Rogozin tulbură iar apele la Chişinău şi Tiraspol

rogosinScopul adevărat al vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău e să încurajeze regimul separatist de la Tiraspol

Ieri, la Chişinău, huiduit la aeroport de tinerii liberali, într-o vizită oficială a sosit controversatul vicepremier rus Dmitri Rogozin. Pe agenda vizitei figurează întâlnirea cu oficiali de la Chişinău şi Tiraspol şi participarea la solemnităţile aniversării a 70-a de la finalizarea operaţiunii Iaşi-Chişinău. Unele partide politice iau atitudine, găgăuzii se arată geloşi, naţionaliştii ucraineni din Transnistria îl ameninţă pe oficialul rus cu lichidarea, iar analistul Oazu Nantoi susţine că Rogozin nu vine să negocieze cu Chişinăul, ci să susţină regimul de la Tiraspol.

Invitat de vicepremierul moldovean Andrian Candu, Rogozin a sosit aseară la ora 17.00 pe calea aerului în fruntea unei delegaţii de circa 25 de persoane, printre care ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski, deputaţi ai Dumei de Stat, membri ai Consiliului federal, înalţi funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice, ai Ministerului Culturii, ai Serviciului Federal Vamal, ai Rosselhoznadzor-ului.

Programul vizitei lui Rogozin la Chişinău

Vicepremierul rus a avut o întrevedere cu omologul său moldovean Andrian Candu, în cadrul căreia s-a anunţat că s-au discutat chestiuni de colaborare comercială bilaterală în contextul măsurilor restrictive adoptate de Rusia privind exportul de produse moldoveneşti şi, de asemenea, decizia guvernului rus de a introduce de la 1 septembrie taxe vamale pentru mărfurile moldoveneşti.

Conform programului afişat cu două zile în urmă de Ambasada Rusiei la Chişinău şi citat de Pan.md, astăzi delegaţia de la Moscova urmează să plece în Transnistria, unde va avea o întâlnire cu administraţia de la Tiraspol şi va participa la festivităţile consacrate celor 70 de ani de la finalizarea operaţiunii militare Iaşi-Chişinău din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot pentru astăzi e programată la Chişinău întâlnirea lui Rogozin cu prim-ministrul Iurie Leancă.

Leancă, învăţat să respecte Rusia

Întrevederea Leancă-Rogozin e precedată de un semnificativ schimb de replici, urmărit cu interes de mass-media nu numai de la noi. Cu câteva zile în urmă, în ajunul vizitei sale la Chişinău, vicepremierul rus, fidel utilizator al reţelelor de socializare, şi-a amintit de declaraţiile lui Leancă făcute în cadrul unui interviu pentru BBC, cu privire la neutralitatea RM, în care era vizat direct.

Amintim că premierul moldovean a specificat că Rogozin spune multe de toate, dar problema lui e că vorbeşte cu oficialii de la Chişinău doar prin Facebook sau Twitter. „Mereu am preferat şi optez pentru un dialog direct… Dacă Rogozin e un fan al neutralităţii Republicii Moldova, să ne ajute să scăpăm de armata a 14-a din Transnistria”, puncta atunci Leancă.

În ultima sa postare pe Facebook din 18 august, vicepremierul rus îi dă replica lui Leancă în stilul său impertinent, emfatic, cu morga de „frate mai mare”. „Ca să ştie Leancă: nu sunt un fan nici al neutralităţii moldoveneşti şi nici al Moldovei, în ansamblu. Patria mea e Rusia. Pe ea o iubesc. Am o atitudine de respect faţă de poporul Moldovei, dar cu şefii de la Chişinău, cum s-ar spune, am probleme… Cât despre Leancă şi interviul său, el ca un politician tânăr, începător ar trebui să aibă o atitudine mai respectuoasă faţă de Rusia şi reprezentanţii săi oficiali. Măcar din considerente pur pragmatice”.

Partidele politice de la Chişinău iau atitudine

Mișcarea Populară Antimafie îşi anunţase ieri prezenţa la aeroport încă de la ora 16:00, organizând un eveniment special şi pe Facebook cu genericul „Putin şi Rogozin fuck război!”

Și organizația de tineret a Partidului Liberal i-a pregătit o întâlnire specială oficialului rus. Tinerii liberali au organizat un flashmob ANTI-Rogozin, întâmpinându-l cu struguri, (referință la embargoul impus de Federația Rusă, pistoale (jucării, simbol al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei) și votcă, contrar tradiției românești de a întâmpina oaspetele cu pâine și sare.

