RECURS LA METODĂ // Trilogia necunoașterii

Adrian Ciubotaru1. Fermierii moldoveni se confruntă, de câteva săptămâni, cu sancțiunile Rospotrebnadzor-ului. Bănuim că le este foarte greu. Mulți sunt sau se declară în prag de faliment. Creditele trebuie achitate indiferent de conjunctura (geo)politică, dar cum să le achiți dacă nu ai cui vinde produsele agricole?

Toate bune și urâte, însă problema poate fi privită și din alt unghi.

În primul rând, fermierii moldoveni nu sunt fermieri propriu-ziși, precum cei francezi sau americani. Este vorba, mai curând, de lideri și de asociații agricole care, împreună cu exportatorii locali și importatorii din CSI, au stabilit, de foarte mult timp, niște reguli de joc extrem de convenabile. Deși strâmbe, pentru orice specialist în domeniu, aceste reguli au funcționat perfect atât în contextul economic autohton, cât și în contextul, mult mai confuz, al economiei CSI-iste. Exportând, în condiții preferențiale și, practic, în afara oricărui control, un TIR de fructe, producătorul local risca foarte puțin: prețul de achiziție nu era foarte mare, dar nici consumatorul rus nu cerea neapărat fructe și legume minuțios calibrate.

În al doilea rând, după ce s-au deprins să pescuiască rechini în apele tulburi ale comerțului cu Federația Rusă ș.c.l., „fermierii” moldoveni s-au arătat neputincioși în apele cristaline ale unei economii de piață adevărate. Sancțiunile, desigur motivate politic, ale Federației Ruse le-au oferit, în sfârșit, acestor producători (exportatori) agricoli șansa de a deveni cu adevărat competitivi. Cu alte cuvinte, șansa de a câștiga un ban nu atât în urma unor înțelegeri obscure cu importatorii ruși, cu vameșii din țările CSI de tranzit, cu transportatorii etc., cât prin livrarea de produse cu adevărat de calitate unor agenți economici capabili să ofere și prețuri de achiziție mai mari și garanții adevărate la importul mărfurilor moldovenești.

Cum au reacționat însă acești producători? Unii au amenințat că blochează drumurile naționale. Alții s-au raliat, mai pe față, mai pe din dos, mesajului politic al partidelor antieuropene: de vină este, indiscutabil, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și deci ruptura cu Rusia. Ceilalți au cerut (și) compensații/ subvenții de la stat. Toate aceste reacții pot fi înțelese, dar nu și justificate. Deja în martie era clar că Republica Moldova va susține noua guvernare ucraineană și se va disocia de acțiunile agresive ale Kremlinului din Crimeea și din Donbas. Ce posturi de televiziune priveau pe atunci „fermierii” noștri? Ce site-uri internet vizitau aceștia în ajunul sezonului agricol? Pe ce lume trăia și mai continuă să trăiască satul nostru și „forțele” sale de „producție”?

Să nu care cumva să-mi spuneți că reorientarea producătorului și exportatorului moldovean spre piața europeană cere prea mult timp și este prea anevoioasă. Dovadă că lucrurile nu stau întocmai așa sunt chiar agenții economici locali care au reușit să facă acest pas cu mult înaintea semnării Acordului de Asociere și războiului ruso-ucrainean.

 

2. Ca orice cetățean curios, am încercat și eu să accesez textul Acordului de Asociere RM-UE. Mi s-a părut normal să aflu despre ce este vorba în acest contract pe care țara mea l-a semnat nu atât cu Uniunea Europeană, cât cu propriul său viitor (politic și nu numai).

Mi-am deschis browserul și am căutat „Acordul” cu pricina. Și ce am găsit? Pe adresa http://www.gov.md/public/files/2013/ianuarie_2014/ACORD_RM-UE_1.pdf, poate fi accesată exclusiv versiunea din 2013 a înțelegerii, însoțită de următoarea mențiune: „Exonerare de răspundere:Notați vă rog faptul că aceste documente sunt puse la dispoziție doar în scopuri de informare și nu reprezintă versiunea finală a Acordului de Asociere. Textele care au fost inițializate vor fi supuse revizuirii juridico-lingvistice și legale înainte de finalizarea Acordului de Asociere. Textele nu acordă nici un fel de drepturi, și nici nu creează obligații legale de drept public internațional.”

Pe adresa http://infoeuropa.md/rm-privind-ue/acord-de-asociere-intre-republica-moldova-pe-de-o-parte-si-uniunea-europeana-si-comunitatea-europeana-a-energiei-atomice-si-statele-membre-ale-acestora-pe-de-alta-parte/, se găseşte doar textul Legii Nr. 112 din 02.07.2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, Parlamentul adoptă prezenta lege organică, semnată de dl Igor Corman.

Pe adresa http://lex.justice.md/UserFiles/File/2014/mo185-199md/ACORD_112.doc locuiește o altă stafie: “Safari can’t open the page”.

Nicio altă referință nu stă la dispoziția internautului dornic să citească versiunea finală, ratificată de Parlamentul RM, a Acordului de Asociere. Nu exclud că am abilități limitate de navigare pe net, dar, în același timp, presupun că documentul în cauză trebuie să fie accesibil până și celui mai stângaci utilizator. Din mai multe motive, pe care nu e cazul să le enumăr aici: orice om cu mintea întreagă înțelege de ce este nevoie de publicarea integrală pe World Wide Web a Acordului în redacția sa ultimă, inclusiv a tuturor Anexelor și Protocoalelor ce îl însoțesc.

Dacă e adevărat că Guvernul nu s-a sinchisit sau a uitat să publice textul Acordului iscălit în iunie a.c., atunci ce tot dezbatem și discutăm atât în presă și la TV? Situația îmi amintește de un student care, la întrebarea dacă a citit Faust de Goethe, răspundea: „În linii generale, da”.

 

3. O jumătate de an în urmă, campania socialiștilor pentru integrarea în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan stârnea zâmbete și chiar un fel de compasiune. Am auzit oameni care, ascultându-l pe Dodon și pe acoliții acestuia, îi invocau, cu o acuratețe de invidiat, pe Apostoli: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Luca, 23:34).

După ce „militanții” proruși din Donbas au doborât Boeing-ul malaezian, ce semnificație ar trebui să aibă, pentru niște oameni normali, panourile Partidului Socialist, care au împânzit capitala și care ne îndeamnă în Uniunea Eurasiatică? Corect! Ar trebui percepute cel puțin ca aberații, dacă nu ca apeluri la dezbinare, război civil și alte scenarii fără de care integrarea în UEA nu mai poate fi imaginată.

De când unul dintre liderii de la Tiraspol, generalul Antiufeev, și-a mutat reședința în Donețk, oferind constructorilor Novorossiei expertiza necesară în problema integrării eurasiatice, visul „socialist” al unei Transnistrii revenite în sânul Moldovei capătă contururi și mai interesante. Dar nici această perspectivă luminoasă și nici „nevoia” lui Igor Nikolaevici de „altceva” nu ne stupefiază și nu ne mai pune pe gânduri.

Iar dacă un Antiufeev sau un Dodon ne lasă atât de indiferenți, în ce măsură ne mai putem considera „normali”?

Adrian CIUBOTARU