Referendum condiţionat

CONSTITUŢIA // Dacă experţii europeni nu vor accepta soluţia propusă de AIE, se va renunţa la ideea organizării unui plebiscit

Soluţia propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană în scopul soluţionării crizei constituţionale capătă rezonanţă tot mai mare. Unii cetăţeni sprijină, iar alţii critică iniţiativa AIE de a modifica Legea supremă în cadrul unui referendum. Totuşi, desfăşurarea plebiscitul nu este o chestiune bătută în cuie. Potrivit premierului Vlad Filat, dacă avizul experţilor străini la proiectul de modificare a Constituţiei va fi negativ, se va renunţa la ideea organizării unui referendum.

Avizul experţilor europeni va fi determinant

Deşi iniţiativa de modificare a Constituţiei în cadrul unui referendum naţional a fost prezentată drept o soluţie comună a AIE, declaraţiile făcute ulterior de reprezentanţii celor patru partide din Alianţă demonstrează că nu toate componentele ei sunt la fel de sigure de succesul acestei idei. În cadrul unei emisiuni de la TV7, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că „Republica Moldova este în criză, iar dacă şi referendumul pentru modificarea Constituţiei eşuează, atunci aceasta se va aprofunda şi mai mult”. Iar liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, tot el prim-ministru al R. Moldova, a menţionat în cadrul unei vizite la Bălţi că, în cazul în care experţii europeni vor aviza negativ proiectului de modificare a Constituţiei, se va renunţa la plebiscit.

Ce facem cu limba?

Deocamdată, liderii AIE nu au decis ce modificări să opereze în Constituţie. Potrivit unor surse din cadrul Alianţei, s-a luat decizia să nu fie atins articolul privind neutralitatea republicii. Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, pledează şi pentru ca articolul cu privire la limba de stat să rămână intact, dar Vlad Filat afirmă că şi-ar dori ca în Constituţie să fie introdusă denumirea corectă a limbii, adică limba română. Anterior, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că pentru problema denumirii limbii ar putea fi găsit un compromis – în Constituţie să nu se indice deloc denumirea limbii oficiale.

Comentând această situaţie, analistul politic Igor Boţan a opinat că decizia de a nu modifica articolul din Constituţie care se referă la denumirea limbii ar putea dezamăgi electoratul PL şi PLDM.

Preşedintele va fi ales

AIE se pare că a decis deja cum va alege şeful statului. În cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, preşedintele Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a dezvăluit că, cel mai probabil, viitorul preşedinte al republicii va fi ales de majoritatea parlamentară actuală, iar următorii şefi de stat, luând în consideraţie doleanţele populaţiei, prin vot direct. Doctorul în drept constituţional, Alexandru Arseni, membru al Comisiei pentru reformă constituţională, a explicat că acest lucru este legal dacă în articolul 78 din Constituţie se indică faptul că şeful statului se alege prin votul direct al populaţiei, iar la capitolul dispoziţii tranzitorii din noua Constituţie este specificat că primul şef de stat se alege cu majoritatea de voturi ale deputaţilor din actualul Parlament.

Sfaturi de la ambasadorul SUA

Orice decizie ar lua liderii AIE, comunitatea internaţională aşteaptă de la autorităţi respectarea supremaţiei legii. Acest mesaj a fost transmis guvernării de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry. Întrebat de postul de radio „Europa Liberă” ce ar trebui să facă AIE pentru ca să beneficieze în continuare de sprijinul moral al partenerilor internaţionali, ambasadorul american a declarat că acesta este un proces care a implicat în trecut şi implică acum o cooperare, un dialog intens, între forţele politice care există în R. Moldova. Chaudhry sugerează că autorităţile naţionale trebuie să aibă un dialog continuu cu Comisia de la Veneţia. Or, pentru a avea legitimitate, acţiunile conducerii R. Moldova trebuie să fie acceptabile şi pentru experţii internaţionali, inclusiv pentru cei ai Comisiei de la Veneţia”.