Românul care a zburat în cosmos

SPAŢIU // Prunariu: „Putem vorbi deja despre o poluare a spaţiului cosmic”

Dumitru Dorin Prunariu este primul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. A fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. Aflându-se într-o vizită la Chişinău, invitat de Universitatea Tehnică din Moldova, Dumitru Prunariu a oferit JURNALULUI un interviu în care ne-a povestit cum a devenit cosmonaut din întâmplare, cum a văzut România din cosmos, dar şi despre poluarea spaţiului cosmic.

– Cum aţi devenit primul român care a zburat în spaţiul cosmic? Aţi dorit dintotdeauna să deveniţi cosmonaut?

Mi-am dorit dintotdeauna să zbor, încă de când eram copil. Am făcut aviaţie. Când eram copil, am început să construiesc modele mici de rachete, aeromodele, apoi am făcut o facultate serioasă de aeronautică. Am devenit inginer, am lucrat la o fabrică de aviaţie, după care a venit serviciul militar. În timpul serviciului militar m-am aflat la locul potrivit în momentul potrivit. Se făcea o selecţie pentru programul cosmic „Intercosmos”. Venise şi rândul României să selecţioneze nişte candidaţi.  De la început mi s-a părut foarte bizar că România participă la un program cosmic. Era ceva foarte îndepărtat, pe atunci, de posibilităţile României de a participa la aşa ceva. Eram axat pe aviaţie, un alt domeniu de activitate, deşi înrudit cu cosmonautica. Comandantul unităţii ne-a prezentat problema în aşa fel încât ne-a convins pe unii dintre noi să participăm la o testare medicală, pentru a fi incluşi, eventual, într-un detaşament de pregătire. Personal am avut trei motive foarte importante pentru mine ca să particip. Eram într-o unitate militară la Bacău. În primul rând, mi s-a spus că vom zbura cu un avion militar la Bucureşti şi mi-am spus: „Uau, senzaţional, vreau să zbor cu avionul militar!”. În al doilea rând, ni s-a spus că o să ni se facă un examen medical complet, din contul armatei şi mi-am zis: „De ce să nu fac la vârsta mea. Cine ştie, poate descopăr ceva!”. Al treilea motiv era că soţia mea – eram deja căsătorit şi aveam un copil – era încă studentă la Bucureşti, în ultimul an de facultate. M-am gândit, de ce să rămân în unitatea militară, să mă scol la 6 dimineaţa, când pot să merg la Bucureşti să-mi mai văd soţia? Am ridicat mâna şi am spus „da” şi iată aşa, de mai bine de treizeci de ani, sunt primul cosmonaut român.

– Cum a trecut selecţia? De ce v-au ales pe Dvs.?

Au fost mai multe grupe de selecţie în România. Iniţial, au fost introduşi în aceste grupe de selecţie ofiţeri, ingineri. Toţi trebuia să aibă studii superioare tehnice. Din rândul ofiţerilor nu au reuşit să selecteze decât unul şi au trecut la cei care îşi făceau stagiul militar şi erau civili, cum eram eu. Apoi au trecut la inginerii de aviaţie de la întreprinderile de aviaţie din România. Şi, încetul cu încetul, au reuşit să selecteze de la început şapte candidaţi, după aceea au rămas cinci, apoi trei. Aceştia trei au trecut o examinare medicală completă la Moscova, la Institutul pentru Probleme Medicale pentru Aviaţie şi Cosmonautică. Am fost internaţi două săptămâni, am făcut teste la centrifugă, investigaţii cu izotopi, prin organism. După aceasta, doi dintre noi au fost declaraţi apţi pentru a face o pregătire completă, de candidaţi cosmonauţi, urmând ca unul din noi să fie selecţionat după rezultate şi să fie cel care va zbura în numele ţării lui.

– Există posibilitatea să devii cosmonaut acum în România?

Cosmonautica nu reprezintă doar cosmonautica pilotată. Aceasta implică o sferă mult mai largă de preocupări, de cercetări, aplicaţii decât strict trimiterea unui om în spaţiu. România, începând cu acest an, este membră plină a Agenţiei Spaţiale Europene, care este o agenţie interguvernamentală. Am devenit membri plini după ce, mai mulţi ani, s-au făcut evaluări asupra capacităţii noastre de cercetare ştiinţifică în mai  multe domenii: capacitatea de management a proiectelor naţionale şi internaţionale şi capacitatea industrială de a prelua anumite comenzi pentru industria aerospaţială europeană.

În calitate de membri plini ai ASE, avem posibilitatea să participăm la selectarea de noi astronauţi pentru grupul de astronauţi europeni. Dar aici apare o serie de probleme. Ultima selecţie a început în 2008 şi s-a încheiat în 2009. Din aproximativ 8400 de candidaţi au fost aleşi şase. Următoarea selecţie va fi peste 3-4 ani. Singurele vehicule care transportă echipaje internaţionale la bordul Staţiei Internaţionale sunt rachetele Soiuz. Dacă în naveta spaţială încăpeau şapte oameni odată, iar în paralel era lansat şi un Soiuz cu trei oameni, în paralel erau lansaţi în cosmos zece oameni într-o perioadă anumită a anului. Acum doar cu Soiuzul sunt lansaţi câte trei o dată. Capacitatea de producţie a fabricilor de specialitate din Federaţia Rusă ar putea fi de 20 de rachete pe an, dintre care zece sunt nave de transport cargo şi zece nave cu astronauţi. Acest lucru înseamnă 30 de oameni trimişi anual în spaţiu, dintre care unul este rus, altul este american, iar treilea este din alte părţi ale lumii. Poate să fie Asia, America Latină şi Europa. Deci Europei îi revine foarte rar rândul să fie lansată în spaţiul cosmic. Mulţi astronauţi europeni acum îşi găsesc preocupări în domeniul universitar. Iar noile detaşamente au de aşteptat între 12 şi 15 ani până când unul dintre noii selectaţi să fie lansat în cosmos.

