REPORTAJ // Shalom, shalom, Orhei!

„Shor s-a înscăunat primar la Orhei din cauza sărăciei şi minţii moldoveanului de pe urmă. Am ajuns să avem primar de la Mişcarea Ravnopravie”

Picture 022

Cumpăraţi cu crupe, detergenţi, carne, coşuri de gunoi, reparaţia unei porţiuni de drum, transport public gratis, concerte şi alte promisiuni deşarte, orheienii l-au votat pe Ilan Shor în fruntea oraşului. Am mers la Orhei miercuri, după o campanie electorală „fructuoasă” organizată în trei săptămâni, care l-a adus în scaunul de edil pe milionarul suspectat de delapidările la cele trei bănci. Cei care l-au votat pe Shor îl simpatizează şi au toată încrederea că acesta va face din Orhei un oraş înfloritor, oponenţii spun însă că venirea lui Shor „este o ruşine pentru Orhei”. Un intelectual din oraş a spus pentru JURNAL că orheienii vor intra în istorie, iar „fenomenul respectiv va fi studiat în toate manualele de politologie”.

Oraşul este încă împânzit de panourile electorale ale candidaţilor la funcţia de primar de Orhei. În circulaţia intensă a maşinilor de pe strada principală a urbei, Vasile Lupu, am observat în faţa unei clădiri mai multe femei. „Venim aici pentru masaj, care ne este oferit gratis. Fac reclamă la nişte produse. Vrei cumperi, vrei nu cumperi, dar masajul e gratis care-l fac şase fotolii aranjate în acest centru”, mărturiseşte o femeie din Bolohani, Orhei, cu faţa arsă de soare, cu mâinile bătătorite de munca din grădină. Le întreb dacă-l susţin pe Shor. Într-un glas, acestea strigă că au fost şi sunt pentru el, „că-i om bun”, dar când te apropii s-o intervievezi pe una, toate tac şi nimeni nu scoate un cuvânt, „nu vreau să mă ştie lumea din gazete”.

Votul secret

Una mai îndrăzneaţă, trecută de 60 de ani, spune: „După om se vede că e bun. Înfăţişarea arată. El întâi a făcut şi apoi a şi promis. A aranjat carusele pentru copii, a dat la oameni bani şi crupe. La o femeie bătrână i-a dat o mie de lei. Vom avea transport gratis prin oraş, că pensiile noastre nu ajung la nimic”, îmi spune femeia care stă de la 5 dimineaţa la rând pentru scaunele de masaj. O întreb dacă precedentul primar a făcut ceva în cei patru ani pentru oraş. „Nimic n-a făcut. Ne-a pus lumină şi achităm câte doi lei pe lună de persoană. Asta-i normal ca din pensie să mai dau doi lei? Eu întru în casă la ora 18.00 şi ies dimineaţa. Nu umblu nopţile pe drum”, îmi spune femeia indignată. Las femeile şi merg pe Vasile Lupu spre centru, la piaţă. La intrarea în piaţă, mă apropii de câteva femei. Le întreb pe cine l-au votat şi dacă sunt mulţumite că Shor a devenit primar de Orhei. Se feresc într-o parte şi spun că votul lor este secret, iar noi, jurnaliştii, n-ar trebui să „scormonim” faptul că Shor a devenit primar de Orhei.

Picture 004

„Dacă fură din gros, înseamnă că capul gândeşte”

În centrul Orheiului, o femeie duce două sacoşe. O întreb dacă a votat pentru Shor. „L-am votat, dar nu-l susţin. Am votat, căci toată familia l-a votat, şi n-am vrut să fiu singură. E tâlhar ca şi toţi”, îmi răspunde. „Cred că dacă fură din gros, înseamnă că capul gândeşte”, îmi spune altă femeie de vreo 60 de ani.

