România de la poalele Zghiharei

Cum s-au sărbătorit la Nisporeni 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Cum cobor în inima urbei de la poalele Zghiharei, îmi sare în ochi inscripţia de pe o placă „Aici e România”. Îmi dau drumul în vale spre Casa raională de Cultură, găsesc un edificiu renovat, cu o atmosferă de sărbătoare întreţinută de muzica „Norocului”.

Intru într-o sală luminoasă cu scaune moi, cu gresie, scena este flancată în dreapta de drapelul Republicii Moldova, al UE şi al oraşului Nisporeni. Nu sunt la un congres de partid, ci la o manifestare dedicată celor 95 de ani de la „Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România!”. Mă întreb despre necesitatea semnului de exclamare. Abia la sfârşitul călătoriei mele voi realiza semnificaţia acestui semn.

Am participat la multe manifestări dedicate acestui eveniment important al istoriei Basarabiei, dar n-am simţit nicăieri şi niciodată vitalitatea de la poalele Zghiharei. Pretutindeni acţiunile semănau mai mult a ritual de înmormântare, se organizau cu lehamite, de dragul de a fi organizate.

Vitalitatea de la poalele Zghiharei

M-am întrebat imediat cum se explică starea de spirit de la Nisporeni. „După 1989 a fost ‘dezlegarea’ gorbaciovistă, am reuşit să ne revedem la Podul de flori, entuziasm care a durat foarte puţin. Pe urmă, ne-am trezit la realitate şi ne-am dat seama că nu trebuie să aruncăm cu flori în apă, ci să generăm relaţii cu oamenii cu care dorim să ne revedem. Şi atunci, am profitat de iniţiativa profesorului Vlad Bejan care a creat ‘Ginta Latină’, societate culturală ce şi-a propus ca obiectiv păstrarea relaţiilor cu românii din afara graniţelor României. Noi am fost beneficiarii unei ocazii rare de a fi orientaţi spre Nisporeni. Şi am fost foarte bine orientaţi, pentru că relaţia noastră dăinuie de 18 ani fără sincope”, ne relatează Alexandru Cocean, preşedintele filialei „Ginta Latină” din filiala Sângeorz Băi.

Manifestarea începe cu un discurs al vicepreşedintelui raionului, „este din partea PL, preşedintele raionului e din partea PD şi nu are voie să vină, de fiecare dată când avem oaspeţi din România, îl trimite pe acesta”, îmi şopteşte un vecin de scaun.

Primarul oraşului Nisporeni, Ion Gangan, elogiază faptele deputaţilor din Sfatul Ţării, îşi aminteşte de serviciul militar din Afganistan şi, în fine, îşi încheie discursul cu acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Nisporeni profesorului Alexandru Cocean de la Sângeorz Băi.

De ce Nisporeni?

„Am văzut la dvs. o casă şi am crezut că e casa cu pridvor de la mine din sat, Târlișua, satul în care s-a născut Liviu Rebreanu. Nu, este o casă basarabeană. Unirea şi simţământul unui popor este exprimat în artă, literatură, folclor. Prin urmare, unirea noastră nu poate fi anulată de nimeni, doar trebuie recunoscută şi consolidată”, menţionează profesorul Cocean, mulţumind emoţionat primarului de Nisporeni pentru onoarea acordată.

Urmează o suită de cântece interpretate de ansamblul elevilor liceului „Alexandru cel Bun” de la Vărzăreşti instruiţi de profesoara Claudia Negură, publicul aplaudă frenetic.

Între timp, mă apropii de un alt oaspete bine-cunoscut la Nisporeni, Constantin Rusanovschi, preşedinte al Filialei „Pan. Halippa” a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” din Oneşti, Bacău. Originar din Ruseni, Edineţ, acesta s-a refugiat în 1944 România şi, rătăcind prin toată ţara, în cele din urmă, s-a stabilit la Oneşti. „Am fost invitat la Nisporeni de fraţii noştri, care sărbătoresc astăzi marele eveniment de la 27 martie 1918. Nisporeniul este o localitate cu 99 la sută români, de aceea Crucea Mântuirii Neamului Românesc se înalţă anume aici şi de aceea fantastica ‘Voce a Basarabiei’ a răsunat acum 12 ani anume aici ca de altfel şi cimitirele eroilor români restaurate la Micleuşeni şi Vărzăreşti. Toate aceste lucruri frumoase se datorează, în primul rând, sacrificiilor oamenilor din aceste sate”, ne explică Rusanovschi în timp ce „emeritul actor” Aristid Cupcea trece de mai multe ori prin cameră, probabil, a rătăcit ceva. Trebuie să spun că în raionul Nisporeni nu există nicio şcoală cu predare în limba rusă.

Care este „Basarabia profundă”?

După ce ansamblul elevilor de la Vărzăreşti îşi încheie evoluarea, un grup de tineri strigă de răsună localul frumoasa urare „Trăiască, trăiască, trăiască şi înflorească / Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Sentimentul e unul de nedescris, ecoul te pătrunde până în măduva oaselor. Să nu credeţi că sunt într-o stare de psihoză patriotică. Sala este luată în primire de interpreta de muzică populară Maria Sarabaş.

Potrivit lui Dumitru Lupei, preşedintele Asociaţiei „Ecolatinie”, gazda şi organizatorul manifestării de astăzi, „românismul” de la Nisporeni se menţine datorită unei relaţii bune cu ‘Ginta Latină-mamă de la Iaşi, Ginta Latină Sângeorz Băi. „Împreună cu aceste societăţi surori, organizăm manifestări dedicate a tot ce este românesc. Suntem un grup de oameni cu demnitate civică şi naţională. În plus, succesul nostru se explică printr-o relaţie de mare prietenie şi un sentiment de recunoaştere faţă de fraţii noştri de peste Prut. Această relaţie sloboade rădăcini şi se dezvoltă”, ni se destăinuie Lupei.

De la „Hora Unirii” la „Belîe rozî”

L-am întrebat pe un membru al asociaţiei cine a susţinut financiar organizarea acţiunii ca să aflu până la urmă că totul s-a făcut pe banii membrilor asociaţiei, „primăria şi-a asumat cheltuielile de cazare, deşi suntem oraşe înfrăţite…”

Acum îmi dau seama că semnul exclamării de pe inscripţia din sala de cultură arată determinarea nisporenenilor pentru tot ceea ce fac. În timp ce Maria Sarabaş îi cedează locul „emeritului actor” Aristid Cupcea, părăsesc localul cu ideea istoricului german Hubertus Knabe că un popor dezbinat îşi păstrează unitatea prin relaţii de prietenie şi rudenie, şi nu prin conferinţe din sala întunecată a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Urc într-un microbuz şi, pe fundalul piesei lui Iuri Şatunov „Belîe rozî”, mă întorc la Chişinău.

Ilie Gulca