REPORTAJ DE LA SADOVA // „Dodon a învins cu puţine voturi. Dar ştiţi cum a trecut el? Are multe neamuri, mulţi prieteni, care au lucrat cu beţivii, i-au scos din casele lor şi i-au dus să voteze”

„Ne cerem scuze pentru faptul că acest idiot s-a născut la noi în sat”, cam aşa scria la intrarea unei localităţi din dreapta Prutului, ai cărei locuitori îi rugau pe concetăţenii lor să-i ierte pentru un consătean de-al lor devenit primar al unui oraş important din România. „Igor Dodon, preşedinte”, scrie pe un panou roşu, în obişnuitul stil socialist, la intrarea în Sadova, Călăraşi.

Ilie Gulca

Drumul central al localităţii este vegheat de o mulţime de poliţişti de la intrare până hăt în dealul acesteia, peisaj care îmi aminteşte, să-mi fie iertată comparaţia, de „sclavele iubirii” de pe drumurile Bulgariei ce duc spre Grecia. Oamenii legii mă mână înainte ca nu cumva să împiedic cortegiul „Gospodarului”, al „dlui Igori”, care ajunge la 11, exact la 11:00, ora începerii evenimentului. Mai târziu, am aflat că „dl Igori” nu a binevoit să participe la serviciul divin oficiat de parohul Valeriu Enache şi un grup de preoţi din cadrul Mitropoliei Basarabiei, „îi pute, da’ banii pe care i-a dat Guvernul României nu-i put”, bâiguie o femeie de peste 50 de ani.

Şeful statutului intră legănat pe poarta instituţiei preşcolare şi se instalează „suveran” în centrul invitaţilor „de onoare”. Buzele-i subţiri şi lungi încep să bolborosească, îmi scot imediat aparatul de fotografiat să i le imortalizez ca semn ce îi individualizează mandatul. Observând probabil într-un moment dat intenţia mea, le acoperă cu cotul drept şi se întoarce către oaspeţi. Renunţ la buzele strânse cu şiretenie şi mă întorc spre nişte bărbaţi de lângă mine îmbrăcaţi în cămăşi albe şi albastre care stau să plesnească, despre care aveam să aflu ulterior că sunt simpatizanţii Lui, „ai Gospodarului”, ca să îi întreb dacă se mândresc cu faptul că preşedintele „ţării” este consăteanul lor.

„Ne mândrim cu dl Igori, da’ cum altfel”

„Faptul că dl Igor s-a născut la Sadova este cea mai mare bucurie a noastră”, îmi spune cu un tâlc ştiut numai de el un bărbat de vreo 60 de ani. „Îl cunoaştem de mic pe dl preşedinte, eu sunt sătean al acestei localităţi. Îl cunosc de când umbla la grădiniţă, a mers la grădiniţa asta, ei sunt doi fraţi la părinţi. Dl Igori este mai mare, are un frate, Saşa, nu i-am văzut niciodată unul fără altul. Diferenţa dintre ei e de un an. Tatăl lor, Nicolai, Dumnezeu să-l odihnească în pace, a lucrat brigadier la brigada de vii şi livezi. Cei doi fraţi lucrau cât jumătate de brigadă! Au fost lideri de mici, cei mai buni sportivi, la toate vidurile de sport… Avem cu cine să ne mândrim, el este un etalon! Mai zic unii nu ştiu ce acolo, îmi pare rău, chiar din sat de la noi îl vorbesc de rău, din invidie”, spune neclintit Ştefan, fost instructor de sport.

Mă uit la el şi nu-mi pot stăpâni râsul. „Da, invidia îi mare”, îi ţin eu isonul, îndreptând dictafonul la alte buze: „Avem o opinie foarte bună despre preşedinte, dl Igori. El s-a străduit şi ne-a făcut grădiniţa din satul Sadova, a avut grijă de ea, începând de la canalizare şi iluminare, acoperiş, absolut tot! S-o străduit preşedintele pentru sat, el a dat ajutor. Despre treburile statului nu ştiu nimic (chipurile, nu-i pasă – n.a.), da’ de sat, el a avut grijă cu toate şelea”, turuie Simion, angajat la fabrica de vinuri. Îi întreb pe ambii: „Şi atunci ce mai caută aici ambasadorul României, cei de la FISM?!”. „Ei, dl Igori a făcut tot, cum ar fi ajuns grădiniţa noastră în lista beneficiarilor?!”, mă întreabă invariabil ei.

1.100.000 de lei a alocat Guvernul României pentru reparația acoperișului, sistemului de apă și canalizare, recondiționarea sistemului electric și sistemului de ventilație, schimbarea ușilor interioare, reparații interioare, reparații exterioare, precum și dotarea blocului alimentar cu aparatură modernă. Guvernul României a reparat peste 900 de grădinițe pe întreg teritoriul R. Moldova.


