RECURS LA METODĂ // Teatrul popular și politic

Cunoscutul critic de televiziune rus, Igor Iakovenko, publica recent un articol în EJ (Ejednevnîi Jurnal) în care afirma că “regimul putinist a creat un model detestabil de cultură carnavalescă oficializată pe care a amplasat-o în televizor”. Potrivit autorului, “dacă scopul culturii populare a râsului este protestul împotriva puterii oficiale și a ideologiei dominante a acesteia, atunci cultura pseudocarnavalescă a televiziunii lui Putin distruge toate valorile omului normal: de la logică și bunul-simț până la interdicția de a-ți ucide aproapele”, consecințele acestei politici “culturale” nefiind deloc “nostime”.

Carnavalescul, “mascarada postmodernă ca strategie împotriva crizei de identitate” (Maria-Sabina Draga) sunt, desigur, dimensiuni ale culturii de masă de pe întregul mapamond. Show-ul a pătruns inclusiv în politică. În țările democratice tonul l-au dat la început americanii. Treptat, în bâlci se transformă campaniile electorale și modul de funcționare a mai multor instituții media din bătrâna și sobra Europă. Ce să mai vorbim de țările cu regim autoritar unde propaganda oficială nu se mai poate dispensa de elementele spectacolului? În aceeași Rusie talk-show-urile lui Vladimir Soloviov sau emisiunile analitice ale unor jurnaliști precum Dmitri Kiseliov îmbracă agresiva ideologie oficială în straiele unui teatru de marionete popular, în care triumfă prostul gust, glumele nesărate sau pe de-a dreptul obscene. Toate acestea, pe fundal de resurecție spirituală și morală a Rusiei, prezentată ipocrit drept cea mai mare realizare a regimului.

Transformarea în talk-show și în soap opera a vieții (publice, politice etc.) este, prin urmare, o caracteristică a întregii lumi de azi, și Igor Iakovenko are, desigur, dreptate când spune că, în cazul Rusiei, teatralizarea politicii sale diversioniste și agresive față de vecini și de Occident are conotații tragice și este cu desăvârșire inacceptabilă. Criticul de la EJ nu are însă dreptate când afirmă că e vorba de o cultură “pseudocarnavalescă”. Evident pe urmele lui Bahtin, Iakovenko asociază termenul cu fenomene pozitive din istoria mai veche a literaturii (de la Rabelais la Gogol) și crede că pot fi cu adevărat carnavalești numai manifestările antioficiale și subversive ale poporului. Dar jocul cu măști de la Ostankino, vulgar cu duhul, este și el subversiv și orientat împotriva unei autorități și ideologii “oficiale”. Doar că această autoritate și această ideologie trebuie căutate nu în Kremlin, ci în Occident, țintele reale ale tembelizorului moscovit fiind tocmai autoritatea morală a Vestului (câștigată prin promovarea valorilor democratice) și ideologia sa liberală.

Cea mai mare realizare a celor de la Ostankino rămâne însă crearea unor fantoșe politice și mediatice care transmit mesajul (adevărat) al regizorului de la Kremlin într-un mod deliberat teatral și neconvențional, astfel încât să nu li se poată incrima nimic: ce pretenții poți avea față de un… Petrușka? De altfel, se poate spune că celebra figură din teatrul tradițional al rușilor a devenit masca predilectă a multor politicieni și analiști din Rusia, dar și a multor politicieni proruși din “străinătatea apropiată”. Pe rând, și-au pus-o și unii moldoveni. Tradiția a fost inaugurată de aripa tânără a PCRM; azi masca este purtată de actualul președinte al Republicii Moldova.

Continui să cred că nimeni dintre noi nu știe cât de serios este în realitate omul care o face acum la noi pe cabotinul și cât de semnificativ este mesajul afișat de acesta. Dacă misiunea lui Igor Dodon este să ne submineze imaginea în Occident sau imaginea Occidentului în RM, atunci trebuie să admitem că își joacă rolul perfect. Drept dovadă, comportamentul și declarațiile președintelui în timpul recentei sale vizite la Bruxelles. Dar cât de multă substanță se ascunde în spatele acestei subversiuni politico-mediatice? Dodon e un fel de Jirinovski, actorul fără cusur, stâlpul și cuierul teatrului? E un fel de Ianukovici, actorul silitor, dar fără har, balastul trupei? Sau e un fel de Lukașenko, actorul cu veleități de regizor? Și-apoi, ce rol i-au rezervat regizorul și scenaristul (am înțeles că-s două persoane diferite)?

Atât timp cât președintele nostru va purta o mască de carnaval, nu vom ști niciodată cine este în realitate. Sperăm să nu vină ziua în care va fi nevoit să o scoată. Nu sunt sigur dacă populația vrea să afle cu adevărat ce se ascunde sub mască, inclusiv cei care l-au votat.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)