Reportaj // Satul în care te surzește liniştea

Isac Goraș

Un sătuc parcă rupt din poveste, situat la marginea pădurii, într-o văgăună unde e atâta liniște și pace, de care cei câțiva oameni rămași nu vor să se despartă până la moarte. Lipovăț, așa a fost botezat satul de un polonez care acum două sute de ani a locuit pe aceste meleaguri. Satul aduna sute de familii care lucrau pământul și creşteau animale, ca în 2018 să rămână vreo 20 de familii și acelea incomplete.

Carolina Chirilescu

Fără canalizare, iluminare stradală, magazine, instituții de învățământ, medicale,  doar ici, colo unul din operatorii de telefonie mobila având semnal – astfel își trăiesc viața locuitorii satului Lipovăț, care face parte din comuna Balatina, raionul Glodeni. Conform recensământului din 2004, aici locuiau 155 de persoane, acum au rămas cel mult 25 de oameni, iar cele mai multe case sunt părăsite și se năruiesc pe zi ce trece. Unul din cei mai vârstnici locuitori ai acestui cătun minunat este Isac Goraș, care are 86 de ani și care a crescut și educat zece copii, iar acum îi așteaptă cu dor pe cei 32 de nepoți și 22 de strănepoți împrăștiați în lumea mare.

A locuit cinci ani în America și s-a întors în sat

,,Din 1937 cunosc acest loc, satul a fost întemeiat de un polonez, Lipovăț se traduce ca Valea Teiului. El a construit o fermă, și aici pe aceste dealuri, erau multe bordeie. Familia mea a venit aici din Corjeuți, de la bun început am fost numiți venetici. Părinții au avut multe probleme cu localnicii, însă pe urmă am ajuns să fim cinstiți de autorități pentru munca noastră. Am cultivat pământurile, am crescut zece copii, acum rar cine naște doi copii, iar pământurile stau pârloagă. Înainte și nacealnicii aveau frică de Dumnezeu, acum nimeni nu mai are”, consideră nea Isac, care a locuit cinci ani în America și care a ales să se întoarcă în satul de baștină.

De când i-a decedat soția, domnul Goraș își petrece zilele mai mult singur ascultând și admirând liniștea și peisajul mioritic din jur. Satul Lipovăț este situat la câțiva kilometri de comuna Balatina, singurul drum asfaltat se află la intrarea în cătun și este de pe timpurile sovietice, spun sătenii.

Pe jos câțiva kilometri pentru a vinde câteva kile de fasole

Principala ocupație în sat este acum strânsul și bătutul fasolelor, pe care oamenii ulterior le vând la piață pentru câțiva leuți. Și pe vecina domnului Goraş, tanti Vera, am găsit-o alegând fasole. Are 80 de ani și spune că aerul curat, liniștea din jur și parcurgerea pe jos a câtorva kilometri până la piața din Balatina sunt ingredientele longevității sale. Avea trei ani când a fost adusă în acest sat și aici își va petrece și ultimele zile.

„Am fost adusă aici pe timpul războiului. Din cauza că părinții mei erau credincioși au fost duși în lagăre. Noi am rămas cinci copii după ce părinții au fost ridicați. Toată viața am trăit aici și aici voi rămâne, e liniște, nu se aud nici mașini, nici țipete, doar noi suntem stăpâni”, spune Vera Munteanu.

La ai săi 80 de ani, muncește în grădină, își îngrijește casa, iar faptul că nu există niciun magazin în localitate este un motiv în plus de a merge la piață, pentru a socializa cu oamenii și pentru a cumpăra câte ceva din produsele pe care nu le are în gospodărie. Are o pensie de mizerie după aproape 40 de ani de muncă, de aceea vinde fasole, iar toamna, după ce sunt adunate nucile de către arendaşi, merge și mai adună ce rămâne de pe urma acestora, pentru un bănuț în plus. Mătușa Vera susține că cei care zic că pe timpul Uniunii Sovietice era mai bine de trăit se înșală amarnic.

„Cine lucrează acum doar pentru o pâine pe zi?”

„Spune lumea că pe timpul Uniunii Sovietice era mai bine, eu vă zic că nu-i așa. Când s-au început colhozurile, lucram cu 20 de copeici pe zi, de care cumpăram o pâine, cine lucrează acum doar pentru o pâine pe zi?”, mă întreabă femeia.

Chiar dacă sunt izolați de civilizație, oamenii din Lipovăț știu despre tot ce se întâmplă în republică, însă sunt siguri că cei de la guvernare nici nu au auzit de ei. „Ne uităm la televizor și știm ce se întâmplă în republică, dar cei din parlament știu de noi?”

Dacă oamenii se plâng de probleme, neajunsuri, păsările și animalele se simt în largul lor, păscând chiar în fața porții, la marginea pădurii. Cârduri de păsări ciugulesc în liniște și libertate cât îi ziua de mare, iar noaptea se mai întâmplă să fie vizitate de vulpile din pădure. Și cei 13 copii, majoritatea elevi, hoinăresc în lung și-n lat pe dealurile și văile sătucului, ascultând cântecul păsărilor din pădure sau ajutând părinții la treburile casnice deoarece ei nu au internet.

Valentina Șcura locuiește la o margine de sat chiar la poalele pădurii, a venit în acest sat în 1992 și aici va rămâne, chiar dacă vecinii au plecat unul câte unul.

„Cel mare promite, iar cel păcătos așteaptă”

„Când am venit aici, erau vreo 60 de familii, era tare frumos, spuneam chiar, să mă alunge cineva că nu mă duc, acum e pustiu. Toți care vin pe la noi spun că-i bine, dar nimeni nu vine să trăiască”, ne spune Valentina.

La începutul anilor 90, în satul Lipovăț a activat și o grădiniță, după care în acea clădire a fost câțiva ani un magazin, acum a rămas doar o dărâmătură în centrul satului.

„În locul magazinului am vrut să deschidem o lăptărie, toți țineau vaci, dar cei de la primărie nu ne-au permis, acum clădirea este a nimănui și se năruiește. Aşa-i: cel mare promite, iar cel păcătos așteaptă”, ne spune tanti Valea.

În sat există două cimitire, iar în situația în care sunt tot mai puțini locuitori, degrabă aici vor rămâne doar cimitirele şi liniștea din jur.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)