Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului vor avea prima întâlnire de lucru din acest an

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană, Gheorghe Bălan și Vitalii Ignatiev, vor avea marți, 7 februarie, prima întâlnire de lucru din acest an, scrie Radio Chisinău.

Potrivit unui comunicat al Biroului pentru reintegrare, întâlnirea va avea loc la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol cu începere de la ora 11.00 și la aceasta vor asista reprezentanții mediatorilor și ai observatorilor din cadrul formatului „5+2”.

Tiraspolul intenționează să pună în discuție în cadrul întrevederii implementarea unor prevederi ale Protocolului de la Berlin, care vizează domeniul transporturilor, educației, telecomunicațiilor, precum și problema circulației mărfurilor pe segmentul transnistrean de cale ferată. Tiraspolul mai vrea să discute despre cazurile de ”intimidare”, după cum transmite serviciul de presă al lui Vitalii Ignatiev, a reprezentanților administrației transnistrene în aeroportul internațional din Chișinău.

Amintim că autoritățile de la Chișinău s-au pronunțat în repetate rânduri pentru extinderea ariei de subiecte discutate în cadrul negocierilor, în special în privința liberei circulații peste Nistru, precum și în privința școlilor cu predare în limba română din regiunea controlată de autoritățile separatiste de la Tiraspol. Totodată, Chișinăul dorește punerea în discuție a subiectului privind necesitatea unei soluții politice a conflictului, solicitare care este respinsă de Tiraspol.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău