RECURS LA METODĂ //„Trolli”, postaci şi păpuşa din şosetă (1)

Adrian Ciubotaru

Cine nu a auzit de rusoaica Ludmila Savciuk, care se judecă acum la Sankt Petersburg cu compania Internet Research? Pentru cei care nu sunt la curent: Internet Research este, de fapt, renumita „fabrică de trolli a lui Putin”, creată și folosită de FSB ca armă de luptă în războiul propagandistic pe care Rusia l-a început cu Occidentul cu mult timp înaintea izbucnirii crizei din Ucraina. Istoria a ajuns în atenția mass-mediei occidentale din două motive. În primul rând, pentru că dezvăluie cu probe modul de funcționare a propagandei de la Kremlin (un secret de-al lui Polichinelle, de altfel, dar așa e Europa, cere probe). În al doilea, dar nu și în ultimul rând, pentru cutezanța de care dă dovadă această fostă angajată a „fabricii” – în realitate, tânăra se ia la harță nu atât cu angajatorul său direct, care a încălcat contractul de muncă, ci cu ditamai sistemul, mai exact, cu creierul acestuia, securitatea rusă.

Dincolo de încărcătura lui mediatică și contextul dramatic în care se produce, litigiul Ludmilei Savciuk cu compania Internet Research e o istorie cu tâlc, care ne spune ceva esențial despre lumea în care trăim. Spre exemplu, că accesul nelimitat la informație și libertatea neîngrădită de exprimare, pe care le oferă internetul și rețelele de socializare, se numără printre cele mai mari realizări ale democrației și societății deschise, dar și printre cele mai mari amenințări la adresa acestora.

Așa-numitul „trolling” pe net ilustrează perfect paradoxul de mai sus. Inițial, „trolli” erau veteranii Usenet-ului (un fel de precursor al forumurilor pe internet) care îi depistau pe nou-veniți (newbies) pornind o discuție pe teme demult dezbătute și „consumate” de utilizatorii mai vechi. Firește, doar novicii rețelei se angajau cu ardoare în „polemici”, căci „maeștrii” știau din start despre ce era vorba. Mai apoi, „trollul” a căpătat o semnificație negativă și chiar peiorativă. „Trolli” sunt considerați azi toți forumiștii (mai pe… românește, „postacii”) care postează mesaje provocatoare, deviind discuția de la subiect sau denaturându-l, deseori prin atac la persoană și nu la idei, pentru a stârni reacții afective puternice și a face, astfel, imposibil schimbul normal de păreri.

Tehnica „trollingului” negativ, inițial opera unor sociopați sau indivizi cu probleme de personalitate, a fost însușită și perfecționată rapid de anumiți agenți economici, care i-au înțeles imediat beneficiile (v. „publicitatea negativă”, „patent trolling”-ul etc.). Dar și de unele regimuri pseudodemocratice, care au văzut cât de funcțional este acest avatar modern al amatorilor clasici de „hering roșu”. Mult mai puțin subtilă, ba chiar de-a dreptul grosieră (pentru că e anonimă, folclorică și amatoristă, adică purtând pecetea timpului), manipularea prin „trolling” reușește totuși să sustragă atenția oamenilor de la problemele adevărate ale acestor regimuri și să o dirijeze spre probleme secundare sau inexistente ori spre problemele reale, dar irelevante, ale societăților cu adevărat democratice, învinuite de „rea-voință”.

E justificată obiecția: „trollii” plătiți de servicii secrete nu pot fi periculoși, atât timp cât mizează doar pe forumiștii naivi sau pe idioții utili, entități nucleare în lumea virtuală, dar periferice în lumea reală. Până la urmă, orice confruntare (geo)politică presupune și o bătălie propagandistică, iar „trollii” de azi nu se deosebesc, structural, de agenții Kominternului de ieri.

Chestiunea este însă ceva mai complexă. Într-o societate în care oamenii se văd mai des, dar comunică, efectiv, mai ales atunci când nu se văd, într-o societate tot mai atomizată și fără repere clare (cum erau, pe vremuri, biserica, școala, tradiția), „trollingul” propagandistic, dar și alte forme ale comunicării falacioase pe net, scurtcircuitează mereu rețeaua comunitară, făcând-o inoperantă. Mai ales prin inducerea unor stări de disconfort în dialog, prin relativizarea, până la caraghios, a perspectivelor și valorilor, dar și prin sentimentul că adevărul nu mai poate fi descoperit prin comunicare. Sau că ar exista atât de multe adevăruri, încât rostul comunicării ar fi doar acela de a arăta cât de parțiale, aproximative și conjuncturale (istorice) sunt acestea.

Într-o lume a cărților și a școlilor, a votului reprezentativ și a credinței, într-o lume în care îndoiala viza doar limitele intelectului uman, „trollingul” ar fi fost o inepție. În lumea gazetelor și, ceva mai târziu, a internetului, a votului universal și a îndoielii generalizate, domnul Simone Simonini, „trollul” generic, e ca peștele în apă.

Povestea cu „trollii” ruși are însă, ca toate poveștile, și partea ei bună. Dacă faci abstracție de vorbe și te mărginești numai la fapte, îți dai seama că aceeași Rusie, timp de un an de zile, în ofensiva ei glorioasă împotriva Occidentului, a repurtat, în realitate, o singură victorie. Acea victorie virtuală pe care o proclamă zilnic mass-media și postacii plătiți de FSB.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)