Renumărarea voturilor nu schimbă situaţia!

După ce s-au cheltuit 13 milioane, aflăm că renumărarea voturilor nu va influenţa numărul de mandate pe care îl are fiecare dintre cele patru partide care au acces în Parlament. Anunţul a fost făcut de secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan. Totuşi, funcţionarul recunoaşte că există unele schimbări, dar neesenţiale, la nivelul numărului de voturi obţinute de partide.

„Sunt diferenţe de trei – patru voturi pentru unele partide, la nivel de raion. De exemplu, în Teleneşti, în tot raionul, PCRM a obţinut cu patru voturi mai puţin, PLDM – cu trei voturi, iar PL a acumulat cu patru voturi mai mult”, a declarat Ciocan.

Site-ul hotnews.md anunţa ieri despre diferenţe mai mari între rezultatele alegerilor şi cele de la renumărarea voturilor din s. Răuţel, raionul Făleşti. Potrivit unor procese-verbale obţinute de portal, Partidul Democrat ar fi acumulat, în urma renumărării, cu 40 de voturi mai mult în acest sat.

La Bălţi, PCRM a scăzut cu un vot, PD – cu 45, iar PL – cu 22 de voturi. Pe de altă parte, PLDM s-a ales, în urma renumărării voturilor, cu 16 voturi în plus, iar PNL cu 66 de voturi.

Ciocan nu ştie nimic despre aceste cazuri.

Rezultatele finale ale renumărării voturilor vor fi făcute publice astăzi.

Totuşi comuniştii deja le contestă. Ei susţin că renumărarea a eşuat şi nu va avea niciun efect pentru că Partidului Comuniştilor nu i s-a permis să verifice listele electorale.

M.R.