Restanţierii istoriei

MIRCEA-V.-CIOBANU

Invocarea în exces a problemelor istoriei şi limbii are o explicaţie logică. Recidivează lecţiile neînvăţate. Cu toată agitaţia din jurul limbii şi istoriei, am rămas tot acolo: în jurul… Limba română încă nu a devenit pentru toţi „veşmântul fiinţei”, iar istoria românilor mai este şi azi un măr al discordiei. Iar lucrurile se cunosc doar aproximativ, orice neisprăvit poate să trişeze nepedepsit. Patriotismul presupune cunoaşterea istoriei, inclusiv în detaliile mai delicate şi mai puţin glorioase, nu în etalarea unui trecut „eroic” sau comod pentru speculaţii politice.

Somnul dulce al raţiunii naşte nu numai mari monştri abstracţi, ci şi mici monstruozităţi. Precum „statalitate”, d.e. (care nu înseamnă mai mult decât „caracter statal”, în raport caracter uman, individual ori social). Cuvântul a devenit un fel de vacă sacră a noii religii socialiste, conform căruia fiecare cetăţean trebuie să se culce şi să se trezească cu gândul la stat, nu la problemele lui.

Acum 99 de ani, la Chişinău era inaugurat primul parlament democratic: Sfatul Ţării. Iar peste un an se încheia procesul de reunificare a României. Trebuie să ai o minte îngustată de ochelari de cai, ca să vezi aici doar o istorie „moldovenească”. Evenimentele sunt legate între ele nu doar printr-o cvasi-coincidenţă a datelor, ci şi pentru că momentul culminant al activităţii Sfatului Ţării a fost votul din 27 martie 1918, care proclama Unirea Basarabiei cu Ţara. Procesul de unificare, rezultat cu formarea României Mari, începea la Chişinău. Este o ocazie de a convoca o reuniune a parlamentelor şi guvernelor României şi ale Republicii Moldova, dincolo de manifestările culturale, ştiinţifice, emoţional-patriotice.

Două state, acum un secol, se adunau într-o singură Ţară (cum se adunaseră mai devreme landurile germane, cnezatele ruseşti sau provinciile italiene). Pentru supravieţuirea comunităţii dintre Prut şi Nistru, nu de dragul unei abstracte „statalităţi”. Sfatul Ţării făcea, într-un singur an, o adevărată minune. Fenomene de acest gen se definesc oriunde în istorie ca pozitive. Şi numai la noi cineva le pune sub semnul întrebării sau chiar al oprobriului.

Recent au fost publicate (pentru prima dată, după un secol!) procesele-verbale ale şedinţelor în plen ale Sfatului Ţării. Merită citite, da capo al fine, în primul rând, de către politicieni. E o şcoală a parlamentarismului local, la etapa naşterii acestuia. Am putea urmări nu numai filmul evenimentelor (apropo, ce idee bună de film, artistic sau în genul docufiction, cuprinzând un an basarabean la răscruce de epoci!), ci şi felul de a pune o chestiune în discuţie sau de a o dezbate. Am putea să urmărim relatările deputaţilor de la faţa locului (raportând, d.e., despre crimele bandelor bolşevice în judeţul Soroca). Câţi dintre deputaţii de azi sunt delegaţi în teritoriu (să zicem, la Comrat sau la Ocniţa), pentru a se informa în numele parlamentului asupra problemelor, pentru a discuta cu oamenii… fără a fi în campanie electorală?

Sunt de urmărit discuţiile privind utilizarea limbii române şi a limbii minorităţilor. Tot ce s-a repetat, între anii 1988-1995, în Sfatul Ţării se discutase concentrat, în doar câteva şedinţe. Dacă deputaţii primului nostru parlament post-sovietic ar fi citit acele procese-verbale, multe lucruri s-ar fi simplificat. Deşi deputaţii Sfatului Ţării veneau toţi, fără excepţie, din Imperiul Rus, care promova o politică şovină, antinaţională, ei au avut sentimentul demnităţii naţionale.

Sunt de reţinut contrastele, inevitabile. Procesele-verbale erau redactate în limba rusă, cea de până la 1918, cu litera „ѣ” (un fel de „e” deschis, în mijlocul cuvintelor) şi cu semnul tare („ъ”) pus la sfârşitul fiecărui cuvânt care se termină în consoană. Pe contrasens, chiar prima şedinţă a Sfatului Ţării se deschidea cu intonarea (de către corul parohial al lui Mihail Berezovschi) a imnului „Deşteaptă-te, române” şi a cântecului „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Şi asta nu deranja! Să fie adevărată teza despre involuţia umanităţii, ori asta se referă doar la noi?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)