RUPEREA RÂNDURILOR // Anul literar 2012, nominalizări

Juriul Uniunii Scriitorilor din acest an e unul bun la suflet: lista nominalizărilor pentru premiile uniunii e foarte încăpătoare. După (răul de) mine, la o lectură exigentă, cărţile anului literar 2012 nu sunt remarcabile decât în câteva cazuri sau decât… cu anumite concesii. Am senzaţia că, în unele cazuri, textele premiabile sunt alăturate unor titluri demne de vreun top al bizareriilor literare. E cum i-am pune în aceeaşi listă pe pretendenţii la Oscar şi pe candidaţii la Zmeura de aur!

O remarcă a unui membru al juriului („fiind vorba de un prieten, aici eu nu pot fi obiectiv(ă),…”) m-a pus în gardă. Avantajându-l pe cineva (dezechilibrând, cu bună ştiinţă, balanţa bunei măsuri), o faci din teama că „prietenul” (ghilimelele sunt necesare!) se va supăra? Dacă „nu pot fi obiectiv”, singura soluţie onestă e să nu particip la desemnarea premiantului.

Autorul acestor rânduri este (şi el) subiectiv: îşi expune opinia fără a se consulta cu cineva. Mi se par demne de atenţie câteva titluri din afara ficţionalului. Jurnalul de bord al lui Gheorghe Erizanu (Miercuri când era joi, ed. ARC) este una din cărţile care se reţin: blogograme (cum le-a numit Eugen Lungu) ajunse într-o carte. Din aceeaşi literatură de frontieră aş mai remarca volumul lui Arcadie Suceveanu Frumuseţea subversivă.

Merită a fi luate în discuţie două traduceri. Miroslava Metleaeva a transpus în limba rusă Şase maladii ale spiritului contemporan de Noica, iar Leo Butnaru publică Manifestele avangardei ruse. Ambele sunt valoroase sub aspect cultural. Cartea alcătuită şi tradusă de Leo Butnaru este una productivă literar şi necesară, în contextul recuperării unui patrimoniu cultural, interzis pe timpul comunismului.

Cărţile de proză sunt (iarăşi!), în cel mai bun caz, nominalizabile (nominalizările însemnând o invitaţie la lectură), nu însă şi premiabile. Poate cu vreo excepţie. Şi a fost noapte de Aureliu Busuioc (Ed. Cartier) nu este cel mai bun text al regretatului scriitor. Dar e singura carte de proză scrisă în anul trecut de un profesionist şi un scriitor rasat. Un model al ţesăturii literare fără cusururi, fără intermitente peticiri amatoriste. Romanul Angelei Aramă, scris inteligent şi într-o bună limbă română (am ajuns să aplaudăm normalitatea!), e un interesant experiment al joncţiunii realităţilor de aici şi de dincolo. Thrillerul (geo)politic al lui Petru Bogatu (o scriitură cursivă, cu toate excesele imaginaţiei de tipul jocului conspiraţiilor) impune un gen necesar literaturii de masă. Mihaela Perciun face o secţiune a societăţii de tranziţie dintr-o perspectivă feministă (în versiune hard).

Poezia cochetează cu temele eterne şi experimentează. Adevărurile metafizice, reciclate după testările istoriei moderne, cu unele note ironice, postmoderniste, rezultă într-o colecţie de bijuterii poetice, cu un uşor aer retro, în cartea de sonete a lui Vasile Romanciuc Cuvântul ne adaugă vedere (Editura Prut). În contrapunct, cartea lui Alexandru Vakulovski Daţi foc la cărţi, e o ilustrare practică a manifestelor avangardei. Un avangardism underground sau punk. Dar vetust şi mai puţin convingător azi, în contradicţie flagrantă cu omul bibliotecii A. Vakulovski. Avangardiştii ruşi chiar vroiau să trimită la topit cărţile lui Tolstoi, iar dadaiştii puteau să dea foc portretului Monei Lizei (mustăţile desenate erau versiunea sublimată a dorinţei!). O experienţă existenţială, inedită pentru el, etalează Dumitru Crudu (Eşarfe în cer).

Frumoase sunt debuturile editoriale ale Elenei Puiu, Dianei Frumosu şi al Anei-Mihaela Nuţu. Anatol Grosu, cu Epistola din Filipeni, concurează serios cărţile de poezie ale autorilor consacraţi. Iar cea mai bună carte de poezie a anului 2012 este A-Z. Best (Ed. ARC) de Em. Galaicu-Păun. Nu este eligibilă pentru premiile US (nu se premiază antologii). Dar tocmai această calitate (însumarea unor piese de rezistenţă) trebuie s-o facă râvnită.

Mircea V. CIOBANU

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău