Respins, acceptat… respins?

Colaboraţionist comunist, propus la funcţia de procuror general

Fostul ministru al Justiţiei care a asistat impasibil la fărădelegile judecătorilor ce au dat verdicte în comisariatele de poliţie în perioada protestelor din 7 aprilie 2009, Vitalie Pârlog, a fost selectat de comisia de concurs drept candidat pentru ocuparea funcţiei de procuror general. Comisia va propune candidatura acestuia preşedintelui Parlamentului, care, la rândul său, o va înainta spre aprobare deputaţilor din Legislativ.

La examinarea dosarelor candidaţilor la această funcţie, membrii Comisiei au respins candidatura lui Pârlog fără a oferi explicaţii. Candidaţii respinşi au solicitat reexaminarea ca, ulterior, Pârlog să fie considerat cel mai potrivit candidat. Solicitat să se pronunţe pe marginea acestei confuzii, Gurin s-a eschivat cu o glumă: „în RM se întâmplă lucruri şi mai surprinzătoare ca acesta”.

PL şi PLDM, împotriva lui Pârlog

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că fracţiunea PL nu va susţine candidatura lui Pârlog la funcţia de procuror general. „Este omul comuniştilor. Dacă PD şi PLDM îl votează, atunci să guverneze ei! Noi nu mai participăm la o guvernare de dragul intereselor şi problemelor cuiva”, a spus acesta. Şi liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că nu va susţine candidatura lui Pârlog. „PLDM nu o va susţine din motiv că noi am optat şi vom opta ca această funcţie să fie una depolitizată. Noi nu am solicitat demisia lui Zubco pentru ca, ulterior, să votăm un procuror comunist. Avem nevoie de un procuror care să reprezinte interesele cetăţenilor, dar nu pe cele personale sau de partid”, a spus Filat.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a dat de înţeles că Partidul Comuniştilor îl va vota pe Vitalie Pârlog, care, în viziunea sa, „este o persoană foarte bine pregătită”.

„Un pion pe tabla de şah”

Fostul vicepremier, analistul politic Vladimir Dolganiuc, este de părerea că actualii deputaţi ar trebui să ia aminte în primul rând la faptul că Vitalie Pârlog a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei în perioada fărădelegilor din 7 aprilie 2009. „Atunci când un sistem întreg judiciar a ignorat sută la sută drepturile omului, a maltratat, a violat, a ucis, a judecat în comisariate tinerii care s-au săturat de regimul dictatorial comunist, Vitalie Pârlog a fost cel care a dirijat acest proces, avându-i în spate pe Marian Lupu şi pe Vladimir Voronin. Este un pion pe tabla de şah. Este un instrument cu ajutorul căruia PCRM şi-a făcut mendrele la 7 aprilie. În acest context ar fi cea mai mare sfidare şi cea mai mare lovitură dată tinerilor care au ieşit în stradă şi datorită cărora deputaţii AIE au deţinut mandatul pe parcursul a trei ani de zile”.

Pârlog a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei în perioada guvernării comuniste, între anii 2006 – 2009. Este jurist, are 39 de ani și este originar din orașul Nisporeni. În perioada 1992-1997, a studiat Dreptul internațional la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Activitatea profesională și-a început-o în 1993 în calitate de consultant juridic în cadrul unei companii private internaționale. Pe 20 septembrie 2006, Pârlog este numit în funcția de ministru al Justiției. El și-a păstrat funcția de ministru și în noul guvern format de Zinaida Greceanîi la 31 martie 2008. La 14-25 septembrie 2009, a deținut interimatul șefiei cabinetului de miniștri, înainte ca guvernarea să fie preluată de Alianța pentru Integrare Europeană.

Svetlana Corobceanu