La poarta pieţei, stăm de vorbă cu Andrei Frunze. Când aude de noul primar, privirea i se întunecă şi spune că Shor este un om în care nu poţi avea încredere. „Un om ca Shor, cu soţie artistă, care nu a locuit în Orhei, nu va putea conduce oraşul. El azi e acolo, mâine în Miami. Un gospodar trebuie să fie din oraş. Oamenii au fost cumpăraţi. Banii le aduc fericire oamenilor. Este o ruşine. Nu m-am aşteptat ca orăşenii pe care-i cunosc să facă aşa un pas. Nu-i înţeleg. Sunt orheian şi-mi este ruşine. Cred că până-n toamnă voi pleca din Orhei”, spune Frunze.

„Dar cine nu fură?”

„Nu l-am votat pe Shor, dar pe fostul primar, Vitalie Colun, PLDM. L-au votat puţini pe Colun. Promisiunile lui Shor sunt goale, dar lumea e proastă”, îmi spune Lidia din Orhei. Două tinere îmi spun doar că e bine că Shor va fi primar de Orhei. Chicotesc.
„L-am votat pentru că va face ceva”, îmi spune o femeie tânără. Despre trecutul lui Shor îmi spune că „ei toţi au furat, dar el nu-i vinovat de toate relele în ţară. Cine nu fură? A promis că va face mult pentru oraş…”, spune cu voce tare Diana, 36 de ani. Fără a o întreba, ea continuă: „Fostul primar a promis că va amenaja locuri de joacă la grădiniţa pentru copii şi n-a făcut. Am strâns contribuţia noastră, a părinţilor câte 5 mii de lei de la grupă. Am dat banii la primărie, i-au luat, dar locuri de joacă n-au făcut”, explică ea. „Cred că-i bine că Shor a devenit primar, nouă ne trebuie să fie bine în oraş”, îşi spune opinia Igor din Orhei, 40 de ani.
Pe marginea străzii ce duce spre piaţă, e o cărăruşă formată de săteni veniţi la oraş cu produse proprii: lactate, verdeţuri, fructe, găini, raţe. Chinuiţi, cu ochii trişti şi cu feţele arse de soare, privirile oamenilor urmăresc cum întreb orheienii despre faptul că Shor a devenit primar. Lumea grăbită se scuză, nu vrea să răspundă. O rusoaică îmi spune că Shor a promis că va face strada Dimo din Orhei. „Cred că va face odată ce a promis. Au promis şi alţii, dar nu au făcut. Speranţa moarte ultima”, conchide Svetlana Tokareva, născută în 1972.

Picture 014„Aşa trai nu mai poate continua”

La un ghişeu de vânzare a uneltelor pentru gospodărie, Andrei, 60 de ani, îmi spune că nu l-a susţinut pe Shor. „Nu l-am votat. Am susţinut pe cineva de la Orhei, deşi nu am încredere în nimeni, căci poporul este lăsat de izbelişte”, mărturiseşte bărbatul, care a fost în războiul din Afganistan şi are o pensie de invaliditate de circa 1000 de lei. El mai spune că răbdarea oamenilor se va rupe odată, pentru că „aşa trai nu mai poate continua”.

Mentalitatea unui evreu

„Lumea a văzut o şansă că cineva ca Shor s-a interesat de Orhei. Nimeni nu a mai investit la Orhei. Asta parcă le-a pus o plapumă în faţa oamenilor şi ei au votat. Să vedem ce va fi, dar bine nu se aşteaptă. Cică la şcoala de pictură a dat vopsea, că se distruge instituţia”, spune Igor, 50 de ani, din Orhei. Potrivit lui, la Orhei nu funcţionează nimic, fabricile sunt închise, oamenii nu au unde lucra, cazuri de furt sunt multe. „El promite că va face şi, dacă va investi banii „furaţi”, va face, căci are minte de evreu”, explică Igor.

