RUPEREA RÂNDURILOR // Cititorul genial

Mă interesează ce se întâmplă în mintea scriitorului, nu în viaţa acestuia. Viaţa particulară e pentru cârcotaşi şi căutătorii de picanterii. În mediul artistic există o delimitare netă: criticii supraveghează aventura operei, tabloidele îi monitorizează aventurile particulare. Îmi place când scriitorul descrie cum îşi scarpină creierii, nu cum se scarpină în alte locuri. Sigur că şi descrierea oricărei dureri sau a oricărui proces fiziologic poate fi literatură. Dar asta ţine oricum de ficţiune, de estetică, nu de fiziologie. Chiar dacă ne şochează autenticitatea, oricum efectul e unul estetic. Şi se datorează nu durerii fizice, ori inevitabilităţii faptului fiziologic (proprii oricărui muritor), ci minţii şi harului celui care le fixează pe retina cărţii.

„Biografia”, oricât de spumoasă, dramatică, impresionantă, e numai punct de pornire. „Realitatea” e doar pretext. Nici „opera” (textul scris, adică) încă nu este produsul final şi (oricât de autentică e această „operă”) e doar un suport, un ecran, o hologramă, pe care cititorul – adevăratul autor al fenomenului numit „literatură” – îşi proiectează lumea închipuită, fanteziile, durerile şi frustrările. Fiecare (cititor) – după harul pe care îl are, după sensibilitatea proprie, după competenţele acumulate.

Or, cititorii sunt foarte diferiţi. Teoria îi împarte în câteva clase. Cea mai simplă este aceasta: cititorul inocent (cel care nu prea a citit cărţi în viaţa lui şi pe care îl poţi îmbăta uşor cu apă chioară). Lectorul competent e deja unul cu experienţă, el ştie cum să-şi organizeze lectura, cum să-şi selecteze cărţile citite. În fine, lectorul eficient este cel care îşi exploatează lecturile, punându-le în serviciul său. Într-un anume sens, toate categoriile de cititori pot trăi plenar experienţa lecturilor, dar diferenţa (sau trendul) e la suprafaţă. Nu există o delimitare strictă (unde i-am plasa, de exemplu, pe Don Quijote sau pe Emma Bovary?). Mai mult decât atât. Putem să identificăm şi o categorie de cititori deosebiţi, rasaţi. Cititori geniali. Pentru că, am văzut mai sus, numai odată cu apariţia cititorului se naşte literatura. Iar o literatură bună solicită şi cititori pe potrivă.

Cititorul competent ştie pe ce lume se află, ştie că este un privilegiat şi ştie să aleagă. Iată meniul unui cititor competent din secolul al XVI-lea: „Printre cărţile nu mai mult decât plăcute ale modernilor, eu socotesc demne de amuzament (aprecierea supremă – mvc) Decameronul lui Boccaccio, pe Rabelais, şi Săruturile lui Ioan Secundul. […] totdeauna mi s-a părut că în poezie Vergiliu, Horaţiu, Catul şi Horaţiu deţin de departe locul de frunte.” Cititorul acesta nu numai că ştie să aleagă şi capodopera absolută: „Georgicele lui Vergiliu… pe care le socotesc cea mai desăvârşită alcătuire poetică…” El recunoaşte conexiunile şi similitudinile: „comparând, se poate recunoaşte cu uşurinţă că sunt (Georgicele, nota mea – mvc) fragmente din Eneida”. Aş vrea să ştiu cine dintre noi a recunoscut „cu uşurinţă” acest detaliu? Şi cine dintre noi are cântul său preferat din această epopee? Or, lui Michel de Montaigne (căci despre el e vorba) „a cincea parte a Eneidei (m)i se pare desăvârşită”.

…Pe la 1686 logofătul Miron Costin ne făcea o urare: „Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după aceste cumplite vremi anilor noştri, canduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor.” Pe la 1716 Dimitrie Cantemir denunţa reticenţa la carte a conaţionalilor. Adevărat, înainte de asta (în 1691), tatăl lui Dimitrie, domnitorul Constantin Cantemir îl decapitase pe cărturarul logofăt Miron Costin. În lipsa acestuia, Cantemir avea dreptate. Pe de altă parte, însuşi Cantemir era un devorator de biblioteci.

Să fi fost oare ultimul? Răspunsul îl veţi afla după o pauză.

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)