Referendumul din Sudan s-a încheiat

Cetăţenii din sudul Sudanului au votat masiv în cadrul referendumului privind independenţa acestei regiuni, care s-a încheiat sâmbătă seara, aşteptând în prezent rezultatele oficiale ale scrutinului pe care îl pregătesc de o jumătate de secol.

Într-un birou de vot instalat într-o şcoală din Juba, persoanele responsabile cu numărarea voturilor deschideau cu precauţie fiecare buletin la lumina lanternelor, înainte de a anunţa votul şi a înmâna buletinul altor doi colegi, sub privirile observatorilor sudanezi şi internaţionali.

„Secesiune”, „secesiune”, „secesiune”… În acest birou, peste 97 la sută dintre primele sute de buletine cereau independenţa.

La Khartoum, Congresul naţional, partidul preşedintelui sudanez Omar el-Bechir, a anunţat că va accepta rezultatul scrutinului, indiferent care va fi acesta.

„Referendumul s-a desfăşurat într-o atmosferă calmă, cu un mare grad de libertate şi echitate”, a declarat Rabie Abdulatti, un oficial din cadrul partidului. „Este clar că partidul va accepta rezultatul indiferent care va fi acesta, unitate sau secesiune”, a declarat el.

Într-un comunicat de la Bruxelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a salutat desfăşurarea „paşnică” a referendumului.

„Este un rezultat excelent, conform tuturor normelor internaţionale. Am văzut mai multe alegeri în această ţară şi pot să spun că acest scrutin a fost cel mai paşnic, cel mai ordonat şi cel mai liniştit”, a declarat Mohammed Ibrahim Khalil, preşedintele comisiei care se ocupă de referendum.

În capitala sudaneză Khartoum, ambianţa nu era una de sărbătoare, sâmbătă, în perspectiva secesiunii celei mai mari ţări din Africa între nordul cu 32 de milioane de locuitori, în majoritate arabi musulmani, şi sudul cu aproximativ nouă milioane de persoane care se consideră „africane” (mediafax.ro)