– Spuneaţi odată că, în 1981, planând deasupra României, aceasta vi se părea ca o „pâine rumenă de casă”. Cum aţi văzut Republica Moldova?

Partea interesantă este că din cosmos nu se văd graniţe. Din cosmos se văd elementele naturale de relief: râuri, fluvii, munţi. Din spaţiu, România se vede integrată în lanţul carpatic. Se vede frumos Dunărea. Îmi imaginam pe unde este graniţa. Se vedea Prutul, Nistrul, Niprul mai departe de graniţa României, aşa cum am învăţat-o de la orele de Geografie. Spuneam că este ca o pâine rumenă de casă fiindcă forma este oarecum rotundă. Nu mă gândeam că include sau nu Republica Moldova. Dar mă gândeam că, de-a lungul istoriei ei, sub această formă de pâine care trezeşte pofta, a trezit şi pofta altor puteri politice care au mai mâncat din ea.

– Când vor putea zbura în cosmos şi civilii?

Un turist cosmic care vrea să petreacă o săptămână la bordul Staţiei Cosmice Internaţionale se poate adresa unei firme americane care are contract cu Agenţia Spaţială Rusă şi care percep împreună 30 de milioane de dolari pentru un zbor cosmic de o săptămână. Sunt suficienţi miliardari care sunt gata să plătească acum aceşti bani. Din păcate, limitarea sistemelor de lansare a navelor cosmice Soiuz a micşorat foarte mult şansa ca astfel de zboruri să mai fie planificate în viitorul apropiat.

În acelaşi timp, se dezvoltă mult cosmosul privat. Turismul cosmic va lua amploare imediat ce primele nave menite să transporte doar turişti vor fi lansate în spaţiul cosmic şi va fi amenajat un hotel spaţial. Aceste lucruri sunt în proiect. Unele sunt foarte aproape de realizare. Din momentul în care va fi declanşată această activitate, în mod sigur cosmosul privat va lua o amploare deosebită. Atunci, oricine, plătind un preţ, nu atât de mare cât pentru statul de o săptămână în cosmos, va putea să ajungă cel puţin la limita spaţiului cosmic.   Compania americană Virgin Galactic va percepe 200 de mii de dolari pentru un zbor la limita cosmosului. Un zbor care va dura trei ore. Sunt foarte mulţi care s-au înscris deja. Biletele sunt rezervate.

– Există acum o cifră estimativă a deşeurilor cosmice artificiale? Putem vorbi deja despre o poluare a spaţiului cosmic? 

Spaţiul cosmic este plin de obiecte cosmice inactive, deşeuri cosmice. Este urmarea faptului că la începuturile cosmonauticii nimeni nu s-a gândit că acele corpuri, lansate de pe pământ, vor rămâne zeci de ani inactive pe orbită, şi în timp pot să prezinte un pericol de ciocnire cu alte obiecte cosmice.

Cifra care se vehiculează, a deşeurilor cosmice necontrolate care se învârt în jurul pământului, cu dimensiuni mai mari decât o minge de tenis, se estimează la 70 de mii. Aceste obiecte nu sunt doar sateliţi întregi, dar şi bucăţi de sateliţi,  bucăţi ale rachetelor purtătoare care au lansat sateliţi, fragmente din acestea care au explodat în spaţiul cosmic. Deşeurile cosmice sunt bucăţi milimetrice până la obiecte care au câţiva metri. Staţia Cosmică Internaţională manevrează aproape lunar pentru a evita astfel de obiecte. Ele sunt urmărite cu radare de la sol, sunt catalogate, li se cunosc traiectoriile. Sunt mulţi alţi sateliţi care nu pot fi controlaţi. Au fost plasaţi pe o anumită orbită, li s-a corectat orbita şi motoarele lor nu mai funcţionează. Problema deşeurilor cosmice a fost abordată de numeroase organisme de specialitate încă acum 20 de ani. S-a ajuns la concluzia că numărul deşeurilor va fi aşa de mare încât orice va fi lansat în spaţiu va fi supus unui pericol de ciocnire. În cadrul ONU această problemă a fost dezbătută de mulţi ani. S-au tras concluzii tehnico-ştiinţifice, au fost făcute anumite formulări juridice. S-au emis nişte reglementări benevole, voluntare care nu sunt obligatorii. Acestea în primul rând previn crearea de noi deşeuri cosmice. Este foarte greu să cureţi spaţiul. Putem vorbi despre o poluare a spaţiului cosmic.

Interviu realizat de Vadim VASILIU

The following two tabs change content below.