RECURS LA METODĂ // Text aniversar

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Peste o săptămână, Republica Moldova împlinește 24 de ani ca stat independent. Din păcate, neatârnarea a scos la iveală toate deficiențele și infirmitățile noastre ca neam și obște. Mai puțin calitățile bune, care s-au manifestat doar la nivel individual, niciodată colectiv. De aceea, îmi îngădui să nu-mi felicit țara cu acest prilej: e ca și cum aș felicita un ciung pentru mâinile lipsă.

Sigur că e cam prematur să tragem acum concluzii despre ce s-a întâmplat și ce se mai poate întâmpla cu Republica Moldova. Dar niciodată nu e târziu să-i trecem în revistă realizările. Sunt atât de mari, pentru o țară atât de mică, încât nu le putem ignora pur și simplu.
Așadar.

Cifrele:
1. După valoarea PIB-ului nominal, ocupăm pozițiile 140-150 din lume (poziția variază în funcție de clasamente, întocmite de organizații diferite: FMI, BM, CIA, ONU), învecinându-ne cu Rwanda, Haiti, Benin, Kârgâzstan. După PIB per capita, suntem pe locurile 130-140, alături de Papua Noua Guinee, Honduras, Uzbekistan, deci, ceva mai bine. Să nu ne bucure însă faptul că nu suntem chiar drojdia de pe fundul butoiului (pozițiile 180-190): cifrele ne situează mai aproape de codașe decât de țările aflate, de exemplu, pe pozițiile 120-130.
2. La remitențe (mai exact, după contribuția remitențelor la PIB), suntem printre liderii mondiali. Încă puțin și putem pretinde la un loc pe podiu. Dar iată clasamentul: Timorul de Est (216,6%) – campioană absolută, Tadjikistan (42,1%), Kârgâzstan (31,5%), Nepal (28,8%), Republica Moldova (24,9%). E drept că ne calcă pe umeri Lesotho, dar ceva îmi spune că nu vom ceda ușor o poziție atât de greu câștigată.
3. Nu suntem mai prejos nici potrivit Indicelui de Percepție a Corupției, plasându-ne pe onorantul loc 103, împreună cu Bolivia, Mexic, Niger, la numai 27 de puncte însă de codașa Somalie. Ne putem mândri că suntem mai corupți decât frații noștri români, dar, din nefericire, ne lăsăm bătuți de ruși și la acest capitol.
4. În Indicele Libertății Presei – iată, în sfârșit, clasamentul de care nouă chiar ni-i în cot –, avem totuși cea mai bună poziție ca țară: locul 72 din 180 de țări monitorizate.

Situațiunea:
1. După înfrângerea în Războiul de pe Nistru, ne-am pomenit cu o țară parțial ocupată de trupe străine, cu o regiune dependentă de Rusia, dar absolut independentă față de RM, cu capitala la Tiraspol, și cu o regiune doar formal dependentă de RM, cu capitala la Comrat. Ambele regiuni le numim, cu finețe diplomatică, “autonomii”.
2. Conform unor estimări, circa 25-30% din populația Republicii Moldova locuiește peste hotarele țării. Cât de permanentă și de mare va fi emigrația, va arăta timpul. Cu certitudine însă echilibrul demografic nu va putea fi refăcut în următoarele decenii, date fiind condițiile socioeconomice proaste, raportul negativ natalitate-mortalitate și alți factori defavorizanți.
3. Nicio guvernare competentă timp de peste două decenii. Profesioniști în guverne – (rareori) da, guvernări competente – nu. Toate parlamentele și cabinetele de miniștri din epoca postsovietică au fost subordonate, întâi de toate, unor interese înguste de clan, grup sau partid. O altă meteahnă: nicio guvernare în Republica Moldova nu a avut o concepție clară de politică externă. Am trasat o sumedenie de vectori geopolitici – suntem numai geometrie –, dar niciunul dintre aceștia nu a răspuns unei idei precise de dezvoltare a țării în context regional și global. În general, am stat destul de prost cu vecinii: rusofilul Voronin s-a certat cu Putin, eurofilii alianțelor – cu Băsescu, ucrainenii devenindu-ne prieteni abia în 2014 (pentru cât timp oare?). Și mai prost i-am tratat pe eventualii investitori, rădăcini prinzând în Moldova doar companiile ceva mai predispuse spre compromisuri (financiare și morale).

Oamenii:
1. Suntem o societate atomizată, coeziunea caracterizând parțial doar minoritățile etnice și doar în perioada alegerilor parlamentare. Precaritatea vieții urbane și lipsa unor tradiții viguroase în acest sens lasă oricărui observator extern impresia unei obști rurale, adânc ancorate în cutume și moravuri (eufemistic vorbind) premoderne, chiar și într-un oraș precum Chișinăul.
2. Tehnologizarea vieții și practicilor economice, modernizarea instituțională contrastează vădit cu mentalitatea aborigenilor, axată pe valori deloc “europene”. Deși credem că suntem urmașii ortodoxiei și ai lui Ștefan cel Mare, reprezentăm, de fapt, produsul educației sovietice și al traiului kolhoznic.
3. Dincolo de toate succesele academice (titluri susținute, medalii câștigate), învățământul moldovenesc nu a înregistrat niciun progres remarcabil, ba dimpotrivă, a degradat și mai mult, fiind, în continuare, o pepinieră a inculturii și neprofesionismului. Performanțele adevărate, atâtea câte există, sunt strict individuale și se obțin nu atât grație sistemului, cât în pofida acestuia. Rămânem, inclusiv prin generațiile tinere, “generațiile independenței”, ca să zic așa, captivii unei viziuni mitologizante asupra lumii, care exclude orice abordare rațională, critică, ex-centrică a realității. Nu suntem capabili nici să judecăm coerent, nici să ne expunem coerent judecățile, suntem dominați în continuare de aceleași stereotipuri și preconcepții, nu ne putem detașa de moravurile locului, adaptându-ne greu la mentalitățile și modul de viață occidental (chiar și atunci când trăim în Occident).

Ce le-aș putea dori totuși conaționalilor mei de Ziua Independenței? Cred că un singur lucru: să refuze măcar de această dată oferta de frigărui și țuică din centrul orașului și să cugete, în familie, sau în singurătate, dar neapărat cu capul limpede, la semnificația adevărată a acestei sărbători naționale. Și dacă-și pun bine mintea în mișcare acum, nu-și mai recunosc țara în câțiva ani.

Irezistibilă însă aroma de purcel din Piața Marii Adunări Naționale!

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)