RECURS LA METODĂ // Sub zodia cancerului

Adrian Ciubotaru

Partea întâi, în care se vede cum intră în Moldova un călător dintr-o țară depărtată și cum Ilan Shor nu-i numai zaraf, ci și pârcălab de cetate.

Vechiul târg al Orheiului și-a ales primarul. Acesta este Ilan Shor. Și dacă victoria lui Renato Usatîi la Bălți era clară încă din momentul înscrierii acestuia în cursa electorală, succesul lui Shor Jr. a stat mereu sub semnul îndoielii. Într-adevăr, era firesc să admiţi că orheienii vor ezita, totuși, să voteze pentru principalul suspect în dosarul BEM. Asta chiar dacă opțiunea se explică, așa cum spunea deunăzi, la un post TV, jurnalistul Vladimir Darie, nu numai prin promisiunile exagerate ale candidatului-„investitor”, ci și prin alți factori, cum ar fi, de exemplu, originea orheiană a Shorilor – oameni, de altminteri, destul de respectați prin partea locului.

Îngrijorează însă nu atât îngerul slab al orheienilor și al moldovenilor în general, gata să-și dea votul pentru primul-venit, care-i scaldă în bani în timpul campaniilor electorale și făgăduiește să le transforme satele și orașele în New Vasiuki. Și nici faptul că două orașe destul de mari ale țării vor fi conduse de „milionari interlopi”, ca să citez presa din România – timpul va arăta ce fel de manageri sunt aceștia. Grav e altceva, că oamenii noştri nu par deranjați de proveniența banilor „electorali” și nici de persoanele care îi împroaşcă în mulţime. Scrutinul din 14 iunie ne-a dovedit încă o dată, și poate mai irefutabil ca oricând, că moldovenii, nu numai orheienii sau bălțenii – nu am avut noi atâția milionari câte primării puteau fi câștigate în acest mod! –, sunt gata să accepte de la oricine orice „investiție”. Chiar dacă „investitorul” este un criminal, iar paraii sunt furați. Altfel spus, sunt bucuroși să devină complici la orice fărădelege cu condiția să aibă și ei parte din chilipir. Dar și mai grav e că își închipuie că votul lor nu are nicio valoare morală și că ei înșiși nu poartă nicio răspundere pentru oamenii pe care îi aleg. Credința aceasta nu denotă atât naivitatea poporului prostit de sărăcie și de guvernanți, cât natura lui duplicitară, carența de omenie și de moralitate, consimțământul la ticăloșie, oportunismul de cea mai joasă speță. S-ar putea ca Ilan Shor să construiască în orașul în care va fi edil drumuri și spitale – asta, desigur, dacă va rămâne în libertate. Doar că aceste drumuri nu îi voi duce nicăieri pe oamenii care s-au gândit că Shor a șutit miliardul ca să-l investească în Orhei!

Partea a doua, unde se vede că intrarea în Europa se face într-un chip cu totul deosebit; se vede și cine-i minoritarul; apoi încep să se ivească autohtonii.
Ce am mai putea spune despre alegerile din 14 iunie? Rezultatul a fost atât de surprinzător – victoria partidelor autodeclarate „democratice” –, încât nici nu știi cum să-l comentezi. Nu cred că în Republica Moldova s-a format o majoritate proeuropeană fermă în lunile care s-au scurs de la alegerile parlamentare până la cele locale. Și nici în reconvertirea unei părţi a electoratului prorus la ideea europeană nu cred. Am putea presupune, mai curând, că „victoria” se datorează unei prezențe mai reduse la urne a minoritarilor sau a celor care le împărtăşesc năzuinţele. De unde și rata scăzută de participare la vot pe țară. Găgăuzia este exemplul cel mai elocvent. Dar și Chișinăul, unde cele 35% acumulate de Greceanîi în primul tur ar putea fi explicate prin absenteismul mai mare al alogloților: fie că persoana „mitralioarei” nu le-a tihnit, fie că afetul ideologic a cam scârţâit de data aceasta, fie că arşiţa i-a toropit mai tare decât pe aborigeni. [Apropo, chiar mi-aș dori o statistică de acest gen, ca să-mi verific ipoteza. În tot cazul, turul doi va arăta cum stau cu adevărat lucrurile în capitală.]

Partea a treia sau Depărtata cale spre rai.
Dincolo de rezultate, impresia generală e că alegerile locale s-au desfăşurat sub o zodie nefastă și că succesul partidelor „democratice”, în loc să estompeze această senzaţie, a amplificat-o și mai mult. Din cele două cancere care ne distrug societatea pe dinăuntru – forţele care au luat în captivitate structurile statului, acoperindu-se cu retorica proeuropeană, și forţele care aspiră să pună stăpânire pe acest stat, promovând o retorică revanşardă și nostalgică după fostul imperiu –, noi l-am ales pe primul. Indiferent de cum îl numeşti însă şi de locul unde se produce, cancerul are un singur deznodământ.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)