Reţeta lui Andrei

Tânărul care ştie cum să-şi realizeze visele

O nouă dimineaţă, un nou vis. „Pot să fac asta!”, îşi spune Andrei şi chiar face. Cum le reuşeşte pe toate? Simplu. Mizează doar pe propriile puteri. Astăzi, tânărul de 21 de ani este ferm convins că nu există vise care nu pot deveni realitate, important este să vrei, să speri, să depui mult efort şi atunci, cu siguranţă, vei obţine tot ce-ţi doreşti.

Olga Ursu

Faceţi cunoştinţă cu Andrei Gherlovanu. „Este un fotograf talentat”, „Este un dansator iscusit. Când îl vezi pe scenă nu-ţi vine să-ţi crezi ochilor. Regele muzicii pop e viu! Michael Jackson e printre noi”, spun prietenii despre Andrei. Puţini însă cunosc că, pentru a fi cel care este acum, tânărul a vândut diferite produse luni întregi la piaţă. Cu mâinile degerate şi cu un zâmbet amabil, punea în sacoşa cumpărătorilor legume şi fructe din cele mai alese. Astfel, pentru a-şi cumpăra un aparat de fotografiat profesional şi a achita orele de dans, Andrei a lucrat vânzător la piaţă.

Azi e greu, mâine va fi mai bine

S-a născut într-o familie numeroasă. Ştie nu doar din auzite gustul greutăţilor. Când a absolvit clasa a XI-a, deşi părinţii au insistat să-şi continue studiile, Andrei fiind un băiat foarte capabil, a refuzat. Pentru a-şi ajuta familia, tânărul a început să lucreze la piaţă. Tot atunci el a înţeles care este valoarea banului câştigat prin muncă grea, a învăţat să economisească şi să investească. „Chiar dacă îmi era foarte greu, mă încuraja gândul că mâine va fi mai bine”. Treptat, Andrei a început să câştige mai mult decât tatăl său. Distracţii, discoteci, petreceri cu mult alcool şi veselie – calea preferată de mulţi tineri, nu a fost şi drumul lui. A alungat aceste tentaţii şi primii bani câştigaţi tânărul i-a dat părinţilor pentru ca aceştia să facă reparaţie în apartamentul în care locuia întreaga familie şi care se tot amâna din an în an din lipsă de resurse.

La fel ca regele

După ce a obţinut diploma de barman, şi de astă dată fără ajutorul părinţilor, Andrei s-a angajat într-un restaurant din Chişinău. Avea un serviciu stabil, timp liber, însă la un moment dat şi-a dat seama că viaţa lui a devenit monotonă. „Am visat că sunt dansator”. Visat şi făcut!

Peste nouă zile petrecute în sala de dans tânărul a ieşit pe scenă cu renumitul dans al lui Michael Jackson, „Mersul pe lună”.

Pesemne, clipele trăite pe scenă în rolul regelui muzicii pop l-au făcut să dorească ceva mai mult decât să deservească clienţii restaurantului în care lucra. „De ce nu aş fi bun pentru a înveşnici clipele frumoase din viaţa mea şi a altor oameni?”, s-a întrebat Andrei. Şi-a dorit să fie fotograf. Dorit şi făcut! Tânărul a revenit în piaţă şi, peste jumătate de an, şi-a realizat visul, a cumpărat un aparat foto profesional.

Vise… multe vise

„M-am lăsat de piaţă. Chiar dacă nu aveam studii şi nici un loc stabil de muncă, ştiam că o să mă descurc. Am început să le fac poze prietenilor pentru a acumula experienţă. Peste ceva timp, am organizat şi sesiuni foto din care câştigam multă satisfacţie, dar şi bani”, spune tânărul.

Interesant, ce mai visează acum Andrei? „Multe (zâmbeşte). Mă visez proprietar de restaurant, soţ al unei femei gospodine, tată a trei copii, dintre care doi să fie gemeni. Da! Am multe vise…”, mărturiseşte tânărul. Dar până atunci mai e timp. Acum, are o dorinţă pe care, deja ştie foarte bine, doar cu propriile forţe o poate realiza. „Vreau să devin chitarist!” .

E o nouă dimineaţă în viaţa lui Andrei. „Sunt îndrăgostit!”.

The following two tabs change content below.