„Să nu umble cu minciunile!”

Îi pun aceeaşi întrebare unei femei ce stă cu mâinile încruşite: „Să fiu sinceră, am ales-o pe Maia Sandu”, mi-o taie ea, refuzând să-mi vorbească despre „mândria satului”, pentru că ar fi foarte scârbită. Caut măcar o sursă care ar reprezenta cealaltă tabără din Sadova, sunt sigur că există asemenea oameni aici şi văd o doamnă sprijinită de un pavilion, mai la o parte. „Nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi încântată de preşedintele Dodon, ca cei de acolo”, făcându-mi semn spre cămăşile albe. „Nu sunt încântată pentru că nu este cu tot satul, l-a împărţit în două partide, ca şi statul ăsta. Să nu umble cu minciunile, pentru că grădiniţa a fost reparată pe banii Guvernului României, reconstrucţia a început în timpul mandatului fostului primar şi a continuat în perioada actualului primar”, îmi spune ea fără să o întreb de banii pentru reparaţie.

O rog totuşi să-mi explice de ce unii locuitori ai satului insistă cu minciunile. „Eu ştiu, de pildă, că sprijinul financiar vine din partea Guvernului României. Cei care nu ştiu nu vor să ştie. România, fraţii noştri, ne-au ajutat, să spună preşedintele orice ar zice. Noi suntem în aceeaşi mahala cu tatăl lui, chiar dacă el mi-a botezat copilul, eu sunt cu dreptatea! Îi respect pe părinţii lui, Igor Dodon mi-a învăţat fata la universitate, dar ca preşedinte, nu, nu l-am susţinut şi nici nu-l voi susţine, pentru că nu merge pe drumul pe care trebuie să meargă. Trebuie să continue drumul european! Voi fi alături de România şi de fraţii români, suntem acelaşi popor”, îmi spune ea nervoasă, de parcă mi-ar fi spus-o de-o sută de ori şi eu tot aş fi împotrivă.

„Oamenii buni ai dlui Igori”

„Nu tot satul este alături de el, Dodon a învins cu puţine voturi. Dar ştiţi cum a trecut el? Are multe neamuri, mulţi prieteni, care au lucrat cu beţivii, i-au scos din casele lor şi i-au dus să voteze. I-au cărat cu microbuzele pe la magazine. Cei care au votat pentru Maia Sandu au votat cinstit”, îmi mai spune ea convinsă.

Se pare că intru în cealaltă tabără, îmi zic eu, oponenţii dodonilor. „E un băiat tânăr, să zicem, dar nu ar trebui să împartă satul în două tabere. Chiar astăzi s-a văzut, a schimbat programul, ar fi trebuit să participe la serviciul divin cu toată lumea. Ar trebui să-şi schimbe părerile despre Moldova. Să nu depună flori la cazacii care au omorât concetăţenii noştri, să nu îl recunoască pe preşedintele Transnistriei. Când am mai avut noi asemenea preşedinte?! Noi avem nevoie de dreptatea Europei, nu de hoţii ăştia ai noştri”, îmi spune un bărbat cu nişte mâini crăpate ca faţa unei bălţi secate.

„Isus îi iartă pe toţi”

„Mama lui Dodon a fost bibliotecară, dar încoace a fost deja profesoară de limba română. Dumneaei spune că sunt împotriva copilului ei, dar ea de ce este împotriva copiilor mei? Ai mei sunt în Europa, ai ei vor în Rusia, trebuie să găsim un compromis aici, pe loc”, îşi dă el cu părerea.

Luările de cuvânt iau sfârşit, oaspeţii sunt invitaţi înăuntru, observ că grupul de preoţi din cadrul Mitropoliei Basarabiei au interdicţie să intre în interior. „Nu ne permit agenţii de securitate”, îmi spun ei. Conflictul dintre Dodoni şi parohia din localitate e unul vechi, în 2012, tatăl lui Igor Dodon, Nicolae, şi „câţiva băieţi de treabă”, după cum ne-a spus el atunci, l-au dus pe parohul Valeriu Enache să se „pocăiască” în faţa lui IPS Vladimir şi să treacă la Biserica Rusească. Nu a ieşit nimic pesemne cu intimidările, pentru că enoriaşii au dormit pe pragul bisericii, după cum îmi spune un sătean. „Părinte Valeriu, ce relaţie aveţi cu socialiştii?”, îl întreb eu acum. „Bună, să îi ierte Isus, Isus îi iartă pe toţi”, încheie preotul şi pleacă.