Revitalizarea nucleului istoric al Chişinăului mai este posibilă (2)

Suntem capabili să edificăm ceva mai valoros dărâmând monumente istorice şi străzi ce au o identitate urbană confirmată?

În Republica Moldova s-a format o mentalitate conform căreia o clădire nouă, un cartier nou sunt mult mai performante decât cele vechi. De fapt acesta este efectul nepăsării, incompetenţei şi al unor interese imobiliare.

Pentru viitorul Centrului istoric, care este şi subiectul elaborării Planului Urbanistic Zonal, s-au mai dat multe bătălii conceptuale. Actuala bătălie, în mare măsură, se desfăşoară conform scenariilor vechi. De exemplu, elaboratorii încearcă să convingă lumea, a câta oară, că pentru a face ordine în centru şi a rezolva problema de circulaţie a transportului este necesar de a întreprinde măsuri de şoc. Esenţa acestor măsuri se reduce la spargerea bd. D. Cantemir până la str. Mihai Viteazu şi adaptarea unor străzi istorice la cerinţele transportului modern, adică lărgirea lor.

Obiectiv strategic prin străpungerea „inimii”

Chişinăul este deja un oraş sufocat de traficul auto. Spargerea bd. D. Cantemir poate fi doar o soluţie de trafic, dar nu şi de îmbunătăţire a centrului oraşului, cum se încearcă a convinge opinia publică prin diferite luări de poziţie şi, cel mai grav, prin Planul Urbanistic General al or. Chişinău, aprobat în 2007.

Axa bd. D. Cantemir implică pierderea unor imobile importante pentru identitatea oraşului şi fragilizează zona protejată. În plus, există argumente că, odată construită, artera nu rezolvă nici măcar problema traficului. De fapt, spargerea ar stimula circulaţia pe această porţiune a oraşului, care ar deveni poluată şi neprietenoasă pentru oaspeţii şi locuitorii oraşului. Chişinăul are de acum multe străzi de aşa tip.

Ori, altfel spus, încurajarea traversării oraşului prin Centrul istoric nu este logică, deoarece va duce la supraaglomerarea acestuia. Dimpotrivă, trebuie încurajată circulaţia pe drumuri de ocolire interioare şi exterioare.

După experienţele nefericite ale anilor ’60-’70, oraşele occidentale au renunţat la spargerea şi lărgirea şoselelor urbane. Oraşele din întreaga Europă şi cele din SUA nu realizează lucrări de infrastructură auto în zona centrală din cauza efectelor negative generate de acestea prin excesiva poluare, segregare spaţială şi mai ales congestionarea traficului. În ultimul timp, urbanismul modern a suferit o schimbare fundamentală de abordare readucând în prim-plan omul şi scara umană regăsită în trama oraşului istoric.

Un calvar administrativ: exproprieri, preîntâmpinări, compensări, procese

În acelaşi timp este greu de imaginat posibilitatea de a realiza o spargere atât de complexă în termen scurt. Este evident că realizarea unui atare proiect ar dura cel puţin un deceniu. Oraşul are experienţa recentă de a bloca doar o stradă în această zonă (este vorba de str. Columna unde se realizează de jumate de an lucrări edilitare) şi ce rezonanţă negativă are această disfuncţionalitate. Închipuiţi-vă că se închid ori se blochează mai multe străzi concomitent. Să admitem că nu cele mai importante, dar oricum ar fi o catastrofă dacă acest proces ar dura mai mulţi ani.

Se uită cu desăvârşire şi alte aspecte. Să luăm ca exemplu efortul administrativ pe care trebuie să-l aplice Primăria, pentru a realiza această arteră. Vă asigur că este vorba de un calvar administrativ, din care autoritatea locală va ieşi foarte şifonată şi slăbită. În acest caz Primăria va trebui să efectueze o serie de activităţi, deseori improprii. De exemplu, exproprierea unor terenuri şi imobile în scopul demarării şi realizării proiectului, cu tot ce rezultă din această procedură: evaluări, preîntâmpinări, hotărâri de Guvern, compensări, procese în instanţă, răspunsuri la petiţii, autorizaţii de desfiinţare şi construire, imagine politică şi altele.

Nu este explorat nici aspectul juridic al acestei intenţii. Pe acest traseu, într-un fel sau altul, vor fi atinse interesele a circa 180 de proprietari. Fiecare dintre ei va reacţiona diferit. Unii se vor împotrivi vehement, alţii vor scoate dividende frumoase, storcând seva bugetului local cu nemiluita. Despre numărul de dosare în instanţă este prematur să vorbim, deoarece pot fi puţine, dar pot fi şi multe, totul depinde de corectitudinea autorităţii locale.