La rândul său, deputatul liberal-reformator Ana Guțu a criticat ieri, într-o conferință de presă, decizia vicepremierului Andrian Candu de a se întâlni cu Rogozin. „Este inadmisibil ca un oficial rus care a luptat cu arma în mână împotriva regimului constituțional al țării noastre, care ne-a insultat de atâtea ori, a adunat și transportat documente menite să separe regiunea transnistreană de R. Moldova, să fie primit de autoritățile moldovenești. Orice discuție oficială cu acesta este lipsită de sens, mai ales că ni s-a declarat de atâtea ori că Rogozin nu trebuie luat în serios.”

Găgăuzii, geloşi pe Rogozin

„Vicepremierul Rogozin iarăşi a ignorat invitaţia conducerii Găgăuziei de a merge şi la Comrat în cadrul vizitei sale în Republica Moldova”, informează site-ul Gagauzinfo.md. Faptul se întâmplă nu prima dată.

„Dmitri Rogozin NU-I RESPECTĂ pe găgăuzi şi, din acest motiv, nu vrea să-i viziteze la Comrat”, a scris pe contul său de Facebook, vădit ofensat, liderul de opinie şi cunoscutul politician din regiune, Leonid Dobrov.

Menţionăm că oficialul rus s-a numărat şi printre invitaţii la cel de-al treilea congres mondial al găgăuzilor, organizat în 2012. Invitaţia i-a trimis-o personal başcanul autonomiei Mihail Formuzal.

Mai târziu, Rogozin, pe reţelele de socializare, a scris că ar fi de acord să viziteze Comratul. „De ce n-aş face-o?”, a scris atunci funcţionarul rus. „Însă n-a mai mers nici la congresul mondial al găgăuzilor şi nici mai târziu, de câte ori a vizitat oficial Republica Moldova, n-a binevoit să-i onoreze pe cei de la Comrat cu prezenţa sa”, anunţă site-ul gagauzinfo.md.

Rogozin, ameninţat de naţionaliştii ucraineni din Transnistria

Faţă de vizita lui Rogozin la Tiraspol iau atitudine şi naţionaliştii ucraineni din regiune. La 20 august, curent, organizaţia care se intitulează Frontul patriotic al Ucrainei Mari a emis un comunicat în care Rogozin e numit „nazist rus”. În document, printre altele, se menţionează că activiştii organizaţiei din regiunea transnistreană dispun de informaţii sigure cu privire la punerea în acţiune a unui scenariu de aţâţare a unui nou focar de instabilitate la graniţa Ucrainei cu pretinsa rmn. Zvonurile despre o posibilă agresiune a Ucrainei şi Moldovei ascund tentativa de a implica Ucraina într-un alt conflict militar, deja pe direcţia sud-vestică. „Odată ce aceste tentative au eşuat la Odesa, a venit rândul Transnistriei”, se menţionează în comunicat.

„Tribunul lui Putin merge în Transnistria pentru a încuraja făţiş trupele militare aflate în această regiune, inspectând pregătirea lor de luptă, şi pentru a lansa campania de diversiuni cu scopul de a implica regiunea într-un conflict cu Ucraina.”
„Nu vom permite acestui arlechin al lui Putin să se atingă cu labele lui murdare de Transnistria. Şi, în această situaţie, îl preîntâmpinăm cu toată responsabilitatea pe muscalul Rogozin cu privire la iminenţa pedepsei care-l va ajunge în caz că va apărea la orizontul graniţelor Ţării Ucrainene, şi în gubernia transnistreană”.

Vizita lui Rogozin la Tiraspol are loc pe fundalul mobilizării parţiale în regiune. Amintim că pe 20 august, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat o dispoziţie, prin care sunt chemaţi la arme toţi rezerviştii şi reprezentanţii structurilor de forţă.

„Societatea moldovenească este anemică şi nu reacţionează”

Analistul politic Oazu Nantoi, solicitat de JURNAL să comenteze vizita oficialului rus, susţine că Rogozin are o postură dublă în raport cu Moldova. „Mai întâi, el este formal copreşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, împreună cu Andrian Candu. Această comisie, de când există, n-a rezolvat nici o problemă şi nu există nici un motiv să considerăm că Rogozin a venit să rezolve vreo problemă ce ţine de relaţiile bilaterale moldo-ruse. A doua postură a oficialului rus e definită prin decretul ex-preşedintelui rus Dmitri Medvedev din 2012, când Rogozin a fost desemnat ca reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria. Acest decret contravine normelor de drept internaţional şi tratatului de prietenie şi colaborare dintre RM şi Rusia, semnat în 2001. Scopul real al lui Rogozin nu-l constituie negocierile cu Chişinăul, ci acordarea susţinerii regimului falit din stânga Nistrului, un regim anticonstituţional şi xenofob. Cât despre reacţiile acestei vizite, societatea moldovenească este anemică şi nu reacţionează. Ia atitudine doar Liga tineretului rus şi Dodon, contra plată”.