I.H. de la Orhei: „Ex-primarul de Orhei a făcut apeduct, canalizare, iluminare stradală. A fost gospodar la locul lui, dar moldoveanului trebuie să-i tragi apă, canalizare până-n casă. Vom intra în istorie cu alegerea lui Shor la Orhei. „Fenomenul Orhei” va fi fixat în manualele de politologie. Shor a distribuit detergenţi, crupe; a organizat două concerte mari cu Zdubii şi soţia sa. N-o să fie el primar, doar numele lui va fi la funcţia de primar. Se presupune că Evgheni Pisov, fost preşedinte al consiliului raional Orhei, în vârstă de 74 de ani va îndeplini funcţia de primar. Când a mai fost Pisov, s-a furat mult la Orhei”. De la aceeaşi sursă aflu că în campania electorală dusă timp de trei săptămâni „s-au implicat activ microbiştii şi elevii colegiilor de medicină, pedagogie. Au adunat semnături pentru ca Shor să candideze la funcţia de primar în calitate de candidat independent. O semnătură adusă era taxată cu 10 lei. Elevii au făcut bani pe asta, care 600 de lei, care mai mult. Explicaţia că Shor a ajuns primar la Orhei este sărăcia şi mintea moldoveanului cea de pe urmă. Avem un primar pe toată republica de la Ravnopravie”.
O altă sursă, membru al unui birou electoral la Orhei, ne-a spus că în ziua alegerilor observatorii din partea lui Shor au primit câte 1000 de lei fiecare, iar dacă a câştigat li s-a mai dat tot atâta. Cei care s-au implicat activ în campania electorală şi făceau agitaţie electorală au primit câte 6 mii de lei de fiecare. La Slobozia Doamnei ţiganii erau duşi la alegeri cu taxiul. Acolo 82% din locuitori l-au votat pe Ilan Shor”, afirmă sursa noastră.

Jasmin, prima doamnă din Orhei

„Ruşine pentru toţi orheienii! Lume derutată. Cu aşa o bucurie au întâmpinat-o pe Jasmin, pe Kirkorov. Povesteau cum au spus ei „moldoveneşte” „bună seara, mulţumesc”. „Au votat şi pensionarii, că cică le-au împărţit în plină stradă carne – le tăiau aşa din halcă şi le dădeau –, crupe, detergenţi. Apoi pensionarii spun că a fost bine de trăit cu evreii, cine i-a avut prin preajmă pe timpuri. Mai spun că el e o victimă în cazul jafului celor trei bănci, că ceilalţi sunt hoţi, că l-au pus să semneze. Ne-am făcut de râs”, mărturiseşte dintr-o răsuflare sursa noastră, care locuieşte de-o viaţă la Orhei.

“Unde-i sărăcie acolo e prostie”

„Vitalie Colun a fost gospodar, dar s-a şi compromis. Prin faptul că a pus mult în buzunar. Politica este cea mai simplă metodă de acumulare a banilor. Mai este şi Filat, care, la fel, s-a compromis”, explică un profesor de la o şcoală din Orhei. Potrivit sursei noastre, în Orhei sunt vreo 10 familii de evrei, în total vreo 38 de persoane, iar cei care-i cunosc tare se bucură că a venit un evreu de-al lor în fruntea oraşului. „Lumea e de părerea că evreii sunt buni şi vor da şi la alţii, astea sunt nişte idei „din bătrâni”, de fapt însă, lucrurile nu stau chiar aşa.”

„Sâmbătă, 13 iunie 2015, a reparat o bucată de drum, la maternitatea din Orhei a adus aparate. La gimnaziu a adus o tablă interactivă, computere. Ştiu că i-a prins poliţia cu daruri, dar au tăcut şi ei, căci li s-a dat să tacă, au dat până şi lăzi de gunoi la oameni, crupe, carne, detergenţi, săpun, cu prospectul în sacoşe, ca să ştie cu cine să voteze. I-a cumpărat pe toţi! Lumea n-a fost deranjată de faptul că individul e urmărit penal. E jale mare… dezastru!”, îmi spune Raisa Cucoş.

Cică succesul lui Shor a fost sărbătorit cu mare lux în pădurea Orheiului, la restaurantul „Doi haiduci”, care aparţine liberalului Mihai Cârlig.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa