Renovarea s-a oprit la poartă

LA PIAŢĂ // Oferta e mare – „Carne, brânză proaspătă, ouă, peşte şi otraaaavă!”, toate sub aer liber înfierbântat de soare

Cu un proiect de renovare eșuat și produse păstrate în condiții antisanitare, Piața Centrală din capitală își continuă activitatea, iar cumpărătorii par să nu fie deranjați de aceste condiții deplorabile. Lucrările de renovare a pieţei care ar fi trebuit să demareze în primăvara anului curent nu au mai început. „Consiliul municipal nu a aprobat proiectul. Am înaintat altul şi aşteptăm convocarea consiliului care urmează să-l aprobe”, explică directorul pieţei, Ion Stratulat.

Chișinăul este împânzit de magazine cu profil alimentar, tehnologic, vestimentar, avem centre comerciale de câte 4-5 etaje cu cinematografe, săli de joc, cafenele – „orășel” sub același acoperiș. Totuși, în mijlocul acestui vacarm al evoluției urbane, stă neclintită – Piața Centrală, care, în pofida tuturor nemulţumirilor privitor la condiţiile de vânzare a produselor se bucură de un număr mare de cumpărători.

„Parfumurile” pieţei 

La intrarea în piață se înalță o structură de tablă și sticlă construită în forma unei porți imense sub care zeci de oameni beau răcoritoare și se ascund de soare. Din păcate, aici se termină urbanizarea pieței. Trecând dincolo de „poartă”, îți dai seama că este aceeaşi piaţă de acum zece ani, unde auzi aceleași manele care te întâmpină din chioșcurile cu CD-uri, aceleași strigăte: „Otraaavă!” și acelaşi… miros urât. Sute de oameni grăbiți se ghiontesc, răspândind un iz acru de transpirație care se amestecă cu mirosurile aşa-numitor „produse”. Pentru a mai risipi praful și a împrospăta aspectul fructelor și legumelor, vânzătorii le stropesc cu multă apă, care se adună în zoaie sub picioarele cumpărătorilor. Fructele și legumele se coc, la propriu, în soare, iar vânzătorii se arată foarte iritați când îi întrebi dacă le este proaspătă marfa: „Da’ cum nu? De la mine din grădină le-am cules!”, spune o bătrânică, stropind de zor caisele și curățind piersicile de puf. Diverse produse inflamabile și sub presiune precum deodorantele stau cu zecile în razele soarelui dogoritor de iulie, iar supraîncălzirea acestor produse ar putea provoca o explozie de proporții. Vânzătorii sunt însă optimiști: „Au stat atâta timp și nu s-a întâmplat nimic…” spune un bărbat, acoperind totuși cu o umbrelă marfa.

Cum a fost, aşa rămâne

La tarabele cu mezeluri și pește, oamenii își acoperă gura cu șervețele aromatizate sau batiste, pentru a îndepărta mirosul urât, care-ți taie din pofta de mâncare. Unii vânzători recunosc că problema este legată de congelatoarele pentru carne, care abia sunt în stare să mențină o temperatură ceva mai rece decât arșița de afară. Vânzătorii mai norocoși au prins câte un loc în așa-numitele complexe comerciale unde, dacă nu-i căldură, sunt suficient de multe muște. Se pare că au eşuat planurile grandioase despre care ne vorbise cu atâta entuziasm directorul pieţei acum un an. „În cazul în care planul va fi aprobat, până în 2025, Chișinăul ar putea să se mândrească cu o piaţă centrală renovată, perimetrul căreia va fi de trei ori mai mare decât cel actual, adică de 15 ha. Pavilioane cu mai multe niveluri, centre comerciale, parcări subterane – cam aşa ar putea arăta zona respectivă, gara auto fiind exclusă din planul în cauză”, ne povestea în iunie 2010 Ion Stratulat, arătându-ne renovarea pieţei centrale. Contactat peste un an, Statulat nu a mai putut spune decât „Nu am ce vă spune. Consiliul municipal nu a acceptat proiectul”, a menţionat directorul pieţei.

„Dacă s-ar apuca cineva”

Dar atât condițiile inadmisibile în care sunt păstrate produsele, cât și mizeria din jur par să nu-i deranjeze pe cumpărători. „Venim la piață cam o dată pe săptămână pentru că aici e mai ieftin și ai din ce alege”, spune un cuplu. „Mai ales acum, vara, când sunt atâtea fructe pentru compot și dulceață, în magazin ți-ar trebui de două ori mai mulți bani”, adaugă aceștia și, oftând, își continuă drumul cărând după ei gențile burduşite.

Alții, însă, vin la piață pentru că aici sunt produse „de calitate” și proaspete: „În magazine, același cartof sau roșie sunt aduse de prin Turcia, crescute cine ştie cum – în tot cazul, nu sunt sănătoase”, își dă cu părerea un moșneguț, care-și acoperă capul cu o frunză de varză pentru a se proteja de soare.

„Alimentele din piață sunt mai proaspete dimineața, dar până în seară nu mai ai ce alege”, spune un tânăr care-și făcea cumpărăturile la mesele de articole pentru construcții. „Dacă s-ar apuca cineva să construiască vreo 2-3 magazine cu mai multe etaje pe acest teritoriu, am avea și condiții, iar spațiul rămas ar putea fi folosit și la altceva”, vine cu o soluție tânărul. Bucuroşi pentru că proiectul de renovare a pieţei nu a demarat sunt doar vânzătorii, în special cei care vin cu produsele de la ţară. Ei sunt de părere că după reconstrucţia pieţei vor avea loc doar precupeții, iar omul simplu de la sat nu va mai fi capabil să achite arenda spaţiului, din moment ce tariful s-ar putea majora. Capacitatea Întreprinderii Municipale „Piaţa centrală” este de 4569 locuri de comerţ, dintre care 2809 sunt locuri autorizate (gherete), 1367 sunt locuri neautorizate (tarabe), şi peste 300 sunt libere.

Intoxicaţii!

Potrivit serviciului de presă de la Urgenţă, în perioada caniculară numărul cazurilor de intoxicaţie alimentară aproape se dublează, săptămânal fiind înregistrate peste 100 de cazuri de intoxicaţii, şi asta doar în municipiul Chişinău.

„Locuitorilor capitalei le recomand să nu cumpere produse perisabile, îndeosebi din locuri neautorizate pentru comerţ. Să fie atenţi la termenul de valabilitate a produselor şi în special la condiţiile de păstrare a acestora”, atenţionează medicul-şef sanitar de stat al municipiului Chişinău, Iurie Pânzaru.

Alexandru BÎTCĂ

Svetlana PANŢA