RUPEREA RÂNDURILOR // Cine dă foc cărţilor?

MIRCEA-V.-CIOBANUPe Savonarola basarabean îl cheamă Alexandru Vakulovski. Da, e cel care a scris un roman cu titlu de nerostit. Cartea lui recentă, editată la Tracus Arte, zădără lumea bună cu un alt titlu scandalos: „Daţi foc la cărţi”.

E un echivalent poetic al romanului său de debut: acelaşi spirit teribilist, aceleaşi teme, temeri şi revolte, aceleaşi frustrări… Cel care rosteşte textul („eu-1 liric”), un student semidoct, narcoman şi chiulangiu, e un adevărat personaj literar, neanunţat, din păcate. Un tip incapabil de a asimila cele citite şi auzite, vorbind cu un melanj de coduri culturale nedigerate. Un fel de mopete m.ivănescian (declasat, terorizat de profesori, de societate, de biserică), care, dacă ar fi fost numit în mod explicit, ar fi luminat cititorul de poeme (altul decât cititorul de romane).

Chiar dacă ţin cont de o anume convenţie literară, de condiţiile unui joc, există prea multe date care mă fac să cred că autorul trişează. De exemplu, când omul de azi al bibliotecii şi al cenaclurilor Al. Vakulovski blamează (fără intermediar) cartea şi cărturarii, înţeleg că face teatru şi îmi vine să spun: staţi liniştiţi, vânătorul e poet! Or, poeţii avangardei chiar puteau să arunce în foc tablourile lui Rafael! Bănuiesc că volumul include texte scrise în perioada studenţiei, cu sinceritatea stării şi condiţiei de atunci (şi în acest caz trebuie datate). Cartea are în acest sens o dublă întârziere. Faţă de ireverenţioasa avangardă de acum un secol şi faţă momentul spunerii. Publicându-şi cartea acum, autorul parcă s-ar autopastişa. Şi-ar deveni propriul epigon.

Poetul e autentic, totuşi, şi e născut, normal, din lecturi. Un fel de postmodernist întârziat, chiar dacă lui nu-i place cuvântul. Observaţi cum parafrazează ironic, în maniera curentului, din Labiş: „tu citeşti, bă, sau mănânci, / mă întreabă tata // mănânc şi citesc/ dar ce va zice tata?”. În alt poem e reciclat ironic avertismentul ministerului sănătăţii: „deschid buzunarul/ scot pachetul:// citesc: cititul & fumatul/ creează dependenţă”. Ludică, poezia nu reproduce şi nu produce nimic decât pe ea însăşi, într-un joc gratuit: „citesc mai departe:/ strofa doi/ versul trei/ s-a terminat strofa”. Poezia se încheie cu un link evident, parafrastic, spre propriul text anterior: „strofa 4:/ tata: vezi, măi, citeşte asta/ atenţie! cititul şi insomnia/ duce la/ demenţă”.

Spontaneitatea, lipsa unei elaborări, fraza ruptă la mijloc sunt însă parte a stilului minimalist, creând ambiguităţi productive: „literele sunt negre ca” (cititorul va completa elementul lipsă) sau: „dacă voi mai citi când” (aşijderi). Pe acest segment al unei literaturi teribiliste, Al. Vakulovski nu prea are concurenţi pe potrivă, deşi pretendenţi şi epigoni sunt mulţi, ca număr. Poate numai Dumitru Crudu, cel din epoca fracturistă, s-ar situa la acelaşi nivel.

Egală sieşi, cartea are o calitate indiscutabilă: e unitară ca stil. Mesajul la care îmi acordez urechea este recognoscibil ca sursă (teribilismul avangardist, şocant, anticanonic, antiestetic, anticultural) şi ca racordare la o anume felie a contemporaneităţii, a culturii underground, a subculturii punk, incluzând aici trăsăturile acestuia: nihilism, anarhism, detaşare de societate, cu regulile ei rigide. Unul din factorii pe care se mizează în acest gen de scriitură este şocul, sfidarea. Dar de la cititori şi critici scriitorul nu aşteaptă înjurături, ci aplauze. Ce ar zice însă de o imprecaţie în genul: asemenea cărţi trebuie arse înainte de a fi scrise!?

Starea delirantă, în forma ei activă, e agresivă. Dar şi hilară, ducându-ne în zona rap-ului şi hip-hop-ului, dar mai ales a lui Pavel Stratan. Din ea se extrage şi titlul cărţii: „am citi nuşi poez philoso/ şi ni so faku skârbî/ datzfoklakartz!/ datzfoklakartz!/ datzfoklakartz!”. Dar această stare va conduce personajul (obosit de „lecturi”) şi spre o culme a minimalismului. Este poemul de la pagina 35, pe care îl citez integral: „îmi odihnesc ochii”.

Atât pentru azi. Odihniţi-vă ochii.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu