ca o infecţie. Totul e în mâinile tale, cititorule: trebuie să-ţi formezi un gust, să-l cultivi, ca să poţi contribui la promovarea frumosului. Dar, după cum explica un clasic, misiunea artei nu e să copieze realităţi frumoase, ci să relateze frumos, talentat, interesant, irepetabil, surprinzător despre lume. Să creeze, altfel spus. Şi tu să creezi, alături de artist. Prin cutia de rezonanţă care eşti. Text scris înseamnă text codificat. Iar cheia / codul e în ochii tăi şi în mintea ta, Luminate Cititor.

Cu orice text citit de tine, Mărite Cititor, lumea devine mai altfel. Nu-l fă pe modestul, chiar aşa este. Aşa a gândit lumea Creatorul: participi şi tu la proces. Eşti, deopotrivă, cititorul textului care este lumea, al textului făcut de Creator, dar eşti şi coautorul. Cititorul proiectează, repară, completează, adică este autor. Este coautor al artistului cuvântului, al celui care a scris, dar şi al Creatorului Suprem.

Cred că înţelegi că responsabilitatea ta este enormă. Eşti nu numai parte a Creaţiei, ci şi parte a Creatorului. Cum să duci această povară, fără ca să te strivească?… Cu orice text pe care îl citeşti, lumea devine mai altfel. Mai bună? Mai frumoasă? Mai urâtă? Mai interesantă? Mai plictisitoare? Enormă responsabilitate…

Mircea V. CIOBANU

 

 

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)