Reţeaua de spioni ruşi, trădată de un oficial din serviciile de informaţii ruse

Reţeaua de agenţi ruşi, anihilată, în iunie, în Statele Unite, a fost livrată serviciilor americane de un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii de la Moscova, a anunţat joi cotidianul „Kommersant”, care afirmă că a identificat trădătorul.

Potrivit cotidianului, care citează surse sub acoperirea anonimatului din cadrul serviciilor secrete, trădătorul a fost identificat în persoana colonelului Scherbakov, al cărui prenume „Kommersant” nu îl precizează, un reprezentant al SVR, serviciul de informaţii externe.

Potrivit aceleiaşi surse, Scherbakov a „activat mult timp în cadrul SVR ca şef al departamentului american din cadrul serviciului, lucrând cu agenţii ilegali”.

El era, deci, superiorul celor zece agenţi arestaţi, în iunie, în Statele Unite, care au fost predaţi Moscovei într-un schimb de deţinuţi, în cadrul unei operaţiuni demne de Războiul Rece.

Potrivit „Kommersant”, Scherbakov a părăsit Rusia cu trei zile înainte de vizita, în iunie, a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, în Statele Unite.

Publicaţia îşi exprimă surprinderea că serviciile ruse nu au suspectat nimic legat de faptul că fiica acestuia trăia în Statele Unite. Fiul acestuia, care lucra în cadrul serviciilor ruse de luptă contra traficului de droguri, a părăsit, de asemenea, ţara, cu puţin timp înainte.
În iulie, premierul Vladimir Putin, fost agent al serviciilor de informaţii externe din cadrul KGB, a indicat în mod clar implicarea serviciilor ruse într-o acţiune de „înaltă trădare”.

„Trădătorii ajung întotdeauna rău”, adăuga acesta, făcând o aluzie voalată la tradiţia de răzbunare a serviciilor secrete împotriva transfugilor lor.

Potrivit „Kommersant”, acest caz a declanşat o vastă anchetă internă în SVR.

Potrivit unei surse a publicaţiei, în acest dosar figurează „mai mulţi membri activi şi în retragere din cadrul SVR”.
„Ştim cine este şi unde este. A trădat fie pentru bani, fie pentru că a fost încolţit cu ceva”, a declarat, pentru cotidian, un membru al administraţiei de la Kremlin.

„Nu trebuie să aveţi nicio îndoială: un Mercader a fost, deja, pus pe urmele sale”, a declarat acesta, citând numele unui agent spaniol din cadrul NKVD (strămoşul KGB), care a fost însărcinat de Moscova cu asasinarea liderului bolşevic Leon Troţki, în 1940, în Mexic.

Iranul va testa foarte curând propriile rachete S-300

Un oficial militar iranian a declarat miercuri că Republica islamică va testa „foarte curând” rachete S-300 fabricate pe teritoriul său, sfidând astfel Rusia care a refuzat să îi livreze aceste proiectile sol-aer.

„Vom testa foarte curând rachete cu rază lungă de acţiune, între care şi S-300”, a afirmat ofiţerul Mohammad Hassan Mansourian, citat de agenţia de stat Irna.

La 22 septembrie, preşedintele rus Dmitri Medvedev a interzis livrarea de rachete S-300 Iranului, un contract criticat de occidentali şi Israel, aplicând o rezoluţie ONU ce sancţionează Teheranul pentru programul său nuclear controversat.
În afară de rachete S-300, Kremlinul a interzis şi livrarea de tancuri, avioane şi elicoptere de luptă, precum şi nave de război către Iran.

Mansourian a afirmat miercuri că Rusia a cedat presiunii „regimului american şi sionist”.

„Pentru a răspunde unei părţi a nevoilor noastre în materie de securitate, voiam să cumpărăm (rachete) S-300 de la Rusia. Dar această ţară a folosit rezoluţia 1.929 ca pretext pentru a refuza să ne livreze această armă defensivă”, a declarat acesta.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat la 9 iunie 2010 rezoluţia 1.929 ce consolidează sancţiunile împotriva Iranului, suspectat de comunitatea internaţională că încearcă să se doteze cu arma nucleară.

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a estimat la începutul lui noiembrie că Rusia a „vândut” Iranul Statelor Unite, anulând contractul.

Rusia, care a construit prima centrală nucleară din Iran, lansată la sfârşitul lui august la Bushehr (sud), a votat în favoarea sancţiunilor în pofida relaţiilor sale cu Teheranul în domeniile economic şi energetic.

Rusia va rambursa Iranului acontul plătit (166,8 milioane de dolari) pentru achiziţionarea rachetelor S-300, a dat asigurări Moscova la începutul lui octombrie. (mediafax.ro)