RUPEREA RÂNDURILOR // Criticul ca agent de publicitate

MIRCEA-V.-CIOBANUA devenit o chestiune de bon ton (aproape un angajament de onoare) pentru orice critic să strecoare în textul său, analitic sau descriptiv, cel puţin o jumătate de frază cu vreo aluzie la eventualele imperfecţiuni ale opului analizat. Să sugereze, cel puţin, că textul recenzat ar fi putut să fie puţin altfel sau altceva în acest gen.

Dar, în acelaşi timp, este – odată ce am dat-o pe franceză – de mauvais ton să incluzi note critice, fie şi aluzive, fie şi spuse în glumă sau cu titlu de sugestie amicală, în anumite texte. Aceste texte sacre care, într-un fel de regulă nescrisă, impun oricărui critic atitudine evlavioasă sunt prefeţele / postfeţele şi prezentările cărţilor proaspăt apărute, în cadrul lansărilor. În aceste cazuri, criticul devine un fel de agent de publicitate, care trebuie să rostească (exclusiv) ditirambi noii apariţii.

Faptul că aceste texte au un anume rol promoţional nu poate fi tăgăduit. Numai că şi publicitatea poate fi diferită. Dacă inviţi un critic să-ţi prefaţeze cartea ori să ţi-o prezinte la o lansare, o faci ţinând cont de notorietatea şi de competenţele acestuia. Dar cum să mai rămână credibil exegetul, după ce se ia la întrecere cu alţii în laude, indiferent de calitatea cărţii? Unele adevărate instanţe critice şi-au pierdut din autoritate tocmai pentru că au scris prefeţe (laudative, bineînţeles) pentru cărţile unor neisprăviţi.

Bine, până la urmă, cine îi interzice criticului să fie „obiectiv” sau imparţial şi lucid în prefeţele scrise de el? Răspuns: comanditarul. Or, prefeţele se scriu la solicitarea autorului sau a editorului. Nişte experienţe personale mi-au consolidat opinia. Într-un caz, am fost rugat prieteneşte să suflu nişte note deranjante dintr-o prefaţă, autorul eliminând, respectiv, pasajele de care se împiedicase privirea mea capricioasă. Un alt autor mi-a spus că i-a plăcut textul meu şi chiar i se părea potrivit pe coperta a IV-a a cărţii. Dar a renunţat la serviciile acestui text din motivul că volumul său apărea într-un fel de concurs şi… „care editură s-ar apuca să publice un text doldora de greşeli?”, cum aş fi afirmat eu (de fapt, am spus-o mai blând). Încă un caz de acest soi s-a încheiat cu un divorţ fără drept de apel: autorul m-a sfătuit să folosesc prefaţa mea, deloc laudativă, în alte scopuri („în vreo istorie literară, pe care bănuiesc că o scrii”). „Prezentarea” mea nu se conjuga în niciun fel cu aşteptările autorului proiectului editorial (deşi am făcut adevărate exerciţii de virtuozitate eufemistică, pentru a nu spune chiar totul pe şleau).

Mă întristează aceste cazuri? Deloc, fac doar o constatare. Sunt conştient că un text introductiv are într-o carte (şi) funcţie promoţională. Dar cred că o prefaţă cinstită e mai valoroasă decât o prefaţă fals-patetică, în urma căreia au de suferit în credibilitate atât criticul, cât şi autorul. Şi cartea.

O situaţie aproape similară vizează lansările de carte. Aici acţiunile sunt evident promoţionale, publicitare. Dar mi se pare că şi aici excesul de laude este în daună. O lansare în cadrul căreia volumul respectiv ar fi prezentat într-un mod onest ar fi, după mine, mult mai interesantă şi mai… credibilă. Nu mai zic că micile note polemici condimentează evenimentul, oferindu-i acuitate, picanterie şi, în ultimă instanţă, distincţie. În lipsa acestora, de regulă, pentru a nu plictisi lumea (cele mai multe lansări de carte sunt plicticoase!), se fac glume superficiale.

O instrucţiune? Cartea trebuie descrisă exact aşa cum este, nu cum îi place autorului. Faptul prezentării ei este deja o acţiune promoţională, mai ales dacă o face o persoană competentă. E binevenită o caracterizare cu accentele pe relevanţă (atunci când aceasta există). Trebuie evitate epitetele superlative. În cazuri aparte pot fi îngroşate culorile, dacă acest procedeu aduce notele necesare în înţelegerea fenomenului. Şi ultima: nimic mai contraproductiv, mai dăunător unei producţii decât discrepanţa dintre eticheta publicitară a mărfii şi valoarea ei adevărată.

Mircea V.CIOBANU

 

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)