România curată // Cazul Şova, o primă temă de conflict între Iohannis şi Ponta

ponta

Surse din conducerea Biroului Permanent al Senatului României au declarat pentru Gândul că astăzi se va vota în plen cererea procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD, Dan Şova. Comisia Juridică a Senatului a dat aviz favorabil solicitării DNA, dar există încă semne de întrebare asupra modului în care social-democraţii vor vota în cazul colegului lor, scrie gandul.info.

Premierul Victor Ponta nu a dat un mesaj clar în privinţa votului din Senat în cazul Şova, afirmând că senatorii ştiu cum să voteze. Dan Şova a fost reprimit la sfârşitul lunii ianuarie în partid, după ce la finele anului trecut fusese exclus din partid. Biroul Permanent al Senatului va trimite mâine dosarul fostului ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, spre Comisia Juridică pentru a se da un aviz. Potrivit surselor citate, votul în plenul Senatului în cazul Vâlcov urmează să fie dat lunea viitoare.

Cererea DNA privind arestarea lui Dan Şova urmează să fie votată luni în plenul Senatului, au declarat pentru gândul surse din Biroul Permanent. Comisia Juridică a avizat favorabil cererea procurorilor, dar decizia finală aparţine senatorilor. În această săptămână, Comisia Juridică urmează să se pronunţe şi pe cazul senatorului Darius Vâlcov, fost ministru de finanţe. Procurorii au cerut reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

DNA a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Acesta ar fi intervenit în perioada când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate. Ţinând cont că ultima solicitate a procurorilor, cea în cazul lui Varujan Vosganian, a fost respinsă, chiar dacă public senatorii au susţinut că nu se vor opune demersurilor justiţiei, gândul vă propune un exerciţiu de transparenţă: fiecare cetăţean cu drept de vot să-şi chestioneze alesul şi să-i transmită mandatul său de cum vrea să fie reprezentat în Parlament la vot.

Astfel, pentru a afla exact colegiul şi senatorul care vă reprezintă puteţi accesa link-urile de mai jos. De asemenea, gândul vă pune la dispoziţie contactele tuturor senatorilor.

Ce efecte poate avea votul în cazul Şova

Senatorul Dan Şova a obţinut primul mandat de senator în 2008, într-un colegiu din judeţul Olt, în perioada când partidul era condus de Mircea Geoană. Prieten cu Victor Ponta, amândoi fiind avocaţi, Şova ajunge vicepreşedinte al PSD în timpul mandatului lui Ponta în fruntea partidului. Mai mult, are un rol decisiv la prima excludere din PSD a lui Mircea Geoană. Numele său este vehiculat în vara lui 2014 ca posibil viitor preşedinte al PSD, dacă Victor Ponta va ajunge la Palatul Cotroceni. Între el şi Liviu Dragnea se răcesc relaţiile, iar Şova este scos din echipa guvernamentală, de la Transporturi, motivaţia oficială fiind că trebuie să se ocupe mai mult de campania prezidenţială a lui Ponta. După pierderea prezidenţialelor, Şova îi cere lui Dragnea să îşi asume eşecul, dar este exclus din partid la finale lui 2014, în cadrul unui Comitet Executiv, împreună cu Marian Vanghelie şi Mircea Geoană.
În luna ianuarie, Comitetul Executiv al PSD organizat la Sinaia, a decis reprimirea lui Dan Şova în partid şi recăpătarea funcţiei de vicepreşedinte al partidului.

După aproximativ o lună, procurorii au cerut Parlamentului să aprobe încuviinţarea arestării senatorului PSD. Şova absentează de la Consiliul Naţional al PSD, în cadrul căruia se votează o Rezoluţie de integritate. Discursul premierului Ponta din ultimele trei luni vorbeşte despre o reformă a PSD şi despre faptul că toate cererile procurorilor vor trebui încuviinţate. Cu toate acestea, în cazul Şova, premierul nu a spus deschis ca parlamentarii PSD să voteze pentru încuviinţarea arestării preventive. În schimb, preşedintele Iohannis a vorbit şi în plenul Parlamentului şi a scris pe Facebook că parlamentarii nu ar trebui să respingă solicitările procurorilor. De aceea, un vot negativ în cazul Şova în plenul Senatului poate declanşa o primă temă de conflict între preşedintele Iohannis şi premierul Ponta. Social-democraţii şi aliaţii lor au majoritatea în Senat, de aceea le va fi greu să explice cum va fi posibilă respingerea solicitării procurorilor fără sprijinul lor.

Preşedintele Călin Popescu Tăriceanu a declarat la Consiliul Naţional al PSD că reformarea clasei politice nu se poate face cu „zgomot de cătuşe” şi că fiecare parlamentar este liber să voteze potrivit propriei conştiinţe. Tăriceanu a vorbit despre independenţa Parlamentului care nu este subordonat puterii judecătoreşti. Senatorii vor decide luni, în plen, dacă resping sau aprobă cererea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului Dan Şova.