Reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale și experții susțin că dosarul Șor putea fi judecat la Chișinău

Lilia Caraşciuc, directoarea Transparency Moldova: Dosarul a fost transferat intenţionat într-o instanţă mai departe de ochii lumii. Foto: Nadea Roșcovanu

După mai bine de jumătate de an de tărăgănări, dosarul de escrocherie şi spălare de bani  în proporţii deosebit de mari pe numele primarului de Orhei, Ilan Şor, va fi examinat de un complet de judecată de la Curtea de Apel din Cahul. O decizie în acest sens a fost luată pe 12 februarie curent de Curtea Supremă de Justiţie la solicitarea preşedintelui Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca.

Acesta a invocat în cerere că 19 judecători din cei 21 ai Colegiului penal al Curţii ar fi în imposibilitatea de a examina dosarul Şor, deoarece au făcut parte din completele de judecată care au examinat anterior procesele lui Vlad Filat şi Veaceslav Platon. Totodată, Lilia Bălan, soţia lui Iulian Bălan, unul dintre avocaţii lui Şor, este şefa Secretariatului la Curtea de Apel, fapt care ar putea genera suspiciuni de imparţialitate.

Judecătorilor le este frică

Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a relevat într-un interviu pentru Europa Liberă că la Curtea de Apel Chişinău există circa 60 de judecători şi nimic nu împiedica conducerea Curţii să formeze un complet de judecată, selectând persoane din ceilalţi 40 de magistraţi. Cu atât mai mult cu cât doi din cei 21 de specializaţi în cauze penale nu şi-au declinat compatibilitatea de a judeca cauza Şor.

„Este o practică răspândită când judecători specializați în alte domenii sunt transferați pentru a examina cauze penale. Conducerea Curții de Apel Chișinău nu a explicat de ce nu a încercat să ia judecători, de exemplu, specializați în alte domenii. E vorba de un judecător pentru a fi adăugat celor doi judecători penali compatibili”, a spus Gribincea.

Potrivit lui Gribincea, acest proces demonstrează că judecătorii se tem să examineze o astfel de cauză. Și acest lucru nu este valabil doar în privința cauzei Şor, ci și cauza Filat și a lui Platon, precum și alte cauze sensibile din punct de vedere politic.

Filat şi Platon, păziţi să nu vorbească, Şor – apărat de întrebări

Solicitată de JURNAL de Chişinău, Lilia Caraşciuc, directoarea Transparency Moldova, consideră că tărăgănarea examinării dosarului lui Ilan Șor şi tranferarea cauzei spre examinare, nu la Curtea de Apel din Bălţi, care e mai aproape de Chişinău, ci tocmai în instanţa de la Cahul demonstrează încă o dată că justiţia din R. Moldova nu este pe deplin independentă şi că R. Moldova este un stat cu instituţii subordonate politicului.

„Dosarul a fost transferat intenţionat într-o instanţă mai departe de ochii lumii şi de atenţia partenerilor europeni care monitorizează acest caz. Astfel va fi mai dificil să se deplaseze presa la faţa locului şi totodată va fi mai uşor să se ia anumite decizii ce ar putea să mire publicul. Analizând argumentele preşedintelui Curţii de Apel Chişinău şi decizia Curții Supreme de Justiție, înţeleg că sistemul judecătoresc evită să pronunţe decizii tranşante în cazuri răsunătoare legate de escrocherii şi furturi din bani publici, la care societatea aşteaptă răspuns”, ne-a declarat Caraşciuc.

Avocaţii lui Ilan Şor au refuzat să comenteze

De asemenea, Lilia Caraşciuc a accentuat că în timp ce în alte două procese – cel al lui Vlad Filat şi Veaceslav Platon – li se închidea gura, nu li se permitea să comunice cu presa, în cazul primarului de Orhei, este evident că e protejat de presă şi de întrebările incomode care i-ar putea fi adresate. „Nu îl apăr, nici nu îl acuz pe Veaceslav Platon, dar acesta a adus anumite probe, dar nu s-a ţinut cont de ele, în timp ce în cazul Şor vedem o atitudine total diferită, se plimbă liber nu doar pe teritoriul R. Moldova, ci şi în străinătate. Acest fapt demonstrează încă o dată că se bucură de protecţie, iar justiţia din R. Moldova este subordonată politicului”, a mai spus Caraşciuc.

Avocaţii lui Ilan Şor au refuzat să comenteze decizia de strămutare a dosarului la Curtea de Apel din Cahul. Încă nu a fost stabilită data când va avea loc şedinţa în această instanţă.

Ion Guzun, consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice, ne-a declarat că decizia Curții Supreme de Justiție ridică mai multe semne de întrebare. „Argumentele unor judecători care s-au declarat incompatibili pot fi acceptate, altele nu sunt convingătoare. Nu este clar nici de ce preşedintele Curţii de Apel Chişinău s-a adresat la Curtea Supremă de Justiţie de vreme ce procesul de distribuire a dosarelor nu s-a epuizat”, a menționat el.

„Sunt multe cazuri în practica instanțelor de judecată de toate nivelele când la examinarea unui dosar complicat se formează un complet de judecători cu diferite experiențe sau specializări. Dosarul putea fi examinat la Chișinău și existau mai multe soluții în acest sens”, a opinat Guzun.

Totodată, acesta a atras atenţia că instanţa din Cahul este mică și are doar două complete – civil și penal. „Curtea Supremă de Justiție nu a explicat de ce nu a dispus examinarea dosarului la Bălți unde sunt mai mulți judecători din Colegiul Penal. Un alt aspect ține de interesul public și examinarea dosarului în termeni rezonabili. Nu știu detalii din dosar, dar bănuiesc că sunt zeci de persoane care vor trebui să se deplaseze la Cahul pentru examinarea acestui dosar – avocați, procurori, martori, experți. Cea mai bună soluție era ca dosarul să fie examinat la Chișinău de judecătorii de la Curtea de Apel. În viziunea mea, problema constă în lipsa de independență a judecătorilor, nu în imposibilitatea examinării cauzei”, a mai spus expertul.

Amintim că la Curtea de Apel Chişinău dosarul a ajuns după mai bine de şase luni de la pronunţarea deciziei primei instanţe pe motiv că toate documentele au fost traduse în rusă din cauza că primarul de Orhei nu vorbește limba română.

Prima instanţă l-a condamnat pe Ilan Şor la şapte ani şi jumătate de închisoare. Şor este acuzat că ar fi obţinut de la Banca de Economii 5 miliarde de lei pe care i-ar fi spălat prin firmele sale offshore. Șor pledează nevinovat. Pedeapsa ar urma să fie executată odată cu adoptarea unei sentinţe definitive.

The following two tabs change content below.