Românii ştiu să-şi cinstească pretutindeni valorile

DIASPORA // Preotul Mihail Ciocârlan, paroh la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Spiridon” din Reggio Emilia, Italia, adună românii în lăcaşul sfânt

Sună telefonul. La celălalt capat – vocea caldă şi vorba îngăduitoare a preotului Mihail Ciocârlan din Focşani, paroh la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Spiridon” din Reggio Emilia, Italia.

Voia din toată inima să-mi vorbească despre o altă activitate culturală, fixată pentru 16 ianuarie, pregatită împreună cu preşedintele Societăţii Culturale „M. Eminescu” din Reggio Emilia, Tudor G. Grosu, profesor, doctor în arte, cofondator şi ex-director al Teatrului de Animaţie „Guguţă”, Chişinău, om cu largă deschidere pentru neam şi valorile lui. Aşa adună ei lumea “acasă”, la biserică. Dupa slujbă, românii se întâlnesc, vorbesc, îşi plâng dorul, reflectează în această oază de pace.

Cuvinte încărcate de semnificaţie

De data aceasta, eram îndemnaţi să participăm la un Parastas de Pomenire şi la un Memoriu artistic consacrat fraţilor de condei şi de trăire românească, M. Eminescu şi Gr. Vieru, ce urma să se desfăşoare la fel în biserică. Trebuie să vă spun că nu mai asistasem până atunci la o activitate ţinută într-un lăcaş sfânt. E una cuvântul rostit într-o sală de teatru şi e cu totul altceva cel rostit într-o biserică. E ca şi cum ţi l-ai lua pe Dumnezeu de martor; cuvintele se încarcă de şi mai multă semnificaţie.

Biserica arhiplină, lumânări aprinse, masă împodobită din belşug, aer purificator şi întremant. Centrul decorului – două portrete atât de familiare nouă – cele ale poeţilor M. Eminescu şi Gr.Vieru.

Părintele Mihail îşi sfârşeşte serviciul divin şi, însufleţit de aleasa-i pornire, anunţă marea Lucrare zămislită pentru acea duminică, PARASTASUL de POMENIRE şi MEMORIUL artistic dedicate poeţilor M. Eminecu şi Gr. Vieru.

O lucrare de comemorare

MEMORIUL începe cu comunicarea domnului T. Grosu,

rânduită frumos româneşte şi luminată de bucuria lui, străbătută din fireştele-i emoţii, pentru posibilitatea de a realiza această activitate. A urmat Imnul Societăţii Culturale “M.Eminescu”, cântat de alţi doi mari artişti, regretaţii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, “Eminescu să ne judece…”

Au venit “să se mărturisească” de dragoste pentru poezia lui M. Eminescu şi Gr. Vieru oameni de bună credinţă. Angela Schendrea din Medeleni, Ungheni (Chişinău), a vorbit despre valoarea universală a creaţiei emineciene. Elena Lungu din Călăraşi s-a referit la câteva motive vierene.

Copleşitoare a fost evoluarea mămicii Anastasia Nicoara-Fontanelli şi a micuţelor sale, Maria-Magdalena şi Beatrice (născută în Italia). Distinsa mamă le-a apropiat de “Somnoroase păsărele” şi de “În aceeaşi limbă” (cântată de tustrele).

Surorile Natalia şi Ludmila Bogdan din Călăraşi ne-au purtat pe acordurile romanţei, prilejuindu-ne o reîntâlnire “Pe lângă plopii fără sot…”. Plăcut surprinşi de prestanţa Elenei Costaş din Călăraşi şi vrăjiţi de extraordinara ei voce, am ascultat doua cântece, unul dedicat lui M. Eminescu şi altul – lui Gr. Vieru, cuvintele şi melodiile aparţinându-i.

Cu multă disponibilitate de a îngriji aranjamentele muzicale a răspuns Radu Malcoci, conducătorul artistic al grupului muzical “Plai”.

Distinşii domni, părintele Mihail şi T. Grosu, ne-au prilejuit şi un “botez” literar, cel al lui Sergiu Matei din Orhei, care a trecut demn cu arcuşul sufletului peste “Vioara cea de nea” (titlul volumului său). “Vă scriu în sunet de vioară/ Şi chiar de-i sunetul nătâng,/ Şi-n versuri rima-i un pic oarbă,/ În gânduri inima mi-o frâng”. A fost frumos împodobit cu prosop moldovenesc, i s-a înmânat Certificatul de “Botez Literar”, un colac frumos împletit, iar părintele Mihail i-a dăruit o icoană sfinţită, adusă din Grecia. Sergiu ne-a umplut de mândrie pentru această dimensiune şi angajare culturală a tineretului nostru.

După evoluare, fiecăruia i se dădea de pomană un colăcel de acasă.

Să ai o Patrie Românească

Cum să ies fără să zic ceva?! Să lăsăm să perpetueze în memoria noastră două nume, M. Eminescu şi Gr. Vieru, iar lumânarea de recunoştinţă să fie zăbava noastră asupra Cărţii lor, s-o lăsăm „aşa, deschisă”, ca „s-o citească mai departe” şi cei de după noi. Aceasta înseamnă a alimenta memoria proprie, a avea o Patrie Românească.

Am încheiat cu câteva versuri vierene în italiană (traduse de Olga Irimciuc). “Io non ho niente contro di te, morte!/ Non riesco ne anche ad odiarti./ Ma come faresti, tu, e come vivresti/Se avessi una madre e lei morisse?/Come faresti, tu, e come vivresti se un figlio avessi e lui morisse?”. Şi cu regretul “Nu credeam” că Gr.Vieru ar fi putut să înveţe “a muri vreodată”…

Nelipsită a fost masa de Pomenire, precum nelipsite au fost şi pâinea, coliva, sarmalele şi vinul de acasă (datorită bărbaţilor şi gospodinelor noastre, meritând toţi recunoştinţa întreagă).

Am ieşit din biserică cu inima înnobilată şi cu certitudinea că românii ştiu a-şi cinsti pretutindeni valorile.

Rodica Rusu-Bibbiano, Reggio Emilia, Italia (Bălţi, R. Moldova)

The following two tabs change content below.