Lipseşte un studiu de fezabilitate

De asemenea, nu putem neglija costurile acestui proiect. Primăria va trebui să plătească bani grei pentru tot ce ţine de procurarea şi amenajarea spaţiilor publice, deoarece parteneriatul public-privat, în aşa situaţii, nu este atractiv. Este vorba de a răscumpăra terenuri pentru interese publice (fâşia cuprinsă între liniile roşii), achitarea serviciilor de proiectare, a lucrărilor pentru instalarea reţelelor edilitare, asfaltare, înverzire şi altele.

Nici aspectul economic nu este de neglijat. Până în prezent nu s-a făcut măcar un studiu de fezabilitate ori o analiză despre costuri şi termenele în care se va răscumpăra acţiunea aceasta.

Ar fi bine dacă s-ar mai pune încă o dată în discuţie şi aspectul urbanistic pe care mizează atât de mult proiectanţii. Argumentele principale ale acestora sunt soluţionarea problemelor de circulaţie şi de „reînnoire” a centrului istoric, adică după modelul pocit al str. V. Alecsandri. De exemplu, Carta internaţională privind protecţia oraşelor istorice (document UNESCO) în alin. 13 spune explicit: „Când planul de amenajare urbană sau regională prevede construirea unor drumuri majore, ele nu trebuie să penetreze oraşul istoric sau zona urbană istorică, ci doar să îmbunătăţească accesul la ele”. În acelaşi timp problemele de circulaţie a transportului pe centru, cu spargerea acestui artere, oricum nu se rezolvă deoarece acest bulevard se intersectează în partea opusă cu str. M. Viteazu, arteră aglomerată şi traversată de vehicule în mare viteză, care nu are acces direct la periferia oraşului.

Când mă gândesc că aceste eforturi se vor face în numele a două linii trase pe harta Chişinăului de o mână necompetentă, care nu poartă responsabilitate în faţa justiţiei privind soluţia furnizată! Da, cele două linii au girul de aplicare, deoarece sunt aprobate de Consiliul Municipal. Atunci mă întreb: nu este cazul oare ca Primăria să opereze derogări de la Planul Urbanistic General (PUG), aprobat în 2007? De exemplu, să anuleze ideea „inspirată” de a sparge bd. D. Cantemir prin ţesutul urban orăşenesc şi de a anula alte prevederi ale PUG-ului, care pot conduce la distrugerea centrului istoric (lărgirea unor străzi, impunerea unor accente urbanistice şi altele), şi să revoce PUZ-ul, adică lucrarea cu pricina, pentru a fi corectată şi revăzută.

Să preluăm bunele practici ale altor ţări

Dacă ne-am detaşa de problemele cotidiene şi ne-am imagina doar un pic cum va arăta spaţiul care ne înconjoară odată cu realizarea acestor idei poznaşe, la sigur că fiecare şi-ar pune mai multe întrebări. Mai este actuală o soluţie de tranzitare prin zona istorică? Va rezolva acest bulevard problema traficului de tranzit pe direcţia sud/est-nord/vest? Care sunt costurile totale ale soluţiei sub raportul rezultatelor? Suntem capabili să edificăm ceva mai valoros dărâmând monumente istorice şi străzi ce au o identitate urbană confirmată?

Care este garanţia că în perioada post-criză frontul destructurat al arterei va fi completat de construcţii de mare calitate arhitecturală, mai valoroase decât ceea ce a produs oraşul până în prezent? Mai poate exista un plan de dezvoltare a zonei în afară de cel de demolare şi trasare a bulevardului? Sunt întrebări la care oraşul trebuie să aibă răspunsuri înainte de a susţine un asemenea document, care va conduce „glorios” la demolarea monumentelor istorice, la demolarea unei părţi importante din centrul istoric protejat al capitalei, va impune evacuarea unor persoane care locuiesc de o viaţă în casele lor.

După intervenţii barbare de modificare a nucleului istoric în ultimele perioade de dezvoltare ale Chişinăului, acesta mai este încă atractiv şi mai are şanse de a fi îmbunătăţit. Resuscitarea valorilor din acest spaţiu mai este posibilă. Aş vrea să cred că utilizarea bunelor practici ale altor ţări în ceea ce priveşte protejarea trecutului urbanistic şi a monumentelor istorice, este posibilă şi la noi.

 Arh. Constantin Andruşceac

 

The following two tabs change content below.