RUPEREA RÂNDURILOR // De ce (nu) Paul Goma?

Noutatea absolută nu este propunerea lui Goma la Premiul Nobel. ASPRO îl înaintase încă prin 1999 (în compania aristocratică a lui Gellu Naum şi Mircea Ivănescu). Dar e pentru prima dată când Academia Suedeză solicită oficial opinia Uniunii Scriitorilor din Moldova. Ţinând cont de premieră (şi de conotaţia simbolică), Paul Goma părea atât de potrivit contextului, încât toţi membrii Consiliului (persoane diferite, independente, intransigente) au susţinut unanim propunerea.

Mircea V. CIOBANU

Când vestea s-a scurs (tipic moldoveneşte) în presă, a început micul tămbălău naţional. Comentariile exaltante se alăturau privirilor arogante, atotştiutoare, „politic corecte” ale „gomofobilor”. Nemulţumirile nervoase, comuniste, erau dublate, uimitor, de incomprehensibile interpretări delirante ale unor „gomofili”. Cineva protesta, altcineva cerea explicaţii: „De ce Goma?”. Răspund: pentru că aşa a votat Consiliul USM.

Despre Goma se discută pe trei paliere: estetic (scriitorul), civic (disidentul), etic (omul, egocentricul). Pentru un premiu literar ar conta primele două ipostaze. Dar, fiindcă o bună jumătate dintre actualii oponenţi sunt foşti prieteni (Goma are o capacitate uluitoare de a se certa cu toată lumea) şi aceşti oponenţi sunt formatori de opinie, caracterul său incomod îi joacă feste. Palierul scandalurilor e permanent aglomerat, riscând să se prăbuşească. În „Biblioteca Goma” însă, şuieră vântul.

Deşi are o operă consistentă şi e prezent în istorii literare, romanele lui, fără termen de comparaţie în literatura română, îşi mai aşteaptă exegeţii. Lirice, evocatoare, nervoase, fragmentate, eseistico-publicistice, ele intră în categoria indefinibilului. Despre disident s-a scris mult. Definiţia lui Miron Radu Paraschivescu: „un Soljeniţîn român” nu a fost contestată, ca şi disidenţa propriu-zisă. Prin rezistenţa sa deschisă, el a reabilitat bunul nume al scriitorului român (inclusiv, al celui basarabean), privit ca un conformist în timpul comunismului.

Toate meritele i-au fost însă şterse cu un burete categoric (şi anonim), după apariţia eseului Săptămâna roşie. Incontestabilul disident a devenit „antisemit”. Eseul merită evaluat fără apriorice parti-pris-uri. Fără garanţii că Goma ar ieşi într-o lumină favorabilă. Dar maniera în care i se închide accesul la o evaluare imparţială a operei este un exces. Într-un fel similar, o „vânătoare de nazişti” obţinuse anularea comemorării, în Franţa, a semicentenarului morţii lui Celine.

Tabuurile „corectitudinii politice” (ironizate amar de Vladimir Bukovski) nu trebuie să devină o nouă formă de cenzură. Dacă se depăşesc limitele, judecata poate penaliza excesul. Cu textul cu care nu eşti de acord, polemizezi cu argumente şi cu cifre (care ar putea să combată argumentele şi cifrele acestuia). Libertatea de opinie trebuie să fie absolută, altfel, dintr-un totalitarism nimerim în altul. Dacă argumentele sunt combătute, care ar mai fi problema? De ce autorul rămâne etern supus oprobriului public, eliminat, de facto, din societate? De ce i se limitează şansele unui parcurs literar, de ce este discriminat şi linşat mediatic?

Pe acest principiu, ar trebui să-l retragem din capul „canonului occidental” al lui Bloom pe Shakespeare, pentru că a scris The Merchant of Venice. Şi să iniţiem un nou Index Librorum Prohibitorum, cu Goma alături de Hasdeu, Caragiale, Dostoievski, Soljeniţîn, Dickens etc. Refuz să înţeleg de ce nu pot să-i aplaud, deopotrivă, pe Mendelssohn şi pe Wagner, să-l admir pe Mandelstam şi pe Eminescu, pe Mircea Eliade şi pe Mihail Sebastian. Dacă discutăm despre un scriitor-disident, trebuie să ne situăm deasupra bâlciului. Un scriitor autentic întotdeauna a fost incomod.

…Despre nemulţumiţii „noştri”, care s-au plâns prietenilor, instanţelor (inclusiv Guvernului) că nu ei au fost înaintaţi la Nobel, mă fac a nu auzi. Spre binele lor.

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)