RECURS LA METODĂ // Vraja Maidanului (2)

Adrian Ciubotaru

Ce vrea mulțimea? Îndrăznesc să afirm că nu știe niciodată cu exactitate ce-și dorește. Fiecare om în parte are întotdeauna o idee, oricât de vagă, despre motivele care l-au adus la protest (miting, demonstrație, marș – orice). Spre deosebire de indivizi însă, mulțimea are nevoie de reprezentanți care să-i precizeze, dar mai ales să-i justifice doleanțele. Oamenii care se adună săptămânal în PMAN sunt reprezentați de cei care au organizat protestul. Masele nu au delegat pe nimeni, au acceptat o listă cu numele celor care i-au adus în piață. Listă pe care au acceptat-o necondiționat, „unanim”, în semn clar de recunoștință: fiecare individ din PMAN este la curent că protestul, cel puțin în formula și amploarea lui actuală, nu ar fi avut loc fără Platforma DA. Totodată, prin acest gest de, mai curând, gratitudine, mulțimea s-a privat, semiconștient, de orice răspundere. Pe când DA-iștii și-au asumat-o pe deplin: acum totul depinde de ei și doar de ei, atât menținerea procesului în limitele legalității, cât și durata sau finalitatea acestuia.

Totuși oamenii vor să vadă fapte și lucruri concrete, chiar dacă nu și le pot formula în mod limpede, visând la transformări generale. Deocamdată, doleanțele mulțimii iau chipul revendicărilor Platformei, dar, după cum spuneam și data trecută, nu se limitează în niciun caz la acestea. Moldovenii vin în piață pentru că și-au dat seama, în sfârșit, de gravitatea situației în care se află, ca popor și ca țară. Nu mai sunt pe buza prăpastiei, ci chiar pe fundul acesteia, privind nostalgici în sus și nemaiîntrezărind o cale de scăpare. Pentru ei, Platforma DA are, pe fundalul unei disperări fără precedent, cu totul alt statut și cu totul altă menire decât cele asumate. Pentru mulțime, și acest lucru trebuie înțeles în primul rând de liderii mișcării, Platforma nu este doar o inițiativă civică, cu posibilități, în mod firesc, limitate, ci chiar ultima șansă a țării de a ieși din cercul vicios al corupției și marasmului politic. Prin urmare, masele de protestatari din PMAN nu vor putea afirma cu precizie cum văd viitorul protestului și ce așteaptă de la el, dar vor avea încredere absolută în capacitatea Platformei de a o face.

Deși se declară conștienți de „rolul istoric” pe care îl joacă, DA-iștii nu s-au ridicat, deocamdată, la înălțimea viziunii populare. Care i-a pus în cârcă nu numai responsabilitatea protestului și misiunea de a obține ceva de la autorități, ci și povara unui vis. Consiliul Marii Adunări Naționale acționează după un scenariu în care se regăsesc, într-un amalgam extrem de nefericit, clișeele teatrului angajat și tipicul procedurilor legale, revelând obârșia profesională a celor care l-au compus. Pe scena protestului alternează, din ce în ce mai obositor, satira înflăcărată, umorul facil și monocordul rechizitoriu al ilegalității, două note disonante care nu pot da scânteie maselor și nici întreține mitul acestora despre Salvatori. Și asta în condițiile în care dezacordul între percepția colectivă și prestanța liderilor poate prejudicia eforturile DA mai mult chiar decât clivajul între promisiuni, revendicări și rezultate.

Drept dovadă, numărul vizibil mai mic de protestatari în PAMN în cea de-a doua duminică a „Maidanului” moldovenesc, care a arătat nu atât scăderea interesului pentru eveniment, cât faptul că o bună parte din oameni au așteptat un miracol rapid, o rezolvare imediată a problemelor ce i-au scos în stradă. Aceasta nu înseamnă că cei care au venit au o altă conștiință, mai puțin „mitologică” și ceva mai „istorică” a procesului. Să fim siguri că și acești oameni, în marea lor parte, atribuie Platformei un rol mesianic, doar că nu așteaptă minuni instantanee.

Mitologizarea conștiinței are loc în mod firesc, căci nimic nu poate înregimenta mii de oameni într-o masă în afara unui mit. Marele specialist în psihologia maselor, Gustave le Bon, spunea că pentru apariția unei „mulțimi psihologice” este nevoie de dispariția „personalității conștiente”, „sentimentele și ideile tuturor entităților” trebuind „orientate în aceeași direcție”. Numai așa, colectivitatea devine „masă organizată”, formând un „singur corp” și supunându-se „legii unității mintale a maselor”.

Așa s-a întâmplat că, la noi, sentimentele și ideile protestatarilor s-au topit într-o viziune oscilând între miturile mesianice și cele despre eroii civilizatori. Poate și datorită vârstei destul de solide a protestatarilor, memelor culturale pe care le-au moștenit și care le-au format mentalitatea, aceștia provenind dintr-o cu totul altă epocă culturală decât cea în care își cresc copiii. Cauzele contează însă mai puțin. Contează ca liderii protestatarilor să nu se prefacă psihologi și să înțeleagă că lumea nu stă în piață pentru că e (doar) disperată și de aceea hotărâtă, pentru că realizează că numai așa poate obține ceva și pentru că are o percepție comună a lucrurilor ce urmează a fi făcute. Mulțimea vine duminicile la miting și degeră nopțile în Orășelul Demnității pentru că așa le-au spus liderii DA că trebuie să procedeze, pentru că asta este formula magică a reușitei (vezi: Ucraina) și pentru că speră din toată inima că cei de la tribune vor ști să manipuleze bagheta revoltei. Platforma are o singură șansă de izbândă, care nu rezidă în negocierile sau în presiunile exercitate asupra guvernanților, ci în înțelegerea spiritului colectiv. Care e întotdeauna o stare „provizorie” (Le Bon), intransigentă și, deseori, infidelă.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)