RUPEREA RÂNDURILOR // Cioclea

imagesCioclea era prea tânăr ca să-l punem pe vreo listă prioritară a re-lecturilor integrale. Trăiam cu primele lui poeme, neordinare, şocante, sonore, tranşante şi aşteptam un următor volum. Dar poetul întârzia să ne dea cartea de poeme inedite. Nicolae Leahu îl rugase odată să-i dea un ciclu de versuri pentru SEMN, mai mult din dorinţa de a-i plăti onorariu. La capătul răbdării, Eugen i-a trimis un poem scurt, pe care redactorul-şef al „Semn”-ului, justificând onorariul, l-a întins pe toată pagina, ca pe un genial poem de Rimbaud.

Mă ruga să scriu ceva (şi) despre poezia lui. Bine, i-am zis, o fac cu cea mai mare plăcere. Dar dă şi tu lumii o carte nouă de versuri, ca să am despre ce. Cartea întârzia însă… Şi eu întârziam să scriu. Iar poemele vechi ale lui Cioclea, cu timpul, se clasicizau. Ca balsamurile ţinute în butoaie de stejar multă vreme.

Volumul Portret de grup, prima antologie de poezie modernă din Basarabia postbelică, se deschidea cu un grupaj de poezii ale lui Cioclea. Şi se închidea cu un alt rebel, „fracturistul” (pe atunci) Crudu. În felul acesta, poezia modernă din RM era explicit copertată. Marea masă a poeţilor incluşi în carte o constituiau optzeciştii, care veneau imediat după romanticii “paşoptişti” din generaţia Dabija-Lari. Optzeciştii basarabeni recuperau atât modernismul, plus avangarda, cât şi postmodernismul, integrând într-un deceniu un întreg secol de poezie modernă.

Era ca şi cum poezia franceză modernă ar începe direct cu Rimbaud sau cu Tzara. Eugen Cioclea a fost Baudelaire al nostru, veriga lipsă, unind poezia romantică cu formula şocantă, modernă, îmbinând livrescul cu pasionalul. E simplu să spui că vine din Esenin sau Vîsoţki, că seamănă cu Dinescu sau cu Busuioc. El vine din Meşterul Manole (dar trecând prin mitul lui Sisif, versiunea Camus!), vine din Mioriţa (în sensul cosmic cel mai tehnicizat!), vine din groapa de sufleor a lui Eminescu, dar şi din binomul lui Newton. În acest sens, el nu e doar poetul absolut, ci omul de cultură absolut. Unul din tagma rebelilor, a ereticilor luminaţi.

Negocia de mult cu editorii, punând de o antologie. Nu ajungea uşor la versurile inedite, pe care le dorea incluse în volum. Deşi bine cunoscut, recitat la cenacluri şi prezent pe scena de teatru, cu tirajele tipărite epuizate, lumea îl mai aştepta. Şi cartea a apărut, fiind aplaudată. Este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui poet după moarte: dovada că poemele sale îl fac nemuritor. Chiar dacă sună cinic, viaţa adevărată a poetului nu sunt suferinţele fizice, nu patimile lui, ci poezia. Dacă aceasta trăieşte, trăieşte şi poetul. Privind de acolo, de sus, poetul Eugen Cioclea ar trebui să fie fericit.

Nu trebuie să ne isterizăm că iată, pentru a câta oară, poetul a fost ocolit de atenţia societăţii. Oricât de dureros este, artistul e cel care îşi asumă destinul. E cel care, exact ca domnişoara din poemul Love story, care se iniţia în anatomie „pe trupul meu străveziu şi diform”, chiar el exersa pe viaţa proprie dilemele existenţiale. Putem, bineînţeles, să vorbim de prea puţina atenţie pe care o acordăm celui apropiat. Dar aici, înainte de a arunca reproşuri unor instanţe abstracte, trebuie să ne reproşăm ceva nouă înşine: dacă i-am fost prieteni, colegi, apropiaţi, am făcut oare pentru el tot ce am putut să facem? La această temă, discuţia nu o putem purta decât fiecare cu propria conştiinţă.

E vinovat Cioclea că nu vroia să dea manuscrisul la timp? Şi e adevărat că nu vroia? Sunt vinovaţi cei care cică nu vroia să-l editeze pentru că… cine o să citească azi poezie? E vinovat cititorul pentru că nu l-a interesat poezia lui Cioclea decât atunci când acesta a plecat în ţara poeţilor celor mai trişti? Nu ştiu, dar fapt e că azi Cioclea s-a pomenit mai solicitat decât oricând. Nici el, nici noi nu am bănuit că va fi atât de popular, atât de solicitat, atât de viu.

…Uneori trebuie să mori ca să-ţi apară cartea. Uneori trebuie să mori ca să fii admirat şi aplaudat. Uneori trebuie să mori ca să trăieşti.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu