Republica secerii şi a ciocanului

Orice aviz al Comisiei de la Veneţia este unul de recomandare, şi nu imperativ

Comisia de la Veneţia recomandă RM să declare neconstituţională legea privind interzicerea simbolurilor comuniste, altfel va mai pierde un caz la CEDO. Potrivit lui Victor Popa, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi (CJNI), Parlamentul RM a condamnat regimul totalitar comunist şi utilizarea simbolicii acestuia, şi nu simbolurile PCRM. În opinia comentatorului politic Oazu Nantoi, legea respectivă este o răfuială cu PCRM, şi nu o încercare de a lupta cu trecutul comunist.

Interzicerea simbolurilor comuniste contravine drepturilor omului și libertăţii de exprimare. Aceasta este poziția oficială a Comisiei de la Veneția. Christoph Grabenwarter, raportor al Comisiei de la Venetia în acest dosar, a declarat, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, că a fost adoptată o lege care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi libertatea de exprimare.

Au fost condamnate simbolurile regimului comunist

„Dacă interzicerea se referă la un partid politic dintr-un stat democratic, acest lucru nu este permis. Candidaţilor trebuie să li se acorde posibilitatea să se identifice cu simbolurile partidului din partea căruia candidează”, a menţionat Grabenwarter.

Potrivit preşedintelui CJNI, Victor Popa, a fost condamnat regimul totalitar comunist, care a comis crime împotriva populaţiei, prin urmare, a fost interzisă utilizarea simbolurilor acestui regim, şi nu ale PCRM. „Acestea sunt lucruri diferite, ne înscriem perfect în prevederile articolului 10 al Convenţiei”, a declarat pentru JURNAL Popa.

„Incapabili de a edifica un stat democratic”

Totodată, comentatorul politic Oazu Nantoi opinează că evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 au demonstrat că cei care locuiau pe teritoriul fostei RSSM s-au dovedit a fi incapabili de a edifica un stat democratic.

„După colapsul URSS-ului, nu a fost adoptată legea lustraţiei şi foştii ofiţeri KGB, inclusiv cei din secţia a V-a care luptau împotriva ‘naţionalismului românesc’ au rămas în structurile de stat ale RM. Partidul Comunist, inclusiv organizaţia sa republicană, nu a fost interzis prin lege, ci printr-o decizie a Sovietului Suprem. La 25 februarie 2001, a avut loc revanşa PCRM-ului, care, exploatând nostalgia societăţii moldoveneşti, a revenit la guvernare”, spune Nantoi.

Comuniştii au secerat sute de mii de oameni

Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, susţine că atâta timp cât comuniştii au fost la putere, chiar şi în Rusia, au secerat zeci de mii de oameni. „Sub acest simbol au fost împuşcaţi oameni, părinţii noştri au fost duşi în lagăre. Noi vom lupta ca secera şi ciocanul să nu se mai întoarcă în Basarabia”, spune Sturza.

În opinia lui Nicolae Osmochescu, doctor în drept constituţional, trebuie de ţinut cont de faptul că orice aviz al Comisiei este unul de recomandare, şi nu imperativ. „Autorităţile RM pot ţine cont sau ignora acest aviz. Este poziţia Comisiei de la Veneţia, un organ auxiliar al Consiliului Europei”, a declarat Osmochescu.

Marina LIŢA

 

 

 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)