Revenirea acasă a lui Paul Goma, între literatură și politică

DSC_0281Mana lui GOMANadea Roscovanu PhotographyDupă acordarea cetățeniei Republicii Moldova lui Paul Goma, în 2013, mai mulți oameni de bună credință și-au unit vocile pentru a cere autorităților Republicii Moldova să creeze condițiile necesare pentru revenirea sa acasă. Cel mai important scriitor basarabean în viață și unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul României comuniste, Paul Goma nu poate reveni acasă, în Basarabia, după 70 de ani, fiindcă nu are o casă.

O campanie națională pro-Goma a fost lansată şi este susținută de grupul de inițiativă ”O casă pentru Goma”. Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a reluat campania de colectare a fondurilor pentru achiziţionarea unei locuinţe pentru marele scriitor român. Partener media al proiectului este Compania „Teleradio-Moldova”.

Placa memorială care urma să fie instalată încă acum un an, la iniţiativa unui grup de măneni, pe casa-şcoală ridicată cu mâinile părinţilor lui Paul Goma stă acum într-un colţ în biroul primarului comunei Selişte, din care face parte şi satul Mana. Primarul Vasile Scripnic spune că proprietarii casei nu sunt de acord cu instalarea acestei plăci pe casă. Vecinii casei unde s-a născut scriitorul (pe proprietari nu i-am găsit acasă) spun că cineva i-a speriat pe stăpânii casei că vor fi deposedaţi de ea, ca să se facă aici un muzeu. În imagini vedeţi cum arăta casa atunci când era locuită de familia Goma, iar ziua mănenii învăţau carte (foto de arhivă), şi cum arată casa Goma acum, modificată de actualii proprietari.
Nadejda Roşcovanu

„O casă pentru Paul Goma”

Pe 9 iulie, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din Chişinău a avut loc o dezbatere organizată de grupul de iniţiativă „O casă pentru Paul Goma”, moderator fiind Vlad Pohilă. În cadrul dezbaterii au vorbit Vladimir Beşleagă, Nicolae Dabija, Igor Şarov, Andrei Ţurcanu, Anatol Petrenco, Aliona Grati, Ion Gumenâi , Lidia Kulikovski.

„Ideea de a forma grupul de inițiativă ”O casă pentru Paul Goma” plutea în aer demult, e o necesitate națională de a-l aduce acasă pe Paul Goma, în primul rând, pentru valoarea operei lui”, afirmă scriitorul și profesorul universitar Andrei Țurcanu. Potrivit lui Andrei Țurcanu, demersurile înaintate instituțiilor statului de către Uniunea Scriiotorilor din RM, Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Artiștilor Plastici din RM au rămas până la ora actuală fără răspuns.

Andrei Țurcanu: „Demnitarii de stat nu-l vor acasă pe Paul Goma”

„Cele mai importante instituții ale statului, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova nu vor să se angajeze în soluționarea problemelor legate de acordarea unei case lui Paul Goma și de fondarea unui Centru de studiu al comunismului pe care să-l conducă Paul Goma. Demnitarii de stat motivează că nu sunt fonduri pentru aducerea lui Goma acasă, dar de fapt ei nu-l vor pe Goma acasă”, a spus pentru JURNAL de Chișinău Andrei Țurcanu.

De la Andrei Țurcanu am aflat că există în Republica Moldova, totuși, persoane private, oameni de afaceri care au promis că-i vor oferi o casă, mai exact, un apartament cu două camere lui Paul Goma, în Chișinău. Este posibil ca acest lucru să se întâmple chiar în anul 2014. Totodată, Primăria Ciocâlteni (satul unde s-a născut tatăl lui Goma) a dat asigurări că-i poate pune la dispoziție lui Paul Goma o casă din Ciocâlteni, Orhei, pregătită anume pentru el și familia sa. Iar primarul orașului Edineț, Constantin Cojocaru, afirma vara trecută că este dispus să înainteze în Consiliul local al orașului pe care îl administrează un proiect de hotărâre privind acordarea unui loc de casă și construcția unui imobil pentru scriitorul Paul Goma, în cazul în care acesta se decide să revină pe plaiurile sale natale, în Basarabia.

Andrei Țurcanu ne-a mai comunicat că i-a parvenit o scrisoare din partea Ministerului Sănătății al R. Moldova în care se indică faptul că lui Paul Goma i se vor acorda toate îngrijirile medicale necesare dacă revine acasă.

DSC_0324Mana lui GOMANadea Roscovanu PhotographyPaul Goma și Premiul Național

Deocamdată, însă, Paul Goma rămâne la Paris și discută rar cu basarabenii. ”Din când în când, facem schimb de mail-uri. Paul Goma e imobilizat în cărucior și soția sa e grav bolnavă. E datoria noastră morală să-l susținem și să obținem recunoașterea valorii acestei mari personalități. Mă bucur, în acest sens, că Paul Goma este înaintat la Premiul Național al Republcii Moldova pentru anul 2014”, subliniază Andrei Țurcanu.

Mai multe instituții l-au înaintat pe Paul Goma la Premiul Național al RM – Uniunea Scriitorilor din R. Moldova, Consiliul Suprem pentru Știință al Academiei de Științe a RM, Teatrul ”Eugene Ionesco” și un grup de laureați ai Premiului Național: Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Nicolae Esinencu, Vasile Romanciuc.

Și Vladimir Beșleagă a semnat un memoriu de susținere a candidaturii lui Paul Goma la Premiul Național al Republicii Moldova.

Emilian Galaicu-Păun: „Nu accept să fiu înaintat la Premiul Național”

Andrei Țurcanu semnalează însă faptul că săptămâna trecută a mai fost înaintat un candidat la Premiul Național, din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Acest canditat este Emilian Galaicu-Păun. ”Nu știu de ce doamna ministru al Culturii Monica Babuc a insistat să mai fie înaintat un candidat. În coridoarele de sus ale puterii circulă zvonul că ar fi o chestiune politică. Sunt îngrijorat că dacă voturile membrilor juriului de desemnare a Premiului Național se vor împărți exact jumătate la jumătate, nici unul dintre candidați nu va primi acest premiu”, susține Andrei Țurcanu.

scoalaContactat de JURNAL, Emilian Galaicu-Păun a declarat:

„Paul Goma, de departe, este cel mai important scriitor basarabean în viață. Nu Domnia Sa are nevoie de Premiul Național, ci statul Republica Moldova are datoria morală să-l cinstească pe cel mai (ne)iubit pământean, apropriindu-și-l ca pe un adevărat Fiu, cum și este. Le mulțumesc celor care s-au gândit la mine; nu pot însă accepta onoarea – nici măcar onoarea de a fi înaintat la Premiul Național –, care îi revine, pe drept, lui Paul Goma și doar lui Paul Goma”.

Am încercat să solicităm opinia ministrului Culturii Monica Babuc pe marginea acestui subiect, dar în anticamera Ministerului ni s-a spus că domnia sa e în concediu până la 20 august.

Paul Goma s-a născut în Basarabia, în 1935, fiind al doilea fiu al unei familii de învăţători români din satul Mana, Orhei.  Scriitor şi militant anticomunist român, Paul Goma este stabilit la Paris.

Paul Goma este autorul a 30 de volume, dintre care menţionăm „Ostinato” (1971), „Gherla” (1976), „În cerc” (1977), „Garda inversă” (1979), „Culorile curcubeului ’77” (1979), „Patimile după Piteşti” (1981), „Soldatul câinelui” (1991), „Bonifacia” (1986), „Din Calidor” (1987), „Arta refugii” (1990), „Astra” (1992), „Sabina” (1991), „Amnezia la români” (1995), „Justa” (1995), „Jurnale” (1997-2004), „Basarabia” (2002) ș.a.

The following two tabs change content below.