Revolta înăbuşită

Profesorii din R. Moldova sunt dezamăgiţi de decizia conducerii Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei

Profesorii planificau să suspende, începând cu ziua de azi, procesul de învăţământ, până când guvernarea le va îndeplini revendicările legate de majorarea salariilor. Conducerea sindicatelor a solicitat un răgaz motivând că autorităţile le-au dat asigurări că vor identifica soluţii de majorare a salariilor în luna iulie, după aprobarea bugetului de stat, în caz contrar vor relua acţiunile de protest.

Dumitru Roşca, profesor la Colegiul agro-industrial din Ungheni, consideră că prin renunţarea la grevă conducerea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei şi-a demonstrat loialitatea faţă de actuala guvernare. Este unul dintre persoanele care au fost intimidate în urma participării la acţiunile de protest din martie curent.

La 4 aprilie, cu o zi înaintea ultimului protest, familia sa a fost sunată de vicepreşedintele raionului Ungheni, Petru Gherasimov (PD). „I-a telefonat iniţial cumnatului meu, director al policlinicii din Ungheni, iar acesta i-a telefonat surorii mele. Gherasimov s-a interesat cu ce mă ocup şi i-a spus că o să am probleme dacă mai merg la protestul profesorilor planificat pentru a doua zi. L-am sunat pe Gherasimov şi l-am întrebat de ce umblă cu astfel de apeluri. Mi-a spus că vom fi verificaţi şi la locul de muncă. Sunt un participant la mişcarea de eliberare naţională. Noi nu am luptat pentru aşa ceva. Nu am luptat pentru o astfel de democraţie, oameni buni! Nici pe timpul guvernării lui Voronin nu se recurgea la astfel de intimidări”, se revoltă profesorul, precizând că la 5 aprilie nu s-a putut deplasa la protestul profesorilor din cauza unei probleme de sănătate, altfel s-ar fi dus.

„Ministra Educaţiei este cea care trebuie să apere drepturile angajaţilor din educaţie. Din păcate, suntem foarte dezamăgiţi de prestaţia ei”, mai spune profesorul.

Rodica Lupu, unul dintre liderii sindicali de la Ungheni, ne spune că nu ştie nimic despre intimidările la adresa profesorilor efectuate de reprezentanţii conducerii democrate a raionului. „Colectivele de profesori erau decise să participe la greva generală. Sunt dezamăgiţi de decizia luată de conducerea Federaţiei Sindicale de a anula greva. Din păcate, nu toţi membrii sindicatelor din raioane conştientizează că de ei depinde soarta mai multor oameni”, a declarat Lupu.

„I-a telefonat iniţial cumnatului meu, director al policlinicii din Ungheni, iar acesta i-a telefonat surorii mele. Gherasimov s-a arătat indignat, s-a interesat cu ce mă ocup şi i-a spus că o să am probleme dacă mai merg la protestul profesorilor planificat pentru a doua zi. L-am sunat pe Gherasimov şi l-am întrebat de ce umblă cu astfel de intimidări. Nici pe timpul guvernării lui Voronin nu se recurgea la astfel de intimidări”, se revoltă Dumitru Roşca, profesor la Colegiul agro-industrial din Ungheni.

Aceasta ne mai spune că în raionul Ungheni au avut loc întruniri cu cadrele didactice şi educatorii din grădiniţe, au fost făcute liste cu profesorii care s-au pronunţat „pentru” şi „împotriva” protestelor. Aproximativ 70% din profesorii raionului Ungheni au optat pentru greva generală.

Zeci de locuri vacante

La rândul său, Stanislav Lozan, directorul Liceului „Mihai Eminescu” din Leova, ne informează că profesorii din instituţia sa de învăţământ sunt indignaţi de decizia sindicatelor. „Avem mulţi tineri specialişti în colectivul nostru de profesori. Reieşind din salarizarea pe care o avem, mi-e teamă că vor pleca şi aceştia. Cum să trăieşti cu un salariu de 2995 de lei, ţinând cont că preţurile din R. Moldova sunt ca cele din Europa. Direcţia de Învăţământ ne-a atenţionat să ne gândim la copii în primul rând, dar cum rămâne cu problemele cu care se confruntă profesorii?”, se întreabă Lozan.

Maria Mateiciuc, lider sindical de la Leova, ne informează că majoritatea profesorilor din acest raion au optat pentru grevă generală. „Eu şi profesorii suntem dezamăgiţi. Oamenii erau pregătiţi să lupte pentru drepturile lor. Nici într-o ţară din Europa nu vei vedea o astfel de bătaie de joc de intelectualitate. Am participat la două adunări ale directorilor de instituţii de învăţământ şi de grădiniţe. Oamenii se întrebau cum să facă faţă preţurilor mari, facturilor, cu salariile pe care le au”, relatează ea. Aceeaşi sursă precizează că în raionul Leova, din 32 de locuri vacante pentru profesori, la începutul anului, au fost suplinite doar trei locuri.

Profesorii sunt indignaţi

La rândul său, Nina Miroliubov, lider sindical de la Ialoveni, ne informează că 90% din profesorii şi educatorii de aici au optat pentru organizarea grevei generale. „Din păcate, nu toate raioanele, inclusiv mun. Chişinău, unde doar o cotă de 30% a profesorilor susţin protestele, au optat pentru grevă. După anunţarea deciziei Federaţiei Sindicale a Educaţiei, profesorii de la noi s-au arătat foarte dezamăgiți. Şi eu sunt împotriva acestei decizii. Nu-ţi poţi ridica o casă ori să o cumpere, fie şi în rate, cu salariul de profesor”, afirmă Miroliubov.

La întrebarea dacă n-au fost exercitate presiuni asupra profesorilor şi la Ialoveni, liderul sindical a declarat că nu a înregistrat astfel de cazuri. „Înainte de a porni la protestele din martie şi aprilie, unii manageri de instituţii de învăţământ din sate au fost sunaţi de poliţie, dar nu pentru a-i împiedica să meargă la protest, ci pentru a asigura ordinea publică”, a spus profesoara.

Amintim că profesorii au demarat protestele încă în ianuarie curent. La toate ieşirile în stradă, ei au cerut majorarea salariilor cu 50%. O altă revendicare se referea la recalcularea pensiilor pentru pensionarii care continuă să lucreze.

Săptămâna trecută, în timpul unei audieri în Parlament a ministrei Educaţiei, Corina Fusu, la întrebarea despre majorarea salariilor, aceasta a declarat: „5, 4 miliarde de lei merg pentru angajaţii din educaţie. Vom deveni un stat bogat şi vom avea salarii mai mari”. Deputata liberal- democrată Maria Ciobanu s-a arătat stupefiată de răspuns: „Sunt profund dezamăgită de prestaţia Dvs. Aţi venit pregătită prost şi ţin să spun că mi-i ruşine de profesorii care vă ascultă acum”, a spus Ciobanu.

The following two tabs change content below.