RUPEREA RÂNDURILOR // Despre erotismul literaturii

Mircea_V_CiobanuSezonul estival are o casetă specială de subiecte. Poate să-ţi pice, pe neaşteptate, un bilet pe care scrie „Literatura ca Eros”. Şi trebuie să tratezi tema cu seriozitatea care te caracterizează. Noroc că încă în studenţie auziseşi cum taica Freud vorbea despre artă ca sublimare. O alternativă nevrozei, expresie estetică a energiei erotice. Transformarea dorinţei sexuale în manifestare culturală. Una dintre formele iubirii şi a energiilor ei obscure.

Când ai o temă picantă, e bine să deplasezi maimuţa responsabilităţii pe umerii clasicilor. Citasem cândva din Eugen Lungu (Cărţile ca Eros): „Pasiunea e atât de mare şi acaparantă, încât împătimitul începe să vorbească despre cărţi ca despre fiinţe vii, atracţia depăşind un banal ataşament faţă de un obiect oarecare, ci dezvoltându-se într-o paradoxală adoraţie sentimentală, într-o comuniune cvasitrupească.”

Gabriel Liiceanu (citat de E.L.) crede că relaţia dintre cititor şi carte e una patriarhală: „Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie, întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să înceapă să fie?” (Dans cu o carte) Nicolae Manolescu în Cărţile au suflet e de altă părere: „Ca şi oamenii, cărţile au enigmele şi vicleniile lor. Crezi că le stăpîneşti, citindu-le, şi, în realitate, ele se joacă cu tine, te ademenesc sau te resping, ţi se dezvăluie sau ţi se refuză, secrete, fermecătoare, cochete.”

În literatură, ca şi în dragoste, există multă imitaţie, multă contrafacere. Unii mimează dragostea văzută undeva şi tot aşa se imită lucrurile în literatură. Cuiva i se pare că e necesar să oftezi, să priveşti languros, să gâfâi, să faci ochii cât cepele, să rosteşti patetic banalităţi pentru că „aşa fac toţi”. În dragoste, în literatură, fără deosebire. Călătoresc din gură în gură/ din carte în carte, scheme primitive, eroi naţionali cu circumvoluţiunile ca drumul de fier şi dragostea de mucava. Prostituţie sută la sută!

Nu orice relaţie dintre cititor şi carte (sau dintre cititoare şi text) e una de dragoste. Există legături întâmplătoare, există dezamăgiri. Umberto Eco scrie (în Memoria vegetală) că: „a arunca o carte după ce am citit-o este ca şi cum n-am mai vrea să revedem persoana cu care tocmai am întreţinut un raport sexual. Dacă se întâmplă astfel, înseamnă că era vorba despre o nevoie fizică, nu despre dragoste”. Cu unele cărţi însă avem relaţii permanente. Aici „este vorba despre dragoste, întrucât tocmai în stadiul îndrăgostirii îndrăgostiţii descoperă cu bucurie că de fiecare dată este ca pentru întâia oară”.

O intimitate maximă o asigură azi, mai ales, cărţile electronice. Autoarea cea mai citită pe tablete s-a dovedit a fi E. L. James, cu trilogia ei despre nuanţele cenuşiului… Cititoarele sunt în cea mai mare parte domnişoarele şi gospodinele de casă (cineva a numit genul acesta de literatură „porno pentru mămici”), iar cărţile pompate în interiorul invizibil al tabletei nu trezesc suspiciuni sau întrebări maliţioase: „Tu citeşti asta?!”
Lectura trebuie să fie act benevol şi plăcere intimă. „Textul pe care-l scrieţi trebuie să-mi dea dovada că mă doreşte” (Roland Barthes). Nu poţi să impui cuiva să iubească o carte. E ca şi dragostea de patrie: impusă, e mai rea decât o perversiune, e o siluire. Când dragostea e autentică, te identifici cu lumea Celuilalt de parcă ar fi a ta: locuri, persoane, obiecte străine îţi devin familiare. Orhan Pamuk scrie în Romancierul naiv şi sentimental:

„Uneori mă simt plin de mândrie când mă identific cu personajele şi, în acelaşi timp, îmi pare că autorul însuşi (eu mi-o închipui pe Şaherezada – mvc) îmi şopteşte povestea la ureche”.

Primul capitol al romanului lui Em. Galaicu-Păun Ţesut viu, 10 x 10 se deschide cu o scenă de dragoste, încheiată… la închiderea cărţii. Povestea durează cât un act erotic. Dar romanul este şi istoria scrierii acestei naraţiuni. În povestea de dragoste e sublimată istoria seducerii unei Cititoare de către un Narator.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu orice